Cărți «Evanghelia eseniană citește carți gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Pentru că El a dat îngerilor Săi sarcina
De a ne purta pe calea lor.
Tatăl Ceresc este refugiul şi puterea noastră.
De aceea nu ne vom teme
Dacă pământul s-a mişcat,
Daca munţii s-au prăbuşit
În mijlocul mării,
Dacă apele sunt tumultoase,
Munţii se cutremură şi se înalţă.
Există un râu care curge spre Marea Eternă.
Pe malul râului se înalţă Arborele Sfânt al Vieţii.
Acolo locuieşte Tatăl meu Ceresc şi locuinţa mea este în El.
Tatăl Ceresc şi cu mine suntem una.
Legea Sfântă
Tu, O, Lege Sfântă,
Arborele Vieţii
Care te înalţi în mijlocul
Mării Eterne,
Care eşti denumit
Arborele Vindecării,
Arborele uimitoarelor Vindecări,
Al tuturor Vindecărilor
Şi pe care se sprijină seminţele
Tuturor invocărilor noastre!
Aţi cunoscut-O? Aţi auzit de Ea?
Ţi s-a povestit despre Ea de la începuturi?
Ridică-ţi ochii în sus şi priveşte Legea Sfântă,
Care a fost stabilită mai înainte de eternitatea
Spaţiului suveran şi luminos,
Care a creat fundaţiile pământului,
Care este prima şi cea din urmă,
Care trăieşte în inimile Copiilor Luminii.
Pentru că Legea este mare
După cum Tatăl Ceresc este mare, deasupra îngerilor Săi:
El este Acela care ne-a dat Legea, El este Legea.
În mâinile Sale se află locurile adânci ale pământului,
A Sa este şi puterea colinelor
Şi mările sunt ale Sale, El le-a creat.
Şi tot mâinile Sale au făcut uscatul.
Vino, să-L preamărim şi să ne plecăm Lui,
Să îngenunchem în faţa Tatălui Ceresc,
Pentru că El este Legea,
Şi noi suntem popoarele păşunii Sale
Şi enoriaşii turmei Sale.
Copiii Luminii invocă Legea Sfântă
Cu cântece de bucurie.
Boala dispare în faţa Ei,
Moartea este înlăturată,
Ignoranţa este îndepărtată.
Trufia, ura şi furia,
Bârfa, discordia şi răul,
Toate neliniştile şi violenţele,
Şi cuvintele mincinoase ale falsităţii,
Toate sunt îndepărtate de puterea Legii Sfinte.
Aici este Legea Care va nimici boala,
Care va nimici moartea,
Care va nimici persecutorii omului,
Care va nimici trufia,
Care va nimici ura,
Care va nimici furia,
Care va nimici toate bârfele,
Care va nimici toate discordiile,
Care va nimici cele mai mari rele,
Care va îndepărta ignoranţa de pe pământ.
Noi binecuvântăm invocarea şi rugăciunea,
Puterea şi vigoarea Legii Sfinte.
Noi invocăm spiritul, conştiinţa şi sufletul
Copiilor Luminii care învaţă Legea,
Care lupta cu împărăţia întunericului
Pentru a aduce Lumina Legii fiilor oamenilor.
Noi binecuvântăm victoria
Gândurilor bune, cuvintelor bune şi acţiunilor bune
Care pun baze puternice Împărăţiei Luminii.
Fie ca fiii omului care gândesc, vorbesc şi fac
Gânduri bune, cuvinte bune şi fapte bune
Să moştenească cerurile drept casă a lor.
Şi fie ca aceia care gândesc, vorbesc şi fac
Gânduri rele, cuvinte rele şi fapte rele
Să locuiască în haos.
Puritatea este, imediat după viaţă,
Cel mai mare bun pentru om.
Puritatea se află în Legea Sfântă
Care face iarba să crească în munţi
Şi limpezeşte inimile oamenilor
Cu gânduri bune, cuvinte bune şi fapte bune.
Curat va fi focul,
Curată apa,
Curat pământul,
Curate stelele, luna şi curat soarele,
Curaţi vor fi bărbatul credincios şi femeia credincioasă
Curată Lumina eternă, infinită,
Curată împărăţia Maicii Pământeşti,
Şi împărăţia Tatălui Ceresc,
Curate lucrurile bune făcute de Lege
Al căror produs este Creaţia Sfântă.
Pentru a obţine comorile lumii materiale,
O, fii ai oamenilor,
Nu încălcaţi lumea Legii.
Pentru că acela care, pentru a obţine comorile Lumii materiale,
Distruge în el lumea Legii
Nu va avea în el forţa vieţii,
Nici Legea,
Şi nici Lumina Cerească.
Dar acela care merge cu îngerii
Şi care urmează Legea Sfântă
Va obţine orice bun.
El va intra în Marea Eternă
Unde se înalţă Arborele Vieţii.
Comuniunile cu Legea sunt perfecte,
Ducând sufletul din întuneric la lumină.
Mărturisirea Legii este sigură,
Aducând înţelepciune celui simplu.
Regulile Legii sunt drepte, bucurând inima.
Porunca Legii este pură Luminând privirea.
Adevărul Legii este limpede pentru totdeauna.
Fie să triumfe Copiii Luminii pretutindeni
Între Ceruri şi Pământ!
Să respirăm Legea Sfântă în rugăciunea noastră!
Cât de frumoase sunt lăcaşurile Tale sfinte
O, Tată Ceresc!
Sufletul meu tânjeşte, chiar dacă e slăbit,
După Arborele Vieţii
Care se înalţă în mijlocul Mării Eterne.
Inima mea şi carnea mea cheamă pe Dumnezeu cel Viu.
Da, vrabia şi-a găsit o casă,
Şi rândunica un cuib al ei
Unde îşi poate adăposti puii.
Copiii Luminii
Care lucrează în Grădina Fraternităţii
Se adăpostesc în Legea Sfântă.
Binecuvântaţi sunt aceia care sălăşluiesc în Ea!
Îngerii
Tatăl Ceresc
A dat îngerilor Săi responsabilitatea
În ce te priveşte
Şi în braţele lor
Te vor ridica
Până la Arborele Vieţii
Care se înalţă în mijlocul
Mării Eterne…
Pentru înţelepciunea Legii,
Pentru puterea de necucerit a Legii,
Şi pentru vigoarea sănătăţii,
Pentru gloria Tatălui Ceresc
Şi a Maicii Pământeşti,
Şi pentru toate binecuvântările şi remediile
Păcii înşeptite,
Să lăudăm sfinţii îngeri.
Eforturile noastre de a-i întâlni
Şi comuniunile noastre cu ei
Ne fac plăcuţi în ochii Tatălui Ceresc.
Legea este împlinită de îngerii
Luminoşi şi sfinţi,
Puternici şi magnifici
A căror privire le îndeplineşte dorinţele,
Care sunt nemuritori şi sfinţi
Care sunt şapte şi toţi şapte, toţi într-un Gând,
Care sunt şapte şi toţi şapte, toţi într-o Vorbire,
Care sunt şapte şi toţi şapte, toţi într-o Acţiune.
Gândul lor este acelaşi,
Cuvântul lor este acelaşi,
Acţiunea lor este aceeaşi.
Tatăl lor este Acelaşi,
Şi anume Tatăl Ceresc!
Îngerii care îşi văd sufletele unii altora,
Aduc împărăţia Maicii Pământeşti
Şi împărăţia Tatălui Ceresc Copiilor Luminii
Care lucrează în Grădina Fraternităţii.
Îngerii sunt Făuritorii şi Conducătorii
Modelatorii şi Supraveghetorii,
Păzitorii şi Păstrătorii Pământului îmbelşugat
Şi al tuturor creaţiilor Tatălui Ceresc.
Noi invocăm bunii, puternicii, binefăcătorii
Îngeri ai Tatălui Ceresc şi ai Maicii Pământeşti:
Acela al Luminii!
Acela al Cerului!
Acela al Apelor!
Acela al Pământului!
Acela al Plantelor!
Acela al Copiilor Luminii!
Acela al Sfintei Creaţii Eterne!
Noi lăudăm îngerii
Care, în primul rând, ascultă gândul şi învăţătura
Tatălui Ceresc
Ai cărui îngeri au format sămânţa noroadelor.
Noi lăudăm îngerii
Care au atins sprânceana
Părintelui nostru Enoh
Şi au călăuzit Copiii Luminii
Pe şapte plus