biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 38 39 40 ... 44
Mergi la pagina:
de amică, nepoată sau cunoştinţă aflată întâmplător în zonă. E mai bine să votezi pe fals decât să nu votezi deloc. Politicianul nesimţit are păreri aparte despre spiritul civic şi ţine să le vadă concretizate. Bineînţeles, există riscul ca la încheierea lucrărilor să fie interpelat de un prăpădit de ziarist căruia i se pare că a făcut descoperirea vieţii. Mă rog, e treaba şi riscul lui. Dacă neisprăvitul chiar o caută cu lumânarea, la un moment dat o s-o găsească.

  Dar nu toţi parlamentarii dorm sau beau cafele. Sub cupolă trăiesc şi spirite energice, pentru care fiecare secundă contează. E vorba de parlamentarii care fac mai multe lucruri deodată. Atenţia lor distributivă l-ar face de râs pe Napoleon. Unii votează în timp ce efectuează revista presei, ţinând mâna ridicată mult după încheierea votului, de parcă ar face semn că le curge sânge din nas. Alţii se scobesc în nas şi vorbesc la telefon. Alţii studiază proiecte de lege şi trimit e-mailuri prietenilor. Alţii îşi fac vânt cu textul unei moţiuni de cenzură şi studiază pe internet ofertele de petrecere a concediului în Bali. Alţii joacă solitaire şi se întreţin cu vecinii de scaun. Cu toţii sunt oameni dinamici, ocupaţi şi cu o grijă neostoită faţă de problemele celor care i-au trimis acolo. E o mândrie să-i priveşti.

  Printre manifestările nesimţirii parlamentare se numără, evident, şi chiulul în masă. Există zile când sala plenului se goleşte de parcă tocmai s-a anunţat găsirea unei serviete-diplomat dubioase. Teancul de legi n-are decât să aştepte zile mai prielnice. În viaţa fiecăruia vine un moment când simte nevoia să spună „Stop! Ajunge! Nu mai pot! Sunt om, nu maşină!”. Numai cine a huzurit toată viaţa poate nesocoti acest tip de presiune. Ia să ne gândim. Cunoaşteţi vreun elev care n-a chiulit niciodată de la ore? Nu, n-aveţi cum. Orice copil sănătos a avut zile când a dat cu flit şcolii. Şi-atunci de ce parlamentarul nu are voie să se desprindă periodic din tensiunile cotropitoare ale sesiunilor? Doar fiindcă l-am ales ca să fie prezent în sală, nu la mititei şi amandine? Doar fiindcă încasează un salariu de zece ori mai mare decât cel mediu pe economie? Doar fiindcă de randamentul lui atârnă coerenţa şi rigoarea legilor? Doar fiindcă beneficiază de privilegii interzise celorlalţi? Ne copilărim, zău aşa. Şi nu se face.

  Nu trebuie omise cazurile de politicieni care îmbină nesimţirea cu furtul. De data asta însă, nu mai e vorba de şterpelirea unor conserve sau de înfruptarea frauduloasă din fondurile europene. Nu e vorba nici măcar de înalţii demnitari care fac afaceri cu statul, conferind potlogăriei aura binelui comun şi a interesului general. Există şi politicieni subţiri, care fură corespunzător. Aţi ghicit, sunt virtuozii împrumutului ilicit, cariatidele raptului intelectual, atleţii preluării fără ghilimele. Într-un cuvânt, plagiatorii. Îi ştim, i-am văzut la lucru şi ne-am dat seama cât de mare e potenţialul mistificator pe care şi l-au exersat în timp. Politicianul plagiator îşi întemeiază lucrarea pe o vorbă de duh aflată de la W. R. Inge („Originalitatea este un plagiat nedescoperit”) şi transformată iute în alibi. La umbra acestor cuvinte, omul nostru copiază vârtos şi nepăsător. La fel ca orice spărgător de case sau de birouri de schimb, e convins că predecesorii în ale furtului au fost nişte cârpaci şi că doar el deţine reţeta pungăşiei nedovedibile. Iar dacă totuşi un accident nefericit îi va curma drumul spre prestigiu, va şti să împrăştie perdele de fum, iar la nevoie să invoce o cauză nobilă. „Şi mă rog de ce sunt acuzat? Că am semnat cu numele meu tratatul de chirurgie al câtorva francezi obscuri? Şi? Asta-i plagiat? Vedeţi-vă de treabă. N-am făcut decât să traduc nişte cursuri pentru studenţii mei. La ei m-am gândit. N-am pretins recunoştinţă, dar nici aşa. Unde mai pui că traducerea se plăteşte prost. Poftim? Cum adică, mă trataţi ca pe-un tâlhar? Ei bine, nu accept. Am şi eu demnitatea mea. Şi apropo, aţi auzit de Wilson Mizner? Nu? Eram sigur. Uite ce-a spus: dacă furi de la un autor, plagiezi, dacă furi de la mai mulţi, faci cercetare. Aici era vorba de trei autori, nu de unul. Aşa că lăsaţi-mă-n pace.”

  Traseistul.

  Însă poate cea mai savuroasă formă de nesimţire politică este traseismul. Drumeţiile de la un partid la altul colorează viu spectacolul naţional şi se întemeiază pe o formulă care a făcut deja ocolul României în optzeci de vile: numai boul e consecvent. Şi dacă tot am stabilit că românul e adaptabil, doar n-o să facem o excepţie tocmai cu politicienii. N-ar fi corect. Sunt şi ei de la Dumnezeu lăsaţi. Turismul politic e un sport accesibil doar oamenilor cu o flexibilitate peste medie. Nu oricine dă rezultate pe tăpşanul politicii de partid. Ca să răzbeşti, ai nevoie de câteva calităţi esenţiale.

  Prima constă în capacitatea de-a te declara dezamăgit de partidul pe care-l părăseşti cu acelaşi avânt cu care îţi anunţaseşi înrolarea. O simetrie pitorească guvernează drumul traseistului de la o formaţiune politică la opusul ei. Euforia angajamentului atinge acelaşi nivel cu dezgustul decuplării. Luna de miere cu partidul se consumă entuziast, fără să anunţe delimitări sau divergenţe. Politicianul este un soldat fidel, un mărşăluitor cuminte sub flamurile fluturânde ale partidului care l-a primit în rândurile sale. Se conformează politicii fixate la centru, îi interiorizează reperele şi le răspândeşte sârguincios în teritoriu. Întreabă rar, dar răspunde des. Nu e dubitativ, ci convins până-n pânzele albe de înţelepciunea şi buna-credinţă a decidenţilor.

  Fisura apare când partidul scade în sondaje, când traseistului i se refuză un privilegiu sau – şi mai grav – când privilegiul respectiv îi este oferit altcuiva. Dintr-odată, omul nostru se întristează. O deziluzie masivă îi întunecă orizontul. Sistemul de aşteptări i-a fost înşelat prin manevre nedemne. Personal, nu are ce să-şi reproşeze. A fost servil cu cine trebuia, a contribuit generos la ultima campanie, i-a atacat pe toţi cei care au îndrăznit să critice partidul. Şi-a urmărit tenace scopul, fie el preşedinţia unei comisii, numirea într-o funcţie bine remunerată sau

1 ... 38 39 40 ... 44
Mergi la pagina: