Cărți «CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÎNTENI cărți romantice online .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
§
Cel mai iubit dintre pămînteni este un roman total, i-am zis eu în cronica pe care am scris-o îndată după apariția lui. Un roman, altfel spus, cu mai multe paliere, mai multe teme și un număr mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu), roman de dragoste (istoria unui tînăr profesor de filozofie, Victor Petrini, care are credința că dacă dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasă, în sferă existențială, în genul lui Camus), în fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuală și, în genere, despre lumea românească în regimul totalitar comunist.
Acad. EUGEN SIMION§
Marin Preda a scris, în fond, un roman pe care n-aș putea să-l numesc altfel decît romanul unei mari conștiințe. Conștiința, întîi, a unui mare prozator care judecă fără părtinire, fără mistificație (nici măcar aceea ce se bizuie pe un tiranic sentiment al justiției!), o istorie în care forțele se confruntă în chip dramatic; conștiința, apoi, a unui erou care crede în puterea spiritului și în mitul fericirii prin dragoste. Destinul îl lovește de mai multe ori, însă înfrîngerile nu-l împing spre negația valorilor și nu-i sălbăticesc sufletul.
Acad. EUGEN SIMION§
Victor Petrini atinge, într-o lume confuză, condiția tragicului, pentru că nu se îndoiește de puterea spiritului de a rămîne demn și necruțător în suferință. Iubirile și întîmplările absurde îl aruncă în brațele deznădejdii și ale ororii, spiritul îi dă însă forța să treacă prin ele, nu netulburat (mit al omului clasic), ci neliniștit și lucid, luciditatea fiind forma demnității sale.
Acad. EUGEN SIMION