Eugen Lettke își răsuci pentru ultima dată vârfurile mustăților, apoi închise robinetul. Acesta continua să picure la fel de tare și de disonant cum o făcuse mereu.

El nu voia să fie atras în război și nu voia să împuște pe nimeni, dar asta nu însemna că el nu știa să lupte!

•••

În sală era întuneric. Proiectorul afișa pe ecran ceea ce se vedea și pe monitorul Helenei Bodenkamp. Ventilatorul bâzâia, lampa cu arc emana inconfundabilul ei miros de praf ars și cărbune fierbinte. Câțiva bărbați îl combăteau cu fumul țigărilor. Dar nu dintre SS-iști. Aceștia se retrăseseră în spate și stăteau nemișcați ca niște statui.

— Munca noastră, începu August Adamek cu o voce domoală, dar pătrunzătoare, se desfășoară pe două planuri. Primul plan este legat nemijlocit de specialitatea noastră: avem acces la toate datele provenite din Reich și putem utiliza acest acces în multe feluri. Putem citi orice text conceput de cineva, orice e-mail trimis ori primit în Reich. Putem accesa orice cont, putem localiza fiecare telefon, putem afla cine ce post de radio ori de televiziune a urmărit și putem trage concluziile noastre. La drept vorbind, putem fi martorii oricărei discuții pe forumurile germane, inclusiv pe cele cu participare restricționată, și în acest fel putem identifica persoane care cândva au făcut referiri chiar și o singură dată la Führer, la partid sau la național-socialism, referiri care trebuie aduse la cunoștința organelor competente.

Aprobări generale. Și din partea lui Himmler.

— Aici ne lovim de două probleme, continuă Adamek. Prima este mulțimea datelor. Putem citi fiecare document, dar nu le putem citi pe toate. Nu am putea face asta niciodată, chiar dacă am avea de o mie de ori mai mulți angajați decât avem acum.

Înainte ca lui Himmler să îi fi venit ideea, Adamek solicită mai mulți colaboratori – o dorință care luând în considerare situația războiului ar fi imposibil de pus în practică – și adăugă:

— Armele noastre în fața acestui obstacol sunt computerele noastre. Periem datele existente cu ajutorul anumitor cuvinte-cheie și folosim funcții de căutare pe care le perfecționăm permanent, pentru ca rezultatele să fie cât mai relevante posibil.

Himmler dădu iarăși aprobator din cap, dar cam plictisit.

— O altă problemă este că între timp în forumuri se atrage atenția asupra a ce se scrie. Inamicii poporului nostru nu se mai exprimă atât de dezinvolt cum o făceau cu ani în urmă ori chiar înainte de a ajunge noi la putere. De fapt, înregistrările cu conținut politic dinainte de 1933 sunt cele mai abundente. De atunci a apărut o nouă generație și se pune întrebarea cum pot fi identificate oile negre din rândul tinerilor.

— Aha, interveni Himmler, cred că acum intră în joc „forumul negru”.

— Exact. Adamek confirmă și într-un mod periculos păru ca un profesor care își laudă elevul silitor. Noi am introdus un forum la care se poate participa fără cod personal și fără parolă, așadar anonim la prima vedere. L-am umplut cu afirmații ostile Reichului, extrase de noi ca model din Forumul german, și am așteptat.

El îi făcu semn să continue lui Dobrischowsky, care se repezi cu explicații:

— Tehnic vorbind, în Rețeaua internațională nu există anonimitate reală. Despre orice literă se știe exact când a fost introdusă și de pe ce dispozitiv. Dispozitivul poate fi un computer ușor de identificat – de regulă aparține unei persoane. Dacă avem de-a face cu un computer public – dintr-o școală, bibliotecă, dintr-un oficiu poștal etc. –, se poate găsi persoana de cele mai multe ori prin localizarea telefonului. Dacă dispozitivul este un telefon, este identificat oricum.

— Iar nouă ne oferiți un motiv plauzibil să luăm de piept persoana indicată, reclamă Himmler.

Adamek înclină capul.

— Dacă s-ar răspândi zvonul că afirmațiile din „forumul negru” nu sunt cu adevărat anonime, nu ar mai avea niciun efect. Și a doua oară nu se va mai putea folosi.

— Da, înțeleg, zise jovial Himmler. Cred că acesta este al doilea plan menționat de dumneavoastră?

Adamek îl privi și clătină capul zâmbind ușor:

— Nu, la el ajung acum. Își împinse scaunul cu rotile până sub colțul ecranului și începu să explice: Tot ce am discutat până acum este doar ceva superficial. Adevărata putere constă în posibilitatea ca date aparent inofensive să fie asociate cu ajutorul computerului într-un mod care să conducă la înțelesuri nebănuite. Acesta este al doilea plan al activității noastre, și anume cel pe care îl stăpânim mai bine decât oricine altcineva în lume. În ce privește acest fel de valorificare, noi suntem cel mai specializat grup, în care concepția lucrează mână în mână cu programarea. Am dori să vă prezentăm acum un produs al acestora.

Himmler se rezemă de speteaza scaunului său și își împreună vârfurile degetelor mâinilor.

— Bine, prezentați-mi-l.

Adamek nu se lăsă intimidat câtuși de puțin de îndoiala evidentă din vocea reichsführerului. Ceea ce nu mira pe nimeni dintre cei care îl cunoșteau; nu cunoștea teama. De-asta se și afla în acel scaun. Se accidentase la schi. Toți îl avertizaseră că pârtia era periculoasă, dar asta nu îl descurajase.

— Produsul nostru își datorează eficacitatea unei decizii a Führerului, care din punctul nostru de vedere a fost genială. Vorbesc de decizia de abolire a numerarului. De la retragerea tuturor bancnotelor și monedelor la 1 iulie 1933, în întreg Reichul se fac plăți doar cu cardul, respectiv de la răspândirea telefonului popular din 1934, datorită comodității mai mari.

— Această măsură are în primul rând scopul de a ne elibera de sclavia dobânzilor impusă de marele capital evreiesc, îl corectă Himmler. Pe lângă afacerile de pe piața neagră, corupție și criminalitate, în general.

Adamek confirmă politicos.

— Fără îndoială acestea au fost motivațiile Führerului, dar nu la acestea mă refer, ci la efect, care a avut importanța lui. Mulțumită lui noi știm exact ce a cumpărat în ultimii nouă ani fiecare om care trăiește în interiorul granițelor Reichului german. Și de asemenea când a cumpărat, de unde și cât a plătit pentru cumpărături. Sunteți de acord cu mine până aici?

La un semn