ea ne zdruncină sufletul – căci natura ne-a făcut iubitori de noi înșine – nu se îndoiește nimeni. Altminteri, nici n-ar fi nevoie să ne pregătim și să ne încordăm la ceva spre care am merge dintr-o pornire de bunăvoie, așa precum suntem mânaţi cu toții spre propria conservare. Nimeni nu învață ca, dacă ar fi nevoie, să doarmă liniștit pe un pat de trandafiri, ci se oțelește să nu-și calce jurământul de credință dacă ar fi torturat, să stea de strajă la nevoie, chiar și rănit, în fața parapetului, fără a se sprijini măcar în lance, căci pe cei ce se reazemă îi prinde de obicei somnul.

Moartea nu este o pagubă, căci ar trebui să existe ceva păgubit de dânsa. Dacă te stăpânește atât de tare dorința de a trăi mai mult, gândește-te că niciun lucru din cele ce dispar de sub ochii noștri nu se pierde, el reîntorcându-se în sânul naturii din care a ieșit și iarăși va ieși. El încetează numai, nu piere, și moartea, de care ne înspăimântăm și de care fugim, nu răpește, ci întrerupe viața. Va veni o zi când vom ajunge iarăși la lumină. Mulți ar renunța la ziua asta, dacă nu s-ar reîntoarce după ce au uitat totul. Dar am să-ți arăt altă dată mai lămurit cum tot ce pare că piere se transformă. Cel care știe că se va reîntoarce va pleca împăcat. Observă ciclul fenomenelor naturii: vei vedea că în lumea asta nimic nu dispare, ci apune și apare succesiv. Trece vara, dar anul care vine o aduce din nou; se duce iarna, dar lunile ei o vor readuce; noaptea acoperă soarele, dar și pe ea o alungă ziua; stelele străbat drumul pe care l-au mai făcut; necontenit o parte a cerului urcă și alta coboară.

În sfârşit, făcând o ultimă observație, voi încheia: nici pruncii, nici copiii, nici cei slabi de minte nu se tem de moarte. E foarte ruşinos atunci când cugetarea nu ne dă liniștea la care ajunge lipsa de cugetare. Cu bine.

 

1) Ariston din Chios, discipol al lui Zenon.

2) E vorba despre tinerii nobili sau cei din clasa cavalerilor.

       37. Filozofia ne dă tăria sufletească

 

Prin jurământul depus ai făgăduit să devii un om virtuos și aceasta este cea mai puternică garanție a înțelepciunii. Dacă cineva îți va spune că slujba e plăcută și ușoară, își bate joc de tine. Nu vreau să fii amăgit. Formula acestui nobil legământ este aceeași cu a legământului infam de gladiator: „Focul, lanțurile, moartea prin sabie, asta te așteaptă”. Celor ce se angajează să lupte la circ și care beau și mănâncă în contul sângelui pe care-l vor vărsa, li se cere să îndure o suferință fără voia lor; ție ți se cere să înduri una de bunăvoie și cu plăcere. Aceia au voie să depună armele și să ceară mila[1] publicului; tu n-ai voie să le depui, nici să ceri să ți se cruțe viața; trebuie să mori în picioare, neabătut. Și apoi ce-ți folosește dacă mai câștigi câteva zile sau câțiva ani? Venim pe lume fără speranță de cruţare. „Cum voi putea, zici tu, să scap?” De nevoi nu poți scăpa: poți totuși să le învingi. „Drumul se taie cu forţa...”[2] și acest drum ți-l va arăta filozofia. La dânsa aleargă dacă vrei să fii neatins, dacă vrei să fii senin, dacă vrei să fii fericit, dacă, în sfârșit, vrei să fii liber, cel mai de preț lucru pe lume. Jalnic lucru e nebunia, e josnică, murdară, servilă și supusă multor și sălbatice patimi. De acești atât de apăsători tirani, care te stăpânesc uneori cu rândul, alteori de-a valma, te scapă numai înțelepciunea, care este singura eliberare. Un singur drum duce la dânsa și drumul e drept: n-ai să-l rătăcești. Mergi deci cu pas sigur. Dacă vrei să-ți supui totul, supune-te rațiunii. Dacă te va stăpâni rațiunea, vei stăpâni pe mulți. De la dânsa vei învăța ce și cum trebuie să faci: n-ai să te trezești pe neașteptate în mijlocul lucrurilor. Nu-mi poți arăta niciun om care știe cum a început să vrea ceea ce vrea, căci n-a fost mânat de un gând, ci mânat de o pornire. Este nedemn să fii mânat de la spate, în loc să mergi de bunăvoie și să te întrebi dintr-odată, uimit de vâltoarea în care te găsești: cum am ajuns eu aici? Cu bine.

 

1) Gladiatorii învinși cereau îndurare publicului, care le dăruia viața sau le-o refuza.

2) Vergiliu, Eneida II, 494. Început de vers (Fit via vi) din fragmentul în care se descrie pătrunderea grecilor în palatul lui Priam.

       38. Preceptele filozofilor să fie concise

 

Pe drept cuvânt, îmi ceri să sporim schimbul nostru de scrisori. Foarte mult folosește o convorbire, căci ea se strecoară pe nesimțite în suflet. Expunerile dinainte pregătite, ample, ținute în fața publicului, fac mare vâlvă, dar nu ne sunt aproape. Filozofia este sfatul cel bun și nimeni nu-ți dă un sfat în gura mare. Câteodată trebuie să ne folosim și de aceste cuvântări, ca să le spun așa, și anume atunci când trebuie să convingem pe cei care mai șovăie. Dar atunci când nu e vorba ca cineva să fie convins a învăța, ci chiar să-l învățăm ceva, să întrebuinţăm aceste cuvinte mai simple. Ele pătrund mai ușor și se întipăresc mai bine. Nu-i nevoie de multe, ci de cele potrivite. Să le împrăștiem așa cum arunci sămânța, care, oricât de mică, atunci când cade pe un loc bun, prinde puteri și, din te miri ce, crește de acoperă pământul. Așa și cu rațiunea: nu ocupă loc mult, dar, exercitând-o, se dezvoltă. Câteva cuvinte numai, dar dacă sufletul le primește cum trebuie, ele prind puteri și cresc. Învățăturile, repet, sunt ca semințele: doar câteva și dau rod bogat. Numai să le prindă o