scrupule, care abia aşteaptă să-i îngenuncheze şi să-i exploateze pe nou-veniţi. O captură importantă pentru propaganda totalitară sunt cei reveniţi în ţară, după eşecurile înregistrate în exterior. Aceştia sunt mediatizaţi intens, puşi să-şi prezinte nerealizările ca fiind obiective, generate exclusiv de acţiunile forţelor oculte din exterior, apoi sunt reîncadraţi în societate, chiar cu unele privilegii efemere, ca exemplu de mărinimie a sistemului faţă de "fiii rătăcitori".

Însă oricum s-ar acţiona pentru obţinerea controlului asupra emoţiilor unui individ, trebuie reţinut faptul că, o dată dobândit acest control, comportamentul şi gândirea individului se vor conforma noii structuri emoţionale.

În concluzie, modificându-se una dintre componentele identităţii individuale (fie gândire, fie comportament, fie structură afectivă), ca urmare a fenomenului de disonanţă cognitivă, celelalte două se vor adapta corespunzător.

În cele mai multe cazuri însă, artizanii manipulării acţionează în paralel asupra tuturor celor trei componente, astfel încât fiecare modificare a uneia dintre ele să vină imediat în întâmpinarea modificărilor celorlalte două. Astfel eficienţa în obţinerea unui control total asupra individului este maximă...

 

 

 

Spălarea creierului

 

În capitolul precedent am prezentat cele trei mari direcţii de acţiune pentru obţinerea unui control total asupra individului: remodelarea comportamentului, restructurarea gândirii şi redefinirea structurii emoţionale. Pentru fiecare direcţie în parte am dat nenumărate exemple de modificări impuse individului. Strategia impunerii acestor modificări, pentru a fi eficientă, pentru ca schimbările să fie durabile, are ca numitor comun succesiunea a trei etape: dezgheţarea, schimbarea şi reînghetarea.

Dezgheţarea are ca scop distrugerea totală a vechiului element de identitate a individului (act de comportament, mod de gândire, sentiment). Schimbarea este reprezentată de inocularea noului element de identitate. Reînghetarea constă în fixarea noii personalităţi a individului, pentru ca ea să reziste în timp.

Acest model în trei trepte a fost studiat, în linii generale, de Kurt Lewin, în anii patruzeci, apoi a fost descris şi sistematizat, două decenii mai târziu, de Edgar Schein şi de R.J. Lifton. Ultimii doi şi-au bazat studiile pe analiza programelor de spălare a creierului, utilizate în China maoistă, la sfârşitul anilor cincizeci. Modelul în trei trepte nu este însă aplicabil numai unor tehnici de felul celor utilizate de comuniştii chinezi pentru a-i "converti" pe prizonierii lor americani. El este aplicabil în toate împrejurările în care individul este supus unor constrângeri fizice, sociale sau psihice, pentru a i se crea o nouă identitate.

Dacă nu se iau în considerare credinţa, valorile, atitudinile, sentimentele sau actele de comportament ce urmează a fi modificate, modelul în sine (devenit astfel neutru din punct de vedere moral) poate explica toate procesele de influenţare şi de schimbare a personalităţii individului, atât cele cu finalitate morală negativă, cât şi cele ce urmăresc scopuri pozitive, din perspectiva moralităţii, precum reeducarea în penitenciare sau psihoterapia.

Dezgheţarea, schimbarea şi reîngheţarea sunt specifice şi proceselor de îndoctrinare din sistemele totalitare, şi metodelor de convertire la diverse religii şi secte religioase, şi sistemelor de reeducare din puşcării, şi proceselor de recuperare mentală din spitalele de boli nervoase, şi antrenamentelor din armată, iar exemplele pot continua. Modelul în trei trepte este universal valabil şi, de fapt, singurul cu adevărat eficient.

Dezgheţarea este cea mai importantă etapă a procesului, de eficienţa ei depinzând reuşita aplicării întregului model. Pentru a pregăti un individ în vederea unei schimbări radicale, identitatea acestuia trebuie distrusă. El trebuie să fie complet dezorientat. Sistemul său propriu de valori, standardele conform cărora se raporta la lumea exterioară şi se înţelegea pe sine însuşi sunt anihilate pentru a pregăti terenul schimbării ce va urma.

Dezgheţarea poate fi aplicată pe diverse căi. Prima ar fi detaşarea individului din mediul său social şi anihilarea deprinderilor sale zilnice. Lipsa contactelor interumane obişnuite îl va priva de posibilitatea unor confirmări exterioare ale manifestărilor sale, sporindu-i deruta. În închisori, în spitalele de boli nervoase, în aşezămintele monahale, în taberele de instruire ş.a.m.d., sistemul de regulamente interne, obligativitatea purtării unor veşminte specifice, aceleaşi pentru toţi, programul zilnic foarte riguros stabilit creează un cadru cu totul nou, complet diferit de cel cu care era familiarizat individul. În acelaşi timp, vechile deprinderi sunt uitate şi se formează noi obişnuinţe ce vor intra curând în reflex. O situaţie asemănătoare, deşi mai puţin evidentă, se întâlneşte şi în instituţiile de învăţământ, mai ales acolo unde funcţionează internatele. Nevoit să locuiască la cămin sau în campusurile universitare, tânărul se adaptează treptat unui nou mediu social, contactul cu cei de acasă devine dificil, programul de studiu şi regulamentele interne îi creează noi obişnuinţe. În acest mod, procesul de educaţie începe pe un "teren defrişat", eliberat, în mare parte, de influenţa experienţei anterioare. La fel se petrece şi în armată. Regulamentul strict, încazar-marea, uniformele, lipsa contactelor cu cei de acasă îl dezorientează complet pe recrut şi îl fac mult mai uşor de instruit, mult mai obedient faţă de ordinele superiorilor. Un studiu din 1954, efectuat în mai multe unităţi militare din Statele Unite, revela faptul că rezultatele militarilor erau cu atât mai bune, cu cât unitatea lor se afla mai departe de casă, iar contactele cu cei apropiaţi erau mai puţine.

În sistemele totalitare, după preluarea puterii, întregul sistem de legi este modificat într-un timp foarte scurt, se impun rapid noi deprinderi şi noi forme de comportament, mergând până la purtarea unor haine specifice, utilizarea unor alte formule de adresare ori respectarea unui nou program zilnic, astfel că, pe fondul stării generale de anomie, propovăduitorii noii doctrine au o aderenţă sporită în rândurile marii mase a cetăţenilor.

O variantă mai dură a acestei prime căi de dezgheţare este mortificarea eului. Ea se întâlneşte în special în unele secte religioase sau în lagăre. Individului i se iau definitiv toate bunurile personale, este privat, de multe ori, chiar şi de unele semne distinctive ale persoanei sale prin obligativitatea tunsului la piele şi a rasului, primeşte un număr în locul numelui, este supus unor munci sau ritualuri extenuante şi deseori umilitoare, personalitatea îi e complet anulată. Devine un "nimeni" cufundat în anonimatul celor mulţi. Vechea sa identitate este complet distrusă.

În unele culte satanice, novicele, pentru a fi rupt complet de vechea personalitate, este supus unor ritualuri ce implică desacralizarea şi profanarea unor simboluri unanim acceptate în lumea exterioară (i se impune