Doge chiar credea că  era atât de simplu, că Harry putea pur şi simplu să aleagă să  nu creadă? Oare Doge nu înţelegea că Harry simţea nevoia să  fie sigur, să ştie tot? Poate că Doge bănuia ce simţea Harry,  pentru că păru îngrijorat şi adaugă repede:

— Harry, Rita Skeeter este o...

Dar fu întrerupt dintr-odată de un chicotit strident.

— Rita Skeeter? Ah, îmi place la nebunie de ea, îi citesc  mereu articolele! Harry şi Doge ridicară privirea şi o văzură pe mătuşa Muriel stând proţăpită lângă ei, cu penele dansându-i  în păr şi cu un pocal de şampanie în mână.

— Ştiţi, a scris o carte despre Dumbledore!

— Bună, Muriel, spuse Doge. Da, tocmai discutam despre...

— Hei, tu! Lasă-mă să stau în locul tău, am o sută şapte ani! Un alt văr roşcat Weasley sări în picioare, cu o privire speriată,  şi mătuşa Muriel răsuci scaunul cu o putere uimitoare,  aşezându-se exact între Doge şi Harry.

— Bună din nou, Barry sau cum te-o chema, îi spuse ea lui  Harry. Acum, ce spuneai despre Rita Skeeter, Elphias? Ştii că a  scris

biografia lui Dumbledore? Abia aştept să o citesc, să nu uit să o comand la „Caligrafie şi Pete"! Doge se ţinu băţos şi solemn la auzul acestor cuvinte, dar  mătuşa Muriel goli pocalul şi pocni din degetele ei osoase către un chelner din apropiere, pentru a i-l înlocui cu unul plin. Luă încă o gură de şampanie, râgâi şi apoi spuse:

— Nu e nevoie să aveţi feţele astea de broscoi împăiaţi!  înainte să ajungă atât de respectabil şi respectat şi toate prostiile alea, au umblat nişte zvonuri destul de bizare despre Albus!

— Răutăţi inventate, spuse Doge, înroşindu-se din nou.

— Asta crezi tu, Elphias, râse mătuşa Muriel pe înfundate. Am observat cum ai evitat părţile dificile în necrologul ăla al  tău!

— Îmi pare rău că ţi se pare aşa, spuse Doge şi mai scorţos.  Te asigur că tot ce am scris, am scris din inimă.

— A, ştim cu toţii că l-ai venerat pe Dumbledore, îndrăznesc  să spun că o să-l crezi în continuare un sfânt, chiar dacă se va  dovedi că i-a făcut de petrecanie surorii lui, care era Non!

— Muriel! exclamă Doge.

Un fior de gheaţă, care nu avea nicio legătură cu şampania, se strecură în pieptul lui Harry.

— Cum adică? o întrebă el pe Muriel. Cine a spus că sora lui  era un Non? Nu era bolnavă?

— Barry, dragă, se pare că nu eşti prea bine informat! spuse mătuşa Muriel, părând încântată de reacţia pe care o  produsese. Până la urmă, de unde era să ştii de asta? S-a  întâmplat cu ani şi ani înainte ca tu să fi existat măcar ca idee,  dragul meu, şi adevărul este că aceia dintre noi care trăiau pe vremea aceea nu au ştiut niciodată ce s-a întâmplat de fapt. De asta abia aştept să aflu ce a dezgropat Skeeter! Dumbledore a  ţinut-o mult timp ascunsă pe sora aia a lui!

— Minciuni! şuieră Doge. Numai minciuni!

— Nu mi-a spus niciodată că sora sa era Non, spuse Harry  fără să gândească, simţindu-se încă anesteziat.

— Şi de ce să-ţi fi spus tocmai ţie? strigă mătuşa Muriel,  clătinându-se un pic, în timp ce încerca să se concentreze asupra lui Harry.

— Motivul pentru care Albus nu a vorbit niciodată despre Ariana, începu Elphias, pe un ton intransigent din cauza  emoţiei, este, cred eu, destul de limpede. A fost într-atât de marcat de moartea ei...

— De ce nu a văzu t-o nimeni, Elphias? cârâi Muriel. De ce

cei mai mulţi dintre noi nici nu au ştiut că a existat, până în  ziua în care i-am cărat coşciugul afară din casă şi am  înmormântat-o? Unde era sfântul Albus, când Ariana era  închisă în pivniţă? Strălucind la Hogwarts, fără să dea doi bani  pe ce se întâmpla în propria lui casă?!

— Cum adică „închisă în pivniţă" ? întrebă Harry. Ce vreţi să  spuneţi?

Doge părea distrus. Mătuşa Muriel chicoti din nou şi îi  răspunse lui Harry:

— Mama lui Dumbledore era o femeie îngrozitoare, pur şi  simplu îngrozitoare. Avea părinţi încuiaţi, deşi am auzit că  pretindea altceva...

— Nu a pretins niciodată nimic de genul acesta! Kendra a  fost o femeie nemaipomenită, şopti Doge amărât, dar mătuşa Muriel îl ignoră.

— ... mândră şi foarte dominatoare, genul de vrăjitoare care ar fi fost distrusă dacă ar fi avut un copil Non...

— Ariana nu era un Non! şuieră Doge.

— Asta zici tu, Elphias, dar atunci, te rog să-mi explici de ce nu a mers niciodată la Hogwarts! spuse mătuşa Muriel. Se întoarse cu spatele la Harry.

— Pe vremea noastră, Non-ii erau un subiect tabu. Dar să  ajungi să ţii închisă în casă o fetiţă şi să te prefaci că nu există...

— Ţi-am spus, nu a fost aşa! o contrazise Doge, dar mătuşa  Muriel era de neoprit.

Ea continuă, adresându-i-se lui Harry:

— De obicei, Non-ii erau trimişi la şcoli încuiate şi încurajaţi  să se integreze în comunitatea încuiată... o soluţie mult mai  bună decât să fi încercat să le găseşti un loc în lumea  vrăjitorească, unde ar fi fost mereu pe o treaptă inferioară; dar,  bineînţeles, Kendra Dumbledore nu ar fi acceptat în ruptul  capului ca fiica ei să se ducă la o şcoală de încuiaţi...

— Ariana era fragilă! spuse Doge disperat. Problemele de sănătate

nu i-au permis să...

— Nu i-au permis să iasă din casă? râse Muriel pe înfundate. Şi totuşi, nu a fost dusă niciodată la Sf. Mungo şi nu  a fost chemat să o vadă niciun vindecător!

— Muriel, cum poţi să ştii dacă...

— Pentru informaţia ta, Elphias, să ştii că vărul meu Lancelot a fost vindecător la Sf. Mungo pe vremea aceea şi a  spus în secret familiei mele că Ariana nu a fost văzută acolo

niciodată. Lui Lancelot i se părea mai mult decât suspect! Doge arăta de parcă ar fi fost pe punctul să izbucnească în  lacrimi. Mătuşa Muriel, care părea să se distreze de minune,  pocni din degete după un alt pocal de şampanie. Ca amorţit,  Harry se gândi la cum îl închisese la un moment dat familia  Dursley, ţinându-l ascuns, şi totul pentru că