şi trebuie să fie. Pentru că Dumnezeu nu se arată ca Dumnezeu în Sine, din sau prin observare exterioară, ci prin experienţă interioară. Şi, atunci când experienţa interioară L-a arătat pe Dumnezeu în Sine, observaţia exterioară nu mai este necesară. Iar dacă observaţia exterioară este necesară, experienţa interioară nu este posibilă.

  Deci, dacă ai nevoie de o revelaţie, nu poţi să o ai, pentru că, însuşi actul de a cere este o afirmare a faptului că ea lipseşte; că nimic din Dumnezeu nu se arată acum. O astfel de afirmaţie dă naştere la experienţă. Pentru că, gândul tău despre ceva este creator şi cuvântul tău este producător, iar gândul tău şi cuvântul tău sunt extrem de eficiente în a da naştere realităţii tale.

  Drept urmare, vei trăi experienţa faptului că Dumnezeu nu se arată acum, pentru că, dacă s-ar arăta, tu nu I-ai cere lui Dumnezeu să o facă.

  Asta înseamnă că eu nu pot să cer tot ceea ce vreau?

  Vrei să spui că, dacă ne rugăm pentru ceva, de fapt îndepărtăm acel lucru de la noi?

  Această întrebare a fost pusă secole de-a rândul şi a primit răspuns de fiecare dată. Totuşi, voi nu aţi auzit răspunsul sau nu vreţi să-l credeţi.

  Răspunsul la întrebare este dat din nou în termeni de astăzi, în limba de astăzi, cam aşa:

  Nu vei primi ceea ce ceri şi nu poţi avea nimic din ceea ce vrei. Asta, deoarece chiar cererea ta este o afirmare a faptului că nu ai; şi, când spui că vrei un lucru, cererea ta acţionează pentru a produce exact această experienţă – dorinţa – în realitatea ta.

  Rugăciunea corectă nu este deci rugăciunea de cerere, ci rugăciunea de recunoştinţă.

  Când Îi mulţumeşti lui Dumnezeu înainte pentru ceea ce alegi să trăieşti în realitatea ta, în fapt recunoşti că aceasta există acolo. de fapt.

  Recunoştinţa este, astfel, cea mai puternică afirmaţie în faţa lui Dumnezeu; o confirmare că, încă dinainte să ceri, Eu ţi-am răspuns.

  De aceea, niciodată să nu implori. Apreciază.

  Dar dacă eu Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru ceva dinainte şi acest ceva nu apare niciodată? Aceasta ar putea duce la deziluzie şi amărăciune.

  Nu poţi folosi recunoştinţa ca pe o unealtă cu care să-L manipulezi pe Dumnezeu; un instrument cu care să prosteşti universul. Nu te poţi minţi pe tine însuţi. Mintea ta ştie adevărul despre gândurile tale. Dacă spui „mulţumesc, Dumnezeule, pentru un lucru sau altul”, având tot timpul foarte clar în minte că, în realitate acesta nu există, nu te poţi aştepta ca Dumnezeu să ştie mai puţin decât tine şi să-L faci, astfel, să ţi-l dea.

  Dumnezeu ştie ce ştii tu şi ceea ce tu ştii este ceea ce apare ca realitate a ta.

  Dar cum pot eu să fiu cu adevărat recunoscător pentru ceva ce ştiu că nu exista!

  Credinţă. Dacă ai credinţă cât o boabă de muştar vei muta munţii.1 Vei ajunge să ştii că există, pentru că am spus Eu că există; pentru că am spus că ţi-am răspuns deja, chiar înainte să o ceri; pentru că am spus şi ţi-am spus-o în toate modurile posibile, prin toţi învăţătorii care-ţi vin în minte că, orice vei alege, dacă vei alege în Numele Meu, aşa va fi.

  Totuşi, sunt atât de mulţi oameni care spun că nu li s-a răspuns la rugăciuni.

  Nici o rugăciune – şi o rugăciune nu este nimic altceva decât o afirmare ferventă a ceea ce este – nu rămâne fără răspuns. Fiecare rugăciune – fiecare gând, fiecare afirmaţie, fiecare sentiment – este creator. În măsura în care ea este susţinută în mod arzător ca fiind un adevăr, în aceeaşi măsura ea se va manifesta în experienţa ta.

  Când se spune că o rugăciune a rămas fără răspuns, în realitate se întâmplă că, cu cât gândul, cuvântul sau sentimentul au fost susţinute mai arzător, cu atât au devenit mai operative. Totuşi, ceea ce trebuie să ştii -şi aici se află secretul – este că există întotdeauna un gând în spatele gândului – ceea ce ar putea fi numit Gândul care Sponsorizează – acesta este gândul care domină.

  Deci, dacă te rogi şi implori, se pare că există o şansă mult mai redusă ca tu să trăieşti experienţa pe care crezi că ai ales-o, pentru că Gândul care Sponsorizează aflat în spatele fiecărei implorări este că tu nu ai acum ceea ce doreşti. Acest Gând care Sponsorizează devine realitatea ta.

  Singurul Gând care Sponsorizează şi care ar putea învinge acest gând este acela care susţine credinţa că Dumnezeu îţi va acorda orice Îi ceri fără nici o excepţie. Unii oameni au această credinţă, dar foarte puţini.

  Procesul rugăciunii devine mult mai uşor când, în loc să trebuiască să crezi că Dumnezeu va spune totdeauna „da” la fiecare cerere, înţelegi în mod intuitiv că cererea însăşi nu este necesară. Atunci rugăciunea este o rugăciune de recunoştinţă. Nu este deloc o cerere, ci o afirmare a recunoştinţei pentru ceea ce este.

  Când spui că o rugăciune este o afirmare a ceea ce este, vrei să spui că Dumnezeu nu face nimic; că tot ceea ce se întâmplă după o rugăciune este rezultatul acţiunii rugăciunii?

  Dacă tu crezi că Dumnezeu este o fiinţă atotputernică care aude toate rugăciunile, că la unele spune „da” la unele „nu” şi la restul „poate, dar nu acum”, greşeşti foarte tare. Ce regulă elementară aplică Dumnezeu pentru a decide?

  Dacă tu crezi că Dumnezeu este cel care creează şi care decide toate lucrurile în viaţa ta, greşeşti.

  Dumnezeu este observator, nu creator. Şi Dumnezeu e gata să te ajute să-ţi trăieşti viaţa, dar nu în modul în care te-ai aşteptat tu.

  Funcţia lui Dumnezeu nu este să facă sau să desfacă circumstanţele sau condiţiile vieţii tale. Dumnezeu te-a creat pe tine după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Tu ai creat restul prin puterea pe care Dumnezeu