Rooballabl părea contrariat, ca şi cum Vampirii ar fi încălcat o regulă. Vala aprobă din cap. Era bine de ştiut.

În afară de asta, Oamenii Fluviului nu remarcaseră mai multe lucruri decât Warvia din postul ei de observaţie de pe vehicul. După ce povestea fu spusă, Vala întrebă.

— Voi sunteţi în siguranţă aici?

— Noi aşa credem. În plus, învăţăm. Ştiţi că în Cuibul din Umbră trăiesc prizonieri?

— Am văzut prizonierii aduşi prin trecătoare, spuse Warvia.

— Unii hoinăresc pe acolo, continuă Rooballabl. Nu ne-am apropiat prea mult, dar i-am observat. Niciodată n-au fost mai mulţi de doi sau trei.

— Din ce specii?

— Doi mai mari au venit să mănânce iarbă de pe marginea fluviului, apoi s-au întors sub umbră. Erau din specia Giganţii Ierbii, presupun. Mulţi Vampiri au venit în întâmpinarea lor. S-au luptat între ei. Unii au luat-o la fugă, iar cei care au rămas s-au ospătat cu Giganţii Ierbii. Am văzut, însă, Fermieri din regiunea Delta Rotaţiei care au cules de acolo rădăcini pentru a le fierbe şi a le mânca şi s-au întors teferi.

Vorbi Fudghabladl. Poporul Fluviului avea o intonaţie puţin cântată, apoi Rooballabl traduse în graiul lor.

— Fudghabladl a văzut o femeie Roşie. Ea şi-a petrecut o jumătate de zi la vânat, dar degeaba. Nu avea răbdare. Se întorcea mereu la umbră şi la Vampirul ei. Pesemne că acesta o trimitea de fiecare dată. Spre sfârşitul zilei, a prins un iepure-ţopăitor pe când bea apă, a sărit pe el şi i-a rupt gâtul. Apoi l-a târât spre umbră. Trei Vampiri i-au izgonit pe ceilalţi. Aceştia trei au băut sângele animalului, apoi au rishat cu femeia Roşie, apoi ea a mâncat iepurele. Era foarte flămândă.

Vala încercă să nu remarce furia şi ruşinea întipărite pe chipul Warviei.

— Ai văzut pe vreunul din specia mea? îl întrebă pe Rooballabl. Oamenii Fluviului şuşotiră ceva mai mult timp. Apoi:

— Una, o femeie tânără, a venit, păzită de un Vampir mascul. Valavirgillin, vouă ce vi s-a întâmplat?

— L-am văzut pe Tegger că ne-a făcut semn cu mâinile. Este acolo sus, în viaţă, şi activ. Încă nu ştiu cum vom reuşi să ne urcăm şi noi până la el. Şi nici ce mai putem să facem.

— Demonii aveau un plan, interveni Warvia, un pic nervoasă. Rampa de care aveau nevoie nu ajunge până jos.

Vala se aşteptase să audă comentarii furioase de sub foaia de cort, dar Oamenii Nopţii îşi ţinuseră firea.

— Odată, trebuie să fi ajuns până jos, spuse Rooballabl. La ce-ar fi folosit altfel?

Când funcţiona oraşul, existau nave zburătoare ce transportau mărfuri, dar navele pe roţi trebuie să fi fost mai ieftine şi, desigur, existau şi mărfuri suficient de grele pentru a pluti.

— Prăbuşirea Oraşelor a adus cu sine Vampirii, mă aşteptam la acest lucru, spuse Vala.

— Cum? se miră Beedj.

Ţinându-şi ochii aţintiţi pe marginea ceţoasă a Cuibului din Umbră, Valavirgillin îşi lăsă mintea să zburde în voie şi limba să o urmeze.

— Un centru industrial n-ar fi permis Vampirilor să-şi facă un cuib tocmai la baza lui. Aşa că, într-un anume fel, cei de acolo i-au ţinut pe Vampiri la distanţă, dar când s-au prăbuşit oraşele, n-a mai funcţionat acel mijloc. Vampirii căutau zone întunecoase, aşa că s-au mutat acolo. Într-o noapte, au început să se urce pe rampă. N-au apucat să-i termine pe toţi, astfel încât, până în noaptea următoare, refugiaţii au ridicat rampa…

— Cum? întrebă din nou Beedj. Vala ridică din umeri.

Vocea lui Rooballabl semăna cu bulele ce ieşeau din noroi.

— Întreabă mai întâi de ce? Ei au construit uriaşe şosele suspendate pentru mărfuri prea mari chiar şi pentru această platformă zburătoare. De ce să o construiască cineva ca să se poată ridica? Un astfel de… pod vertical… ar fi fost dificil de făcut şi uşor de avariat, dacă ar fi trebuit să se şi ridice. Noi înţelegem prea puţin ce înseamnă greutate şi masă…

Rooballabl avea dreptate şi Vala era iritată.

— Nu ştiu răspunsul. Dacă era vorba de un război între oamenii care puteau să zboare şi cei care nu puteau? Ai nevoie să tragi podul sus, cum s-ar spune.

Membrii echipajului său se priviră surprinşi.

— Are cineva dintre voi înregistrări mai vechi despre un asemenea război? interveni încă o dată Beedj.

Nu răspunse nimeni.

— Atunci zvonuri?

— Las-o baltă!! rosti scurt Vala.

— De ce să construiască rampa ca să se ridice? întrebă şi Manack. De ce să nu ridice puţin oraşul?

Străin sau nu, văzuse ceva în comportamentul Valei şi adăugă:

— N-are importanţă.

Când Tegger păşi în zona de umbră cerul devenise negru şi ploaia se înteţise.

Aprinse o torţă atunci când fu posibil, dar lumina ei nu străbătea prea departe. Descria doar un cerc inform pe drumul în pantă. Coborî într-un vacarm ca de ploaie torenţială. Se îndreptă spre marginea dreaptă şi descoperi o bordură înaltă până la coaste. Se aplecă peste ea, dar nu zări nimic.

Probabil îl văzuseră. Nu le plăcea torţa dar, în acelaşi timp, ea îl făcea uşor de reperat. Mai avea cu el nouă bucăţi. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi aruncat una?

În schimb, se aplecă mult peste bordură şi aruncă torţa pe bucla de dedesubt a drumului. Rămase puţin locului, să se asigure că încă mai arde, apoi îşi continuă drumul. Coborâse ceva mai mult decât o rotaţie completă.

Acum era momentul să-şi dezvolte vederea nocturnă.

Acele mirosuri îi reaminteau de noaptea în care îi aşteptaseră pe Demoni. Sunetele semănau cu cele din cortul lui Thurl: sunete domestice, murmure, certuri izbucnite brusc, toate într-o limbă străină, toate pe fundalul unui zgomot ca de cascadă. Ceea ce îşi imaginase despre locul de sub el putea fi mai rău decât realitatea…

Tegger privi împrejur.

Capătul rampei în spirală era ridicat de la pământ.

Ceva din interiorul său consideră acest lucru drept ceva nostim. Putea zări figuri palide, triunghiulare, privind în sus şi acest lucru, de asemenea, părea