— Am crezut că sînt ale cîinilor roşii pe care-i căutăm! Răspunse vulpea într-o englezească stricată, dar destul de inteligibilă.

— Despre ce cîini vorbeşte fratele meu roşu?

— Despre apaşii din tribul mescalerilor.

— De ce le ziceţi cîini? Oare fraţii mei, vitejii kiowaşi, au vreo neînţelegere cu ei?

— A fost dezgropată securea războiului între noi şi aceşti lupi rîioşi.

— O, mă bucură! Rog pe fraţii mei să se aşeze; am să le spun lucruri importante.

Vulpea mă privi cercetător şi întrebă:

— Pe această faţă palidă n-am mai văzut-o; e încă tînăr; să fie oare vreun războinic de-ai voştri? Şi-a cucerit vreun nume?

Dacă Sam ar fi pronunţat numele meu german, n-ar fi obţinut nici un efect. Dar îşi aminti în clipa aceea vorbele lui Wheeler şi răspunse:

— Acest prieten şi frate al meu cel mai scump a sosit nu de mult de dincolo de apa cea mare şi este un vestit războinic al neamului său. Nu văzuse în viaţa lui un bizon sau un urs şi totuşi, chiar alaltăieri s-a luptat cu doi tauri şi i-a răpus ca să-mi salveze viaţa; ieri l-a înjunghiat cu cuţitul pe un grizzly din Munţii Stîncoşi şi nu s-a ales nici măcar cu o zgîrietură.

— Uf, uf! Exclamară indienii cu admiraţie, iar Sam continuă pe un ton cam exaltat:

— Glonţul lui nu greşeşte niciodată ţinta şi în braţul lui zace atîta putere, încît doboară pe orice duşman dintr-o lovitură de pumn. De aceea oamenii albi din vest i-au dat numele de Old Shatterhand.

Astfel am fost botezat, fără să mi se ceară consimţămîntul, cu un nume sonor şi războinic pe care, de atunci încolo, aveam să-l port în vestul sălbatic. Vulpea îmi întinse mîna şi rosti prietenos:

— Dacă Old Shatterhand îngăduie, îi vom fi prieteni şi fraţi. Nouă ne plac bărbaţii care-şi zdrobesc duşmanul dintr-o singură lovitură.

Vei fi bine venit în corturile noastre.

Asta însemna, cu alte cuvinte: "Avem nevoie de haimanale ca tine, vînjoase; vino deci la noi. Ai s-o duci bine dacă vei fura şi prăda împreună cu noi şi în folosul nostru".

Am înţeles tîlcul. I-am răspuns cam în doi peri şi cu acel aer de demnitate pe care, mai tîrziu, aveam să mi-l însuşesc pe deplin:

— Îmi sînt dragi oamenii roşii, căci ei, ca şi feţele palide, sînt fiii Marelui Spirit. Sîntem fraţi şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii împotriva tuturor duşmanilor care nu ne respectă!

Un zîmbet de satisfacţie trecu peste chipul lui mînjit de unsoare şi de vopsele. Mă asigură, la rîndu-i:

— Old Shatterhand a vorbit bine. Să fumăm pipa păcii!

Se aşezară cu toţii lîngă noi, pe malul apei. Bao, vulpea şireată, scoase o pipă, al cărei miros dulce-înţepător îmi izbi încă de departe nasul şi o umplu cu un amestec ce părea să conţină morcovi tocaţi, frunze de cînepă, ghindă pisată şi măcriş. Îi dădu foc, se ridică în picioare, trase un fum şi îl suflă mai întîi la cer, apoi la pămînt:

— Sus e lăcaşul duhului cel bun, iar pe pămînt creşte verdeaţa şi dobitoacele menite războinicilor kiowaşi.

Mai trase de patru ori din pipă şi, suflînd fumul spre miazăzi, miazănoapte, răsărit şi apus, continuă:

— In cele patru zări locuiesc oameni roşii şi albi care stăpînesc pe nedrept verdeaţa şi dobitoacele. Dar îi vom căuta şi vom lua ce-i al nostru. Am zis! Howgh!

Ce discurs! Cu totul altfel decît cele pe care le citisem pînă atunci sau pe care aveam să le ascult mai pe urmă adeseori. Kiowaşul declară fără echivoc că socoteşte toată această faună şi floră, cu produsele ei, proprietate exclusivă a tribului său şi că, deci, consideră jaful nu numai ca un drept, ci chiar ca o datorie a sa! Şi eu să devin prietenul acestor oameni! Dar e o vorbă: "Cine intră în horă trebuie să joace".

Vulpea îi întinse lui Sam nelipsita pipă a păcii. Hawkens trase cu vitejie cele şase fumuri rituale şi zise:

— Marele Spirit nu ţine seama de culoarea pielii, căci oamenii se pot vopsi ca să-l înşele; el se uită în inima lor. Inima războinicilor din vestitul trib Kiowa e vitează, neînfricată şi credincioasă. Iar inima mea e legată de-a lor precum catîrul meu de copacul unde l-am priponit.

Aşa va rămîne în veci, dacă nu mă-nşel. Am zis! Howgh!

Ăsta era get-beget Sam Hawkens, omuleţul isteţ şi vesel care ştia să aleagă partea convenabilă din orice lucru sau împrejurare. Discursul lui fu răsplătit cu "uf-uf-uf!" unanim şi repetat. Din păcate, comise infamia de a trece asupră-mi acea puturoasă pipă de argilă. Eram nevoit să muşc şi eu din mărul pădureţ, silindu-mă să nu-mi pierd nobila demnitate şi atitudinea bărbătească. Fumez cu multă plăcere şi niciodată o ţigară de foi nu mi s-a părut prea tare. Am încercat cu succes pînă şi faimoasa mahorcă, acea tocătură ordinară care şi-a dobîndit reputaţia datorită gustului ei insuportabil; cine o fumează trebuie să fie sprijinit de trei oameni ca să-şi menţină echilibrul; de aceea i se şi spune "tutun de trei inşi". Speram, prin urmare, ca nici pipa asta indiană a păcii să nu mă dea gata. Mă ridicai, făcui cu stînga un gest ceremonios şi trăsei primul fum. Într-adevăr, toată vegetaţia pomenită mai sus, morcovii, cînepa, ghinda şi măcrişul fumegau într-însa.

Dar nu prevăzusem un al cincilea component principal; acum mă trăsnea mirosul şi gustul lui; parcă venea de la un papuc de pîslă ars.

Suflai şi eu fumul la cer, la pămînt, apoi declamai:

— De la cer ne vine raza soarelui şi ploaia; de acolo ne vine mana şi belşugul. Pămîntul primeşte căldura şi umezeala şi ne dăruie în schimb bizoni şi mustangi, urşi şi cerbi, dovleci şi porumb şi mai ales nobila plantă din care se prepară chinichinicul ce răspîndeşte din pipa păcii mireasma dragostei şi a înfrăţirii.

Citisem undeva că indienii numesc acel amestec de tutun "chinichinic" şi m-am grăbit să-mi etalez cunoştinţele. Mi-am umplut iarăşi gura cu fum şi l-am suflat către cele patru puncte cardinale. Acum mirosul părea şi mai complicat; cred că în mixtură intra şi sacîz, precum şi ceva unghii de la degetele picioarelor. După ce