Ascultând ceea ce alţi oameni cred că M-au auzit pe Mine spunând, voi nu trebuie să gândiţi deloc.

  Acesta este cel mai mare motiv pentru care, pe plan personal, unii oameni se îndepărtează de mesajele Mele. Dacă acceptaţi că primiţi mesajele Mele în mod direct, atunci sunteţi responsabili pentru felul în care le interpretaţi. Este mult mai sigur şi mult mai uşor să acceptăm interpretarea altora (chiar a celor care au trăit acum 2000 de ani) decât să încercăm să interpretăm mesajul pe care-l primim în acest moment.

  Totuşi, te invit la o nouă formă de comunicare cu Dumnezeu. O comunicare cu dublu sens. Adevărul este că tu M-ai invitat. Eu am venit la tine sub această formă, chiar acum, ca să răspund chemării tale.

  De ce unii oameni, cum ar fi Christos, par să audă mai mult din comunicările Tale decât alţii?

  Pentru că unii oameni vor cu adevărat să asculte. Ei vor să audă şi vor să rămână deschişi la comunicare, chiar şi atunci când aceasta pare înspăimântătoare, nebunească sau absolut greşită.

  Trebuie să-l ascultăm pe Dumnezeu, chiar atunci când ceea ce se spune pare a fi greşit?

  Mai ales când pare greşit. Dacă voi credeţi că aveţi dreptate în toate privinţele, ce nevoie mai aveţi să vorbiţi cu Dumnezeu?

  Daţi-i drumul şi acţionaţi aşa cum ştiţi. Dar, observaţi că, de când sunteţi, tot asta faceţi. Şi uitaţi-vă în ce hal a ajuns omenirea. E clar că v-a scăpat ceva. E limpede că există ceva ce nu înţelegeţi. Numai ceea ce înţelegeţi voi vi se pare corect, deoarece „corect” este un termen pe care-l folosiţi pentru a desemna ceva cu care sunteţi de acord.

  Deci, ceea ce v-a scăpat, vă va apărea la început ca fiind „greşit”.

  Singurul mod de a face un pas înainte este de a vă pune întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă tot ceea ce eu am considerat că este,greşit' este,corect'?” Orice mare savant ştie acest lucru. Când ceea ce face nu dă rezultate, un savant dă deoparte toate presupunerile şi o ia de la capăt. Toate marile descoperiri s-au făcut când oamenii au acceptat şi au dorit să nu aibă dreptate. Exact de asta e nevoie acum.

  Nu poţi să-l cunoşti pe Dumnezeu, până nu ai încetat să-ţi mai spui că-l cunoşti deja pe Dumnezeu. Nu poţi să-l auzi pe Dumnezeu, până nu încetezi de a crede că L-ai auzit deja.

  Nu pot să-ţi spun Adevărul Meu, până când tu nu încetezi să-mi spui adevărul tău.

  Dar adevărul meu despre Dumnezeu vine de la Tine.

  Cine a spus asta? Alţii.

  Care alţii?

  Conducătorii. Preoţii. Rabinii. Pastorii. Cărţile. Cerule, Biblia!

  Acestea nu sunt surse autorizate.

  Nu sunt?

  Nu.

  Atunci care sunt?

  Ascultă-ţi sentimentele. Ascultă-ţi Gândurile Cele mai Înalte. Ascultă-ţi experienţa. Ori de câte ori oricare dintre ele diferă de ceea ce ţi s-a spus de către profesor sau ai citit în cărţile tale, uită cuvintele. Cuvintele sunt purtătoarele cele mai puţin demne de încredere ale Adevărului.

  Atât de multe vreau să-ţi spun. Atât de multe vreau să întreb. Nu ştiu de unde să încep. De exemplu, cum se face că nu Te arăţi?

  Dacă există cu adevărat un Dumnezeu şi Tu eşti acela, de ce nu Te arăţi într-un mod pe care-l putem înţelege cu toţii?

  Am făcut-o de nenumărate ori. O fac chiar acum.

  Nu. Vreau să spun printr-o metodă de revelaţie care este de necontestat; care nu poate fi negată.

  Cum ar fi?

  Cum ar fi, să apari chiar acum în faţa ochilor mei.

  O fac chiar acum.

  Unde?

  Oriunde te uiţi.

  Nu, vreau să spun: într-un mod de necontestat. Într-un mod pe care nici un om nu l-ar putea nega.

  Cum ai vrea să fie ăsta? Sub ce formă sau înfăţişare ai vrea să apar?

  Sub forma sau înfăţişarea pe care o ai Tu cu adevărat.

  Aceasta ar fi imposibil, deoarece Eu nu am o formă sau înfăţişare pe care tu să le poţi înţelege. Aş putea adopta o formă sau o înfăţişare pe care tu le-ai putea înţelege, dar atunci toată lumea ar presupune că ceea ce ei văd este unica formă sau înfăţişare a lui Dumnezeu, mai degrabă decât una din multele forme sau înfăţişări ale lui Dumnezeu.

  Oamenii cred că Eu sunt ceea ce ei văd, mai degrabă decât ceea ce ei nu văd. Dar Eu sunt Marele Nevăzut, nu felul în care apar Eu într-un anumit moment. Ca să zic aşa, Eu sunt ceea ce Eu nu sunt. Eu vin din această stare de Eu nu sunt şi la ea Mă întorc întotdeauna.

  Totuşi, când Eu apar într-o anumită formă sau alta – o formă în care Eu cred că oamenii Mă pot înţelege, ei Îmi atribuie aceea formă pentru totdeauna. Dacă aş apărea altor oameni în orice altă formă, primii ar spune că nu am fost Eu, pentru că acum nu arăt la fel şi nici nu spun aceleaşi lucruri, aşa încât, cum aş putea fi Eu?

  Vezi deci că nu contează în ce formă sau în ce mod Mă arăt – orice mod aş alege şi orice formă aş lua, niciuna nu ar fi de necontestat.

  Dar dacă Tu ai face ceva care ar scoate în evidenţă adevărul asupra a ceea ce eşti, fără nici un dubiu sau semn de întrebare.

  ar fi totuşi unii care ar spune că este de la diavol – sau, pur şi simplu, din imaginaţia cuiva. Sau din orice altă cauză în afară de Mine.

  Dacă M-aş arăta ca Dumnezeu Atotputernic, Împărat al Cerului şi al Pământului şi aş mişca munţii ca să o dovedesc, există cei care ar spune „trebuie că e Satana”.

  Şi aşa