alții trebuie să execute comenzile și contractele economice… Desigur, eu înțeleg că pregătiți disertația, dar tema dumneavoastră trebuie precizată, inclusă în planul general…” Mare șnapan. Cum i-am spus de maestrul sportului la box, de îndată și-a adus aminte de treburi…

— Dacă stai să-l asculți pe Hilobok, apoi toată știința se face numai ca să nu se supere contabilitatea…

I-am explicat dublurii despre ce era vorba. Când mașina a început să debiteze cifre fără sens, cuprins de disperare, i-am telefonat lui Azarov, spunându-i că aș vrea să mă sfătuiesc cu dânsul. Arkadi Arkadievici, ca de obicei, n-avea timp. Mi-a spus că ar fi mai bine să se discute tema în cadrul convorbirilor științifice. Tot el l-a rugat pe Hilobok să organizeze dezbaterea.

— Între timp, din „oul” care ar fi trebuit păstrat pentru ziua festivă, a ieșit un rezultat interesant, conchise dublura. Deci raportăm ce am făcut? În vederea elaborării disertației de candidat în științe? Până și Hilobok își dă seama că trebuie să…

— Și la susținerea disertației am să te prezint pe tine, nu?

— Cine pe cine o să prezinte asta e o chestiune secundară, răspunse el evaziv. Dar, la drept vorbind… Nu se poate! El clătină din cap. Nu, nu se poate și gata!

— Adevărat, nu se poate, am confirmat și eu, mâhnit. Nu se poate cere nici brevet de invenție. Nici Premiul Nobel nu se poate Obține… S-ar părea că, deocamdată, din afacerea asta nu ne-am ales decât cu pierderi?

— Of, lasă că am să-ți dau banii înapoi. Am să ți-i dau… scârțarule! Ascultă… dar la ce-ți trebuie ție Premiul Nobel? Dublura mă privi atent… Dacă „mașina-mamă” reproduce atât de ușor oameni, înseamnă că pentru ea banii…

— … sunt foarte ușor de făcut! Pe hârtie specială, filigranată. Cum, nu-i așa?

— O să ne cumpărăm prin cooperativele de construcții câte un apartament cu trei camere… Dublura se rezemă visător de perete.

— Câte o „Volgă”…

— Câte două vile. Una în Crimeea pentru odihnă și alta pe litoralul de la Riga, doar așa ca să devenim mai respectabili.

— Mai confecționăm câteva exemplare din noi. Și tot timpul unul muncește, ca să zgândărim opinia publică…

— … iar ceilalți nu fac nimic. Trăiesc de plăcere…

— … cu un alibi garantat. Ce zici?

Am tăcut din gură și ne-am uitat unul la altul cu dezgust.

— Doamne, ce indivizi jalnici și meschini suntem! M-am apucat cu mâinile de cap. O descoperire uriașă, epocală, noi încercăm s-o folosim dracu știe cum: pentru disertație, pentru Premiul Nobel, pentru vile, pentru bătăi cu alibi garantat… Nu uita, e vorba de Metoda Sintezei Omului! Iar noi…

— La drept vorbind, deocamdată eu nu văd decât o singură latură utilă a descoperirii. Privind din afară, observi la tine însuți ceea ce e mai ușor să vezi la alții, și anume, propriile lipsuri, propriile defecte.

— Da, dar merită, oare, pentru atâta lucru să dublezi populația globului?

Ședeam dezbrăcați, unul în fața altuia. Mă reflectam în dublura mea ca într-o oglindă.

— Bine, hai să vorbim la concret. În fond, ce vrem noi?

— Și ce putem?

— Și ce înțelegem noi din toată această treabă?

— Să începem cu ceea ce a precedat descoperirea noastră. Ideile lui Secenov, Pavlov, Wiener, Ashby, venind din direcții diferite, se întâlnesc într-un punct, considerând creierul o mașină. Experiențele lui Petruccio cu privire la dirijarea dezvoltării fetusului uman au constituit încă un impuls. Tendința spre o tot mai mare complexitate și universalitate a sistemelor este generală în tehnică. Apoi, e suficient, să ne gândim la intențiile moletronicii de a crea mașini de dimensiuni reduse, egale, în ce privește complexitatea, cu creierul!

— Cu alte cuvinte, descoperirea noastră nu este un fapt întâmplător! Ea a fost pregătită de întreaga dezvoltare a ideilor și a mijloacelor tehnice ale științei. Dacă nu așa, altfel, dacă nu noi, alții, dacă nu acum, peste ani sau decenii tot s-ar fi ajuns la ea. Prin urmare, problema se rezumă la următoarele…

— … ce putem și ce trebuie să facem noi în răstimpul cu care i-am devansat pe alții? Poate că acest răstimp reprezintă un an, poate zeci de ani, nimeni nu știe, dar e mai bine să avem în vedere un termen mai scurt…

— Da.

— Așa se întâmplă, de obicei, în viață. Dublura își sprijini obrazul în palmă. Inginerul are niște prefabricate sau pur și simplu o dorință de a crea ceva măreț, durabil. El caută un beneficiar sau beneficiarul îl caută pe el. Depinde cine de cine are mai mare nevoie. Beneficiarul îi prezintă o sarcină tehnică: „Folosiți ideile și cunoștințele dumneavoastră pentru crearea cutărei instalații sau cutărei tehnologii. Instalația trebuie să aibă următorii parametri, să reziste la următoarele încercări… Tehnologia trebuie să asigure produse corespunzătoare în proporție de cel puțin atâtea procente. Suma este aceasta, termenul lucrării acesta. Avizările și aprobările — conform normelor stabilite”. Se semnează un contract economic — și dă-i bătaie!.. Și noi avem o primă formă, avem și dorința de a o dezvolta în continuare. Dar dacă acum ar veni un client cu o pungă plină și ne-ar spune: „Iată banii, perfecționați metoda voastră pentru o dublare în masă a oamenilor — nu vă privește la ce-mi trebuie mie — contractul nu s-ar mai încheia, nu-i așa?”

— Ei, e prematur să vorbim despre asta. Metoda nu este studiată, nici perfecționată. Ce producție ar putea furniza? Poate că și tu, după două luni, ai să te descompui. Cine știe?…

— N-o să mă descompun. Mai bine să nu contezi pe asta.

— Mie nu-mi pasă! N-ai decât să trăiești… Crezi că am ceva împotrivă?

— Mulțumesc! Mitocan mai ești, n-am ce zice! Un bădăran de cea mai joasă speță! Îmi vine să te cârpesc.

— Bine, bine. Nu te abate de la subiect. Nu m-ai înțeles cum trebuie. Am vrut să spun că nu cunoaștem încă toate laturile și posibilitățile descoperirii. Noi ne aflăm la începutul începutului. Dacă ar fi să comparăm totul, să zicem, cu descoperirea radiofoniei, noi ne aflăm abia în faza descoperirii undelor hertziene și a primelor aparate ale lui Popov. Dar ce se va întâmpla de acum încolo? Trebuie cercetate, studiate toate posibilitățile.

— Ai