avea vina de a fi  vrăjitor. Oare sora lui Dumbledore suferise aceeaşi soartă, dar  invers - Închisă pentru că nu avea puteri magice? Şi oare Dumbledore chiar o abandonase, în vreme ce el se dusese la  Hogwarts, unde avea să se dovedească strălucit şi talentat?

— Acum, dacă Kendra nu ar fi murit prima, continuă Muriel,  aş fi zis că ea i-a făcut de petrecanie Arianei...

— Muriel, cum poţi să spui aşa ceva? gemu Doge. Cum să-şi omoare o mamă propria fiică? Gândeşte-te la ce spui!

— De ce nu, dacă mama cu pricina a fost în stare să îşi ţină captivă propria fiică, ani la rând? ridică din umeri mătuşa Muriel. Dar eu zic că nu are cum să fi fost aşa, deoarece Kendra  a murit înaintea Arianei - din ce cauză, nimeni n-a părut să  ştie sigur...

— O, fără îndoială că a omorât-o Ariana, spuse Doge,  riscând să fie cinic. De ce nu?

— Da, s-ar putea ca Ariana să fi încercat disperată să  evadeze şi s-o fi omorât pe Kendra într-o încăierare, spuse mătuşa Muriel gânditoare. Dă tu din cap cât vrei, Elphias! Ai  fost la înmormântareaArianei, nu-i aşa?

— Da, am fost, spuse Doge, cu buzele tremurând. Nu ţin  minte o zi mai tristă decât aceea. Albus avea inima frântă...

— Şi nu numai inima. Nu-i aşa că Aberforth i-a spart nasul  la jumătatea slujbei?

Dacă Doge păruse îngrozit înainte de aceste cuvinte, fusese o nimica toată pe lângă cum arăta acum. Era ca şi când Muriel lar fi înjunghiat. Aceasta izbucni în hohote şi luă iar o gură  zdravănă de şampanie, care i se scurse pe bărbie.

— De unde... ? spuse răguşit Doge.

— Mama mea era prietenă cu bătrâna Bathilda Bagshot,  spuse mătuşa Muriel veselă. Bathilda i-a descris mamei tot ce s-a întâmplat; eu trăgeam cu urechea după uşă şi am auzit. O luptă lângă groapă! Bathilda a povestit că Aberforth a strigat că  Ariana murise numai din vina lui Albus şi că apoi i-a dat un  pumn în nas. Conform spuselor Bathildei, Albus nici măcar nu  s-a apărat şi asta este foarte ciudat, Albus l-ar fi putut distruge pe Aberforth într-un duel şi dacă ar fi avut ambele mâini legate la spate.

Muriel mai luă o duşcă de şampanie. Rememorarea  acestor vechi scandaluri părea să o încânte în aceeaşi măsură  în care îl îngrozea pe Doge. Harry nu ştia ce să mai înţeleagă:  voia să ştie adevărul şi totuşi, Doge nu făcea nimic altceva decât să stea acolo, bolborosind că Ariana fusese bolnavă. Lui Harry îi  venea foarte greu să creadă că Dumbledore nu ar fi intervenit dacă ar fi avut loc asemenea acte de cruzime sub acoperişul său şi, cu toate acestea, era evident că ceva nu era în ordine cu povestea aceea.

— Şi să-ţi mai spun ceva, zise Muriel, sughiţând uşor, în  timp ce îşi coborî pocalul. Cred că Bathilda şi-a dat drumul la  gură în faţa Ritei Skeeter. Toate indiciile alea din interviul lui  Skeeter despre o sursă importantă apropiată lui Dumbledore... se ştie foarte bine că a fost acolo în timpul problemelor cu Ariana şi s-ar potrivi la fix!

— Bathilda nu ar vorbi niciodată cu Rita Skeeter! şopti Doge.

— Bathilda Bagshot? spuse Harry. Autoarea cărţii O istorie a  magiei?

Numele ei era scris pe coperta unuia dintre manualele lui  Harry, deşi, trebuia să recunoască, nu era unul dintre cele pe care le citise cu prea mare atenţie.

— Da, spuse Doge, agăţându-se de întrebarea lui Harry ca  un înecat de o vestă de salvare. Un istoric magic deosebit de talentat şi o veche prietenă a lui Albus.

— S-a ţicnit de tot, mai nou, din câte am auzit, spuse mătuşa Muriel veselă.

— Dacă este aşa, cu atât mai puţin onorabil ca Skeeter să fi profitat de ea, spuse Doge, şi nu ne putem baza pe nimic din ce ar fi putut spune Bathilda!

— Ah, există metode de a recupera amintirile şi sunt sigură  că Rita le ştie pe toate, spuse mătuşa Muriel. Dar chiar dacă Bathilda a luat-o complet razna, sunt sigură că trebuie să mai  aibă poze vechi, poate chiar scrisori. Ştia de ani de zile familia  Dumbledore... cred că a meritat un drum până în Peştera lui  Godric, aş zice eu.Harry, care luase o gură de berezero, aproape că se înecă. Doge îl bătu pe spate, în timp ce Harry tuşi,  privind-o pe mătuşa Muriel cu ochii lăcrimând. Odată ce fu în  stare să vorbească din nou, întrebă:

— Bathilda Bagshot locuieşte în Peştera lui Godric?

— O, da, e acolo dintotdeauna! Familia Dumbledore s-a  mutat acolo după ce a fost închis Percival, iar Bathilda era  vecina lor.

— Familia Dumbledore a locuit în Peştera lui Godric?

— Da, Barry, tocmai asta am şi spus, zise mătuşa Muriel  iritată. Harry se simţi sleit, gol pe dinăuntru. Niciodată, în şase ani, Dumbledore nu îi pomenise lui Harry că amândoi trăiseră  şi pierduseră persoane dragi în Peştera lui Godric. De ce? Oare Lily şi James erau îngropaţi aproape de mama şi sora lui  Dumbledore? Oare Dumbledore le vizitase mormintele, trecând poate şi pe lângă cele ale părinţilor lui Harry? Iar lui nu îi spusese niciodată... nici macar nu se deranjase...

De ce era atât de important pentru el, Harry nu-şi putea explica nici măcar lui, însă simţea că fusese aproape o minciună că numi spusese că aveau locul şi experienţele acestea în comun. Se uită în gol în faţă, abia observând ce se întâmpla în jurul lui, şi  nu îşi dădu seama că Hermione ieşise din mulţime decât atunci  când aceasta îşi trase un scaun şi se aşeză lângă el.

— Pur şi simplu, nu mă mai ţin picioarele să dansez, gâfâi  ea, dându-şi jos un pantof şi masându-şi talpa piciorului. Ron  s-a dus să mai aducă nişte berizero. E ciudat, tocmai l-am văzut pe Viktor întorcându-i spatele tatălui Lunei şi plecând furios,  păreau să se fi certat...

Coborî vocea, uitându-se la el:

— Harry, te simţi bine?

Harry nu ştia de unde să înceapă, dar nu conta. În momentul  acela, ceva mare şi argintiu căzu prin acoperişul cortului direct  pe ringul de dans. Graţios şi strălucitor, linxul ateriza