Începe să rîdă, un rîs ușor gîlgîit, care-mi stîrnește tot felu’ de gînduri.

— Am să-ți spun cui i le-a dat, Lemmy, zice. Mi le-a dat mie.

Trăsăturile feței i se crispează, iar surîsul îi dispare.

— Acum ascultă-mă, băiatule, spune, c-am să-ți povestesc pe săturate. Dacă se găsește vreunul să zică despre mine că m-am ținut cu Granworth Aymes, atunci persoana aia minte cu nerușinare. L-am cu-noscut pe Granworth Aymes și nu vreau să spun că mi-era dezagreabil, cu toate că soțul meu a tras numai ponoase de pe urma lui. Acum ia aminte la ce-ți spun:

Poate c-au omis să te informeze că am un soț. Este internat în sanatoriul particular al unui medic din Zoni. Nenorocitul se stinge din cauza bolii sale de plămîni. Mi se spune c-ar mai avea vreo trei luni de trăit.

Granworth Aymes era agentul lui de schimb și cu doi-trei ani în urmă soțul meu valora aproape un sfert de milion de dolari. Nu s-a mulțumit cu atîta. Voia să aibă mai mult și s-a apucat de speculații la bursă împreună cu Aymes, cumpărînd acțiuni și obligațiuni. Și ce s-a-ntîmplat? A pierdut practic toți banii pe care i-a avut, dar faptul că banii nu fuseseră pierduți la bursă nu l-a aflat decît cu puțin înainte de Crăciunul trecut. Aymes l-a tras pe sfoară. Și-a bătut joc de bietul naiv.

Tocmai în timpul acela Rudy se supune unui examen medical. Medicul îi spune că singura șansă pe care o are ca să mai trăiască eventual încă un an este să meargă să se instaleze într-o localitate ca asta, în care clima e corespunzătoare.

Ei bine, poți să-ți închipui că nu mi-a făcut nici o plăcere cînd am descoperit că Granworth l-a lăsat pe Rudy practic fără o lețcaie, băgînd totul în buzunarul său, așa că m-am gîndit să mă duc la New York și să am o explicație cu acest Granworth Aymes. Mi s-a părut că n-o să fie prea greu, pentru că Granworth a-ncercat întotdeauna să-mi facă curte, dar eu nu l-am încurajat – nu-mi plăcea maniera lui, cel puțin nu așa ca să se poată observa.

M-am dus la New York și l-am văzut pe Granworth Aymes la zece ianuarie, cu două zile înainte de a-și fi curmat zilele, și i-am spus pe șleau că mi-a ajuns la ureche că s-a umplut de bani, speculînd la bursă. I-am spus că dacă nu plătește cinstit și repede, n-am timp de pierdut cu vorbe, mă voi duce direct la procurorul districtual și am să-l bag în pușcărie pentru faptul că l-a delapidat pe Rudy în cursul ultimilor doi ani de zile.

Granworth m-a privit și a-nțeles că nu glumeam. Mi-a spus să revin a doua zi de dimineață. Zicea că o să-mi dea banii. În dimineața zilei de unsprezece ianuarie m-am dus și l-am vizitat la biroul său, unde mi-a dat obligațiuni de stat în valoare de două sute de mii de dolari. De asemenea m-a rugat să nu suflu nimănui despre asta, pentru că erau obligațiunile pe care le trecuse neveste-sii și le scosese din seiful unde erau puse în păstrare pentru ea și că oricine le putea încasa, fiindcă erau obligațiuni la purtător. I-am dat o chitanță pentru ele și, cu banii ăștia, Rudy și cu mine am venit să trăim aici.

Iar dacă Granworth Aymes s-a sinucis a doua zi, bănuiesc că a făcut-o în urma explicației pe care-a avut-o cu soția lui. Cred că ea a observat dispariția obligațiunilor și atunci și-a descărcat furia pe el, sau poate, spune ea coborînd glasul, poate că Henrietta s-a săturat. Cred că și eu m-aș fi săturat dacă aș fi fost frustrată de două sute de bătrîne. Poate că i-a dat cu ceva în cap, nimic nu e exclus.

Îi trag un fluierat.

— I-auzi, i-auzi! zic. Care va să zică așa stau lucrurile? S-ar părea că ițele-ncep să se descurce-n afacerea asta. Așadar Henrietta, văzînd că obligațiunile-au dispărut, își închipuie că Granworth le-a plasat în altă parte și găsește prompt pe cineva ca să-i confecționeze un lot nou.

Îmi mai acord încă o țigară.

— Ascultă, Paulette, zic. Cunoști pe cineva care-ar putea să confirme povestea asta? Mă refer la felu-n care Granworth Aymes l-a fraierit pe Rudy și l-a scuturat de toți banii ăștia?

— Desigur, spune, Burdell ar putea. El cunoaște toate amănuntele. El știa tot ce făcea Aymes, dar nu era decît un secretar. Nu era treaba lui să se amestece unde nu-i fierbe oala.

— E-n regulă, zic. Înțeleg. S-ar părea că Henrietta Aymes e o mare podoabă. Cum văd, nu-ncape nici un fel de-ndoială că ea l-a curățat pe Granworth. Foarte bine. Poate că acum pot să avansez un pic. Apropo, Paulette, continui eu. Parc-ai spus că bărbatul ăsta al tău, Rudy, e p-aici pe undeva la un sanatoriu… Pe unde vine Zoni?

— E la vreo șaptezeci de kilometri de aici, spune, și dacă te duci să-l vezi pe Rudy și să-i pui întrebări, nu-l lua repede. Doctorul Madrales spune că bietul om nu mai are decît opt sau nouă săptămîni de trăit și n-aș vrea să fie istovit prea mult.

Mă ridic și pun brațu-n juru’ gîtului ei.

— Nu fi-ngrijorată, Paulette. Am să-l iau cu binișoru’. Nu vreau să-i pun prea multe-ntrebări. Vreau numai să-mi confirme povestea asta pe care mi-ai spus-o despre felu’ cum i-a umflat Aymes gologanii.

Ea stă destul de aproape de mine și observ că-i dau cîteva lacrimi. Îmi pare destul de rău de Paulette, pentru că-n definitiv chiar dacă se distrează cu acest Luis Daredo, ce altceva ar putea să facă o femeie? Doar trebuie să facă și ea ceva ca să nu se gîndească tot timpu’ la faptu’ că bărbat-su dă ortu’ popii în pas de-nmormîntare.

Ea oftează.

— Ce crudă poate să fie viața, spune. Ascultă, Lemmy, du-te și mai toarnă-ți ceva de băut. Mă-ntorc peste un minut. Mă