Satul părea pustiu.

Cenuşa focului de noaptea trecută mai era caldă. Îşi găsi ultimele rădăcini şi le tăie felii. Semănau mult cu o pătlăgea vânătă şi constituiau un mic dejun destul de acceptabil.

Soarele era la zenit — desigur —, dar se simţea într-adevăr ca şi când ar fi fost prânzul, ca şi cum ar fi pierdut o jumătate de zi. Se urcă la bordul transportorului şi plecă să dea o raită prin împrejurimi. Îi remarcă imediat: Cornet Sawur conducea un şir de copii spre cotul Fluviului.

Îi ajunse din urmă după ce depăşiră cotul, îşi opri transportorul într-un loc sigur şi porni alături de grup.

Mergeau de-a lungul fluviului. Louis desenase pentru ei hărţi ale Lumii Inelare şi le vorbea despre constructorii ei, despre vârsta şi soarta ei, încercând să le precizeze care părţi din această poveste erau doar presupuneri. Desenase toroidele duble supraconductoare pe care le găsiseră montate pe astroportul Constructorilor Oraşului: colectoarele Bussard scoase din montajele lor de pe Zidul de Margine. Nu le mai spuse ce îl costase pe el alimentarea restului.

Unii dintre copii dispăruseră. Acum reveneau. Descoperiseră sute de cuiburi de păsări, agăţate în copacii cu multe ramuri. Întregul grup o zbughi într-acolo, iar Louis şi Sawur îi urmară cu pas domol.

— Eu nu pot să înţeleg felul tău de a dormi, spuse Sawur.

— Noaptea trecută, am discutat multă vreme cu două fiinţe pe care tu nu le-ai întâlnit niciodată.

— Oamenii Nopţii? Se spune că ei ştiu totul şi conduc tot ce se află sub Arcadă. Morţii le aparţin. Am avut oaspeţi care vorbesc cu asemenea oameni, dar tu de ce ai făcut-o?

— Eu vorbesc cu oricine, recunoscu Louis. Sawur, îmi face plăcere acest lucru. S-ar putea să şi învăţ câte ceva. Cred că băiatul vroia să vorbească, iar tatăl nu a reacţionat destul de rapid pentru a-l opri. Apoi, Tonfierar a dezvăluit mai multe decât cunoştea el, iar acum aproape ştiu cum comunică imperiul lor, pe distanţele acestea imense, de-a lungul Arcadei.

Falca lui Sawur tresări şi Louis se grăbi să continue:

— Nu este secretul meu ca să ţi-l spun, Sawur, nici chiar dacă aş fi aflat mai multe despre el. Oricum, ei nu ştiu chiar totul. Au şi ei probleme, eu am problemele…

— Tu ai, într-adevăr, i-o reteză ea. Nu te-ai trezit în dimineaţa asta, dar ai vorbit viselor tale. Ce te frământă, Louis?

Dar, dintr-o dată, nimeriră în mijlocul unei adevărate explozii de plase mici.

Copii răsăriră din tufişuri, înconjurându-i. Plasele zburau peste tot. Într-o oră, reuşiră să prindă un număr impresionant de păsări de mărimea porumbeilor.

Se părea că Ţesătorilor nu le plăceau ouăle, dar Louis culese câteva zeci. Arătau şi chiar păreau făcute din plastic neted, aducând cu bolurile de băut folosite în imponderabilitate, dar fără suzetele aferente. Merita să le încerce.

Pe la prânz, reveniră în sat. În timp ce copiii curăţau păsările de pene, Louis şi Sawur se retraseră ceva mai departe. Se aşezară pe o piatră plată, privindu-i pe bătrânii Ţesători cum făceau focul.

— Ce te nelinişteşte, învăţătorule? îl întrebă din nou Sawur. Louis izbucni în râs. Oare învăţătorii nu aveau nelinişti? Cum să-i explice, însă, unui Ţesător…?

— Am făcut o prostie, cu multă vreme în urmă, începu el. Locuitorului Reţelei i-au trebuit patru sau cinci falani pentru a înţelege cât de stupid am putut să fiu şi de ce Louis Wu nu a vrut să-i vorbească. Dar acum vorbim şi nu asta este problema. Ştii, Sawur, Locuitorul Reţelei m-a capturat pe mine şi pe Chmeee pentru a-i fi servitori. Un lucru foarte umilitor, desigur, dar avea daruri cu care să răscumpere această hoţie. Are seminţe care, mestecate, întineresc un bătrân hominid sau un Kzin.

Sawur îşi muşca încet buzele.

— Foarte bine. Poate. Dar vrea?

— În schimbul a ceva de valoare. Mai are şi un dispozitiv, un auto-doc, care poate vindeca răni profunde, tăieturi sau înlocui membre lipsă. Mai mult. poate elimina afecţiunile pe care Elixirul nu este în stare să le rezolve. Înţelegi, Sawur, ca să reconstruieşti un om, ai nevoie de tehnici medicale extraordinare. Dacă mă poate reconstrui tânăr, cred că mă poate face şi docil. Chmeee şi cu mine nu ne-am dovedit nişte sclavi prea destoinici. Ultimul mă poate face un servitor mai bun. Sclavul perfect. Până noaptea trecută, aveam o scuză să mă ţin departe de maşinile lui. Acum nu mai am.

— Ai mai avut de-a face cu maşinăriile lui şi înainte? îl întrebă ea direct.

Era într-adevăr o întrebare bună.

— M-a ţinut adormit, în stare congelată, timp de doi ani. Trebuia să facă anumite intervenţii medicale asupra mea. Ar fi putut să facă orice şi-ar fi dorit.

— Dar n-a făcut-o.

— Nu cred că a făcut-o. Nu simt nici o diferenţă.

Sawur rămase tăcută.

Brusc, Louis izbucni în râs, se întoarse şi o cuprinse pe după umeri.

— Las-o baltă! I-am făcut bucăţele motorul hiperpropulsor. Nu se mai poate întoarce în stele. De aceea, a trebuit să salveze Arcada. Dacă m-a făcut sclav, m-a făcut unul rău.

Sawur îl privi uimită, apoi izbucni şi ea în râs.

— Dar ai rămas şi tu prins în capcană.

— Eu făcusem o promisiune — lui Valavirgillin, din specia Oamenii-Maşină. Am promis că voi salva Lumea Inelară sau voi muri încercând s-o salvez.

Sawur rămase din nou tăcută.

— Credea că are de-a face cu un cablat. — Louis sesiză pauza din translaţie: cablat nu avea echivalent în limba lui Sawur, aşa că îşi căută cuvintele: Credea că am să fac orice mi-ar fi cerut, pentru curentul electric ce străbătea centrii plăcerii din creierul meu… aşa cum un Ţesător ar putea să-şi vândă libertatea pentru, să zicem, alcool? Nu ştia că pot să renunţ la asta. Acum ştie.

— Şi ce dacă te face tânăr şi docil? se miră femeia. Cum poţi să-ţi dai seama că vrei să-i ignori ordinele?

— Poate să-mi schimbe mintea, pricepi?

— Ah!

O vreme, Louis rămase pe gânduri.

— Sunt isteţ şi agil, şi Locuitorul Reţelei ştie acest lucru,