— Imposibil! Exclamă Lange.

— Păi, dacă dumneata, ca alb, nu te dumereşti, reluă Old Death, să auzim ce părere are negrul. Ia spune, Sam, ce crezi tu că se vede acolo?

Negrul, în modestia lui, tăcuse pînă atunci. Dar, interpelat direct, răspunse:

— Călăreţi este. Patru, cinci sau şase.

— Aşa vad şi eu. Să fie oare indieni?

— O, nu, sirra! Indian nu aşa drept la alb vine. Indian se ascunde ca să vede cine este alb, apoi vorbeşte la el. Asta călăreţii drept la noi vine. Asta alb.

— Foarte adevărat, Sam. Constat, spre bucuria mea, că mintea ţi-e mai luminoasă decît culoarea feţei.

— O, sirra, o! Îşi sticli dinţii bravul nostru flăcău. Laudele lui Old Death reprezentau pentru el o rară cinste.

— Dacă oamenii aceia au într-adevăr intenţia să se apropie de noi, zise Lange, atunci să-i aşteptăm.

— Nici să nu vă gîndiţi la aşa ceva! Îl corectă bătrînul westman. Vedeţi doar că nu vin chiar în direcţia noastră, ci mai degrabă tind spre miazăzi. Au observat încotro ne îndreptăm şi, ca să ne iasă în drum, au luat-o în diagonală. Aşadar, înainte! Nu e timp să stăm pe loc. S-ar putea să fie soldaţi din fortul Inge, plecaţi în recunoaştere, în cazul acesta, întîlnirea n-ar avea de ce să ne bucure.

— Şi de ce nu?

— Fiindcă am afla lucruri neplăcute, master. Fortul Inge e destul de departe de aici, la nord-vest. Cînd comandantul fortului trimite patrule la o asemenea distanţă, înseamnă că situaţia nu e tocmai roză. O să vă lămuriţi în curînd.

Ne continuarăm drumul în acelaşi tempo. Punctul se apropia acum văzînd cu ochii, divizîndu-se treptat în şase punctuleţe care se măreau din ce în ce. Nu aveam nici o îndoială că e vorba de călăreţi. După cîteva minute, recunoscurăm şi uniformele militare. Călăreţii se apropiară atît de mult, încît auzirăm şi un glas care ne somă să ne oprim, în faţa noastră se afla un sergent de dragoni însoţit de cinci ostaşi.

— Încotro aşa de grăbiţi? Întrebă el, strunindu-şi calul. N-aţi văzut că ne apropiem?

— Ba da, răspunse calm Olt Death. Numai că nu înţeleg de ce ar fi trebuit să aşteptăm.

— Pentru că aveţi obligaţia să vă prezentaţi.

— Ei, uite, sîntem albi şi mergem spre sud. Sper că ajunge atît.

— La dracu! Se răsti sergentul. Să nu credeţi că vom permite să ne luaţi în băşcălie!

— Pshawl făcu Old Death zîmbind cu superioritate. Parcă mie îmi arde de glume?! Doar ne aflăm aici în prerie şi nu la vreo şcoală unde dumneavoastră să ne-o faceţi pe dascălul înarmat cu nuiaua, iar noi să răspundem înfricoşaţi la întrebări.

— Eu execut ordinele pe care le-am primit. Vă somez să ne spuneţi pe rînd numele!

— Şi dacă n-am avea poftă?

— Vedeţi doar că ne-am putea face ascultaţi: avem arme!

— Va să zică, aşa! Îmi pare nespus de bine. Numai că nu vă sfătuim să încercaţi. Noi, domnule sergent, sîntem oameni liberi! Ia să-l văd eu pe acela care ne-ar sili să-i dăm ascultare! Reţineţi: ne-ar silii L-aş vîrî în pămînt, l-aş strivi sub copitele calului!

Ochii îi scăpărau. Strîns cu genunchii, roibul său se cabra şi făcu un salt în direcţia sergentului. Acesta se dădu repede îndărăt, gata de ripostă. Dar Old Death nu-i lăsă răgaz şi vorbi supărat:

— Nici nu pun la socoteală că sînt de două ori mai bătrîn decît dumneavoastră şi că am trecut deci în viaţă prin mai multe decît veţi avea vreodată dumneavoastră prilejul. Vreau numai să răspund ameninţării cu armele. Vă imaginaţi că aceste cuţite ale noastre sînt de marţipan, că ţevile puştilor sînt de zahăr şi gloanţele de ciocolată? Luaţi seama, dulciurile astea vă pot veni de hac! Spuneţi că executaţi ordinele primite. Well, aşa se şi cuvine, n-am nimic împotrivă. Dar vă cere, oare, ordinul să vă răstiţi la nişte westmeni încercaţi şi să adoptaţi un ton de care se serveşte generalul faţă de recrut? Sîntem gata să stăm de vorbă. Dar noi nu v-am poftit încoace şi vă pretindem să fiţi politicoşi!

Subofiţerul se cam fîstîci. Old Death părea transfigurat şi atitudinea lui nu rămase fără efect.

— De ce vă supăraţi degeaba, sir? Întrebă sergentul. N-am avut intenţia să fiu grosolan.

— Iar eu n-am simţit nici în tonul, nici în expresiile dumneavoastră prea multă delicateţe.

— Înţelegeţi, desigur, că nu ne aflăm în salonul unei lady. Bîntuie pe aici tot felul de vagabonzi şi trebuie să fim cu ochii în patru. Sîntem într-un post înaintat.

— Vagabonzi? Ne număraţi oare şi pe noi printre aceşti gentlemeni dubioşi? Se burzului bătrînul.

— Nu pot spune în nici un fel. Dar un om cu conştiinţa curată nu refuză să se recomande. Circulă pe aici destui afurisiţi care vor să treacă dincolo, la Juarez. În asemenea canalii nu poţi avea nici o încredere.

— Sînteţi, aşadar, de partea secesioniştilor, a Statelor din Sud?

— Da. Sper că şi dumneavoastră.

— Eu sînt totdeauna de partea oamenilor de treabă şi împotriva mişeilor. În ce priveşte numele şi originea noastră, nu văd nici un motiv să le trecem sub tăcere. Venim din La Grange.

— Sînteţi, va să zică, din Texas. Şi Texasul a mers împreună cu Sudul. Înseamnă că am de-a face cu oameni de aceleaşi convingeri politice.

— Convingeri politice! All devils! Vă exprimaţi prea subţire pentru un simplu sergent. Dar decît să vă înşirăm cele cinci nume ale noastre, pe care desigur că le veţi uita imediat, mai bine vi-l spun numai pe-al meu. Sînt un vechi cercetaş de prerie şi cei care mă cunosc îmi spun de obicei Old Death.

Numele făcu impresie. Sergentul se înălţă în şa şi se uită ţintă la bătrîn. Ceilalţi militari îl priveau surprinşi, dar prietenoşi. Subofiţerul, în schimb, îşi încruntă sprîncenele şi vorbi sever:

— Old Death? Sînteţi, va să zică, Old Death, spionul Statelor din Nord!

— Domnule! Îi răspunse indignat bătrînul. Luaţi seama cum vorbiţi! Dacă aţi auzit de mine, veţi şti, desigur, că nu sînt omul care se lasă jignit! Mi-am pus în joc pentru Uniune toată averea, sîngele şi viaţa, fiindcă