domnitorului (mai ales în vreme de război), în schimb, este interesant să menţionăm părerea câtorva călători, părere acceptată la începutul secolului al XlX-lea, şi anume că vechea aristocraţie era de origine slavă. Iată ce spune Lagarde: „Valahii ne încredinţează că ei se trag din romani [.]. însă boierii de vită veche spun că ei se trag din slavi şi că sunt de alt neam decât cel al oamenilor de rând, care se trag din romani amestecaţi cu daci [.]."

  Nu avem totuşi nici un element care să ne îngăduie să spunem în ce măsură „baronii", care apar în preajma domnitorului în momentul întemeierii voievodatelor, în veacul al XlV-lea, erau de o veche obârşie slavă, coborau dintr-unul din ultimii năvălitori turanici (pecenegi, cumani) sau se trăgeau din fondul românesc autohton. Fapt este că, încă din primele documente rămase de la domnii Tării Româneşti sau ai Moldovei, aceştia apar străjuiţi de sfetnici, uneori fără titluri, alteori cu titluri de origine slavă sau bizantină, pe care le-am mai întâlnit în sfaturile şi la curtea ultimilor domnitori fanarioţi.

  (Astăzi, istoricii noştri folosesc foarte mult expresia „regimul feudal" pentru a caracteriza toată perioada de dominaţie politico-socială a boierilor, perioadă ce merge până la mijlocul secolului al XlX-lea. După părerea noastră, avem de a face cu un abuz de limbaj, explicabil numai prin conotaţiile politice şi dogmatice ale expresiei; în această accepţie, „regim feudal" nu mai este decât un termen vag, cu nuanţa peiorativă, pentru a desemna un anumit „vechi regim" de dinainte de era capitalistă. Existenta, într-o anumită societate, a unei oligarhii, stăpână pe cea mai mare parte a terenurilor agricole şi pe mai toată puterea, nu este însă suficientă pentru a da acelei societăţi calificativul de „feudală". Dacă prin feudalitate înţelegem sistemul instaurat în Europa occidentală – şi numai în anumite ţări – caracterizat: 1) printr-o structură piramidală, unde relaţiile de la om la om înlocuiesc supunerea individului fată de stat, 2) prin fracţionarea suveranităţii cu o cvasiindependentă, în cele din urmă, a marilor seniori, cărora regele le-a cedat unele drepturi fiscale şi judiciare, 3) prin caracterul ereditar al titlurilor şi privilegiilor, atunci un astfel de regim n-a existat niciodată stricto sensu în Principatele romaneşti Muntenia şi Moldova, ci numai în Transilvania şi în Banat, provincii ce ţineau direct de coroana Ungariei. Iar dacă domnii Munteniei şi ai Moldovei au fost din când în când vasalii Ungariei sau ai Poloniei, inserându-se astfel în sistemul feudal al Europei centrale, avem de a face cu o vasalitate externă, care nu afectează structura socială şi politică a tării, calchiată mai curând după modelul bizantin.) în Principate, nu au existat feudali proprietari de feude. Suveranul nu are, în principiu, decât supuşi. Aidoma taranului cel mai sărac, boierul cel mai bogat şi mai influent, la porunca domnitorului, poate fi nimicit; i se iau toate dregătoriile, toată averea si, adesea, chiar i se taie capul. Cu toate acestea, înainte de era fanariotă, o mână de familii are o putere nemărginită, care, într-un anume fel şi prin însăşi natura ei, este deasupra puterii domnitorului: este vorba de dreptul de a-1 alege pe acesta. şi cum totdeauna există tabere şi grupări, am văzut la ce dezordine, la ce instabilitate a dus acest sistem electoral. Se cuvine însă să spunem că, în ciuda amestecului tot mai frecvent şi mai hotărâtor în treburile Principatelor, turcii, până la instaurarea regimului fanariot, nu s-au legat de dreptul marilor boieri de a-şi alege domnitorul. Si, paradoxal, până la sfârşitul secolului al XVII-lea, puterea aceasta nemăsurată devine tot mai dăunătoare, căci vedem o mână de familii – pe deplin încredinţate, de bună seamă, de dreptatea privilegiilor lor, având sub ochii lor pilda magnaţilor maghiari şi polonezi – dispunând după bunul lor plac de tron, unde o tabără sau alta îşi pune, pe rând, omul ales de ea, care, câteodată, nu este decât un om de paie44.

  Într-un fel, regimul fanariot aduce cu el o întărire a puterii centrale: numirea noilor stăpâni atârnă numai de alegerea Porţii, care nu se prea sinchiseşte de preferinţele boierilor, însă, chiar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, datorită războaielor austro-ruso-turce, boierii ridică din nou capul, trimit petiţii la Viena şi la Sankt-Petersburg, propun întoarcerea la vechile „capitulaţii" cu Poarta şi accesul la tron al boierilor pământeni. Noi „partide" se încheagă în jurul a două-trei familii, în Tara Românească, familiile de frunte în acel moment sunt Ghica, Văcărescu, Filipescu; în Moldova, Sturdza, Rosetti, Balş. şi dacă există dorinţa sinceră de a slăbi strânsoarea tiraniei otomane, nădejdea tainică de a-1 vedea pe unul de-al lor pe tron nu lipseşte nici ea.

  O zicală care s-a păstrat până în zilele noastre ilustrează foarte bine această atotputernicie a unui mic număr de familii: Voie la tine ca la banul Ghica. Se pare că vine de la faptul că, prin 1800, bătrânul Dimitrie Ghica, fostul mare ban al Craiovei, doi din fiii săi ajungând şi ei mari bani la rândul lor (alti doi având să domnească în Muntenia numaidecât după sfârşitul erei fanariote), avea atât de multi fii, gineri, nepoţi şi veri în Divan, încât era destul să-1 ai de partea ta ca să câştigi!

  Am făcut această digresiune asupra originii instituţiei nobiliare la români, deoarece am dori să stăruim asupra unui aspect ce nu pare să fi fost îndeajuns pus în lumină de istorici, şi anume că, în perioada fanariotă, şi în pofida tuturor piedicilor puse de puterea otomană şi de uneltele ei, grecii din Fanar, câteva zeci de familii pământene izbutesc să-şi păstreze privilegiile, un adevărat tur de forţă, vreme de câteva secole.

  Unii istorici susţin că măcelărirea boierilor, care marchează istoria în secolele al XV-lea-al XVI-lea, la fiecare schimbare de domnie, ar fi dus la dispariţia vechii clase boiereşti şi la venirea la putere a unei pături noi, în cursul secolului al XVII-lea. Lucrările cele mai recente infirmă această opinie: de cele mai multe ori, marii dregători din secolele al XVTI-lea-al XVIII-lea se trag direct din familii ce au jucat rolurile cele mai de seamă în veacurile de mai