Nadine îşi duse mâna în poală, unde degetele începură să se răsucească şi să se foiască. Spre oroarea lui, Lloyd înţelese că femeia se masturba.

― Soţia mea trece printr-o stare de indispoziţie, spuse Flagg, chicotind pe înfundate. De fapt, are motive, după cum se spune. Felicită-mă, Lloyd. Voi fi tată.

Din nou chicotitul, ca fuga de năluci a şobolanilor în spatele zidurilor vechi.

― Felicitări, strecură Lloyd cu greu, printre buzele amorţite.

― Putem discuta orice în prezenţa lui Nadine, nu-i aşa, draga mea? E tăcută ca un mormânt. Nu zice nici pâs, dacă mi-e permisă gluma... Ce se întâmplă la Indian Springs?

Lloyd clipi din ochi şi încercă să-şi ajusteze roţile dinţate ale gândurilor, simţindu-se despuiat şi lipsit de apărare.

― Merge bine, reuşi el să îngaime într-un târziu.

― Merge bine? Omul Întunecat se aplecă spre el şi, pentru o clipă, Lloyd fu convins că avea să-şi caşte gura şi să-i reteze capul ca un balaur. Se trase înapoi. Nu mi se pare câtuşi de puţin o analiză riguroasă, Lloyd.

― Mai sunt şi alte lucruri...

― Când voi fi dispus să vorbesc despre alte lucruri, hotărăsc singur.

Vocea lui Flagg creştea, apropiindu-se teribil de mult de ţipăt. Lloyd nu mai văzuse până atunci o schimbare atât de bruscă a dispoziţiei lui Flagg şi se sperie de moarte.

― În clipa aceasta nu doresc decât un raport asupra situaţiei de la Indian Springs şi ai face bine să fii în stare să mi-l prezinţi, Lloyd, asta spre binele tău!

― Prea bine, murmură Lloyd. Okay.

Îşi scoase carnetul cu însemnări din buzunarul de la şold şi timp de o jumătate de oră, discutară despre Indian Springs, avioanele de luptă din National Guard şi despre rachetele Shrike. Flagg începu să se destindă din nou – deşi era foarte greu de stabilit cu precizie şi cu atât mai periculos să-l iei ca pe un lucru de la sine înţeles, când aveai de-a face cu Momâia Ambulantă.

― Crezi că ar fi în stare să survoleze Boulder în două săptămâni? întrebă el. Să zicem... până la 1 octombrie.

― Carl ar fi în stare, cred. Despre ceilalţi doi, nu ştiu.

― Vreau să fie pregătiţi, mormăi Flagg, ridicându-se şi începând să măsoare camera cu paşi mari. Vreau să-i ştiu pe oamenii aceia că se ascund prin văgăuni, înainte de primăvara viitoare. Vreau să-i lovesc noaptea, când dorm. Să răscolesc oraşul lor dintr-un capăt la celălalt. Vreau să arate ca Hamburgul şi Dresda, după cel de-al Doilea Război Mondial. Se întoarse spre Lloyd: obrajii lui erau albi ca varul, iar ochii îi ardeau ca tăciunii, mistuiţi de propriul lor foc dement. Rânjetul lui amintea de un iatagan. Să se-nveţe minte să mai trimită spioni. La primăvară vor locui prin caverne. Apoi vom merge la ei şi vom organiza o vânătoare de porci. Se se-nveţe minte să mai trimită spioni.

Lloyd îşi recăpătase în sfârşit glasul:

― Cel de-al treilea spion...

― Îl vom descoperi noi, Lloyd. Nu-ţi face griji. Punem noi mâna pe ticălos.

Fermecătorul zâmbet întunecat îi apăruse iarăşi pe buze. Dar Lloyd surprinsese o clipă de teamă furioasă şi nedumerită înainte să reapară zâmbetul. Iar teama era ultimul lucru pe care se aştepta să-l vadă.

― Cred că ştim cine este, îi spuse Lloyd calm.

Flagg răsucise o figurină din jad între degete, cercetând-o. Acum mâinile lui încremeniseră. Rămase nemişcat, iar pe chip i se zugrăvi o concentrare ciudată. Pentru prima dată, femeia aceea, Cross, îl privi pe Flagg, apoi căută cu grabă într-altă parte. Aerul mansardei părea să se fi îngroşat.

― Ce? Cum ai zis?

― Cel de-al treilea spion...

― Nu, spuse deodată Flagg cu hotărâre neaşteptată. Nu, te baţi cu umbrele, Lloyd.

― Dacă am înţeles bine, este prieten cu un tip pe care-l cheamă Nick Andros.

Figurina din jad îi scăpă lui Flagg printre degete şi se sfărâmă. Peste o secundă, Lloyd se pomeni ridicat din scaun de piepţii cămăşii. Flagg traversase încăperea cu asemenea rapiditate, încât Lloyd nici nu apucase să-l vadă. Apoi faţa lui Flagg aproape se lipi de el, radiind dogoarea aceea bolnavă, cu ochii negri, ca de nevăstuică, la doar câţiva centimetri de ai săi.

― Şi tu mi-ai stat aici şi mi-ai vorbit de Indian Springs? Ar trebui să te arunc pe fereastră! urlă Flagg.

Ceva – poate faptul că simţea vulnerabilitatea Omului Întunecat, poate doar faptul că ştia că Flagg îl va cruţa până ce va primi toate informaţiile – îi permise lui Lloyd să-şi recapete graiul şi să se apere.

― Am încercat să-ţi spun! strigă el. Dar m-ai întrerupt! Şi nu mi-ai vorbit nici despre lista roşie, ce-o mai fi şi aia! Dacă aş fi ştiut, aş fi putut să-l reţin pe idiot ieri seară!

Atunci se simţi plutind prin cameră şi se izbi de peretele opus. I se dezlănţui o adevărată explozie de stele verzi în ţeastă şi se prăbuşi pe parchet, ameţit. Îşi scutură capul, încercând să se dezmeticească. Urechile îi ţiuiau.

Ai fi zis că Flagg a înnebunit. Ţopăia prin cameră, livid de furie. Nadine se făcuse mică în fotoliul ei. Flagg ajunse în dreptul unui raft populat cu o menajerie de animale din jad verde-lăptos. Se holbă la ele o secundă, părând uimit să le vadă, apoi le mătură pe podea. Explodară toate, ca nişte grenade mici. Lovi în bucăţile mai mari cu piciorul gol, expediindu-le în toate părţile. Părul negru îi căzuse pe frunte. Îl aruncă pe spate cu un gest nervos, apoi se răsuci spre Lloyd. Pe figura lui se citea expresia grotescă a simpatiei şi compasiunii – ambele la fel de autentice ca o bancnotă de trei dolari, îi trecu prin minte lui Lloyd. Se apropie de Lloyd şi-l ajută să se ridice; acesta observă că Flagg calcă pe mai multe fragmente ascuţite de jad fără să dea semne de durere... şi fără să-i curgă sânge.

― Îmi pare rău. Hai să bem ceva. Întinse mâna şi-l ajută pe Lloyd să se ridice. Ca un copil care a făcut o criză de furie, gândi Lloyd. Tu bei bourbon sec, nu?

― Da.

Flagg se duse la bar şi umplu două pahare cu nişte cantităţi monstruoase. Lloyd înghiţi jumătate dintr-al său dintr-odată. Paharul clănţăni uşor atunci când îl puse pe masa din colţul încăperii, dar se simţea mult mai bine.

― Lista