E nevoie de mult curaj să anunţi că tu eşti un om al lui Dumnezeu. Cred că înţelegi că lumea te-ar accepta mai degrabă ca orice altceva, decât ca un om al lui Dumnezeu. Un adevărat mesager.

  Fiecare dintre mesagerii Mei a fost pângărit. Nu numai că n-au câştigat glorie, n-au câştigat nimic altceva decât dureri de inimă.

  Vrei s-o faci? Te doare inima suficient pentru a spune adevărul despre Mine?

  Eşti gata să înduri ponegrirea din partea celorlalţi oameni?

  Eşti pregătit să renunţi la glorie pe Pământ pentru gloria, mult mai mare, a unui suflet împlinit pe deplin?

  Dumnezeul meu, toate astea sună, dintr-o dată, foarte dur.

  Vrei să te păcălesc?

  Păi, ce ar fi să mai luminăm puţin aceste lucruri apăsătoare.

  Eu sunt cu totul pentru iluminare! Hai să terminăm capitolul cu o anecdotă, vrei?

  Bună idee. Ştii vreuna?

  Eu nu. Tu ştii. Spune-o pe cea cu fetiţa care desenează un tablou.

  Aha. Bine. Într-o zi, o mămică a intrat în bucătărie şi şi-a găsit fetiţa la masă, cu o mulţime de creioane colorate în jurul ei, foarte concentrată asupra unui tablou pe care-l desena. „Ce desenezi tu acolo?”, a întrebat mămica. „E chipul lui Dumnezeu, mămico”, a răspuns fetiţa cea frumoasă, iar ochii îi străluceau. „Scumpa mea, e foarte drăguţ, dar, vezi tu, nimeni nu ştie cu adevărat cum arată Dumnezeu.” „Aşa este”, a ciripit fetiţa, „dar dacă m-ai lăsa să-l termin.”

  E o anecdotă deosebită. Şi ştii care este partea ei cea mai frumoasă? Faptul că fetiţa nu s-a îndoit niciodată că ştia exact cum să Mă deseneze!

  Da.

  Acum o să-ţi spun Eu o poveste cu care putem termina acest capitol.

  Bine.

  A fost odată un om care, dintr-o dată, s-a trezit că îşi petrecea ore întregi în fiecare săptămână scriind o carte.

  Zi de zi, el se repezea la hârtie şi la creion – uneori chiar şi în mijlocul nopţii – ca să prindă fiecare gând inspirat. La un moment dat, cineva l-a întrebat ce face.

  „Păi”, a răspuns el, „scriu o conversaţie foarte lungă pe care o am cu Dumnezeu”.

  „E foarte drăguţ ce faci”, a răspuns prietenul său binevoitor, „dar, vezi tu, nimeni nu ştie cu adevărat ce ar spune Dumnezeu”.

  „Aşa este”, a zâmbit omul, „dar dacă m-ai lăsa să termin.”

  S-ar putea să crezi că e uşoară treaba asta cu „să fii Cine Eşti cu Adevărat”, dar este cel mai solicitant lucru pe care îl vei face în viaţă. De fapt, s-ar putea să nu ajungi niciodată acolo. Puţini oameni reuşesc. Şi nici într-o viaţă şi nici în mai multe.

  Atunci de ce să mai încerc? De ce să mă mai arunc în luptă? Cui îi foloseşte? De ce să nu-mi trăiesc viaţa ca şi când ea ar fi ceea ce pare a fi – un simplu exerciţiu într-un spaţiu fără noimă, care nu duce absolut nicăieri; un joc pe care nu-l poţi pierde oricum l-ai juca; un proces care, în cele din urmă, îi duce pe toţi la acelaşi rezultat?

  Spui că nu există iad, că nu există pedeapsă, că nu se poate să pierzi, atunci de ce să mă mai obosesc să încerc să câştig? Care este stimulentul, având în vedere cât este de greu să ajungi acolo unde spui Tu că încercăm să ajungem? De ce să nu ne luăm o pauză şi să ne relaxăm în privinţa chestiei ăsteia despre Dumnezeu şi „să fim Cine Eşti Tu cu Adevărat”.

  Mai, măi, dar tare mai suntem frustrat!

  M-am săturat să tot încerc, să tot încerc, să tot încerc, ca pe urmă să vii Tu şi să-mi spui ce greu va fi şi că numai unul dintr-un milion reuşeşte.

  Văd că ai obosit. Stai să văd dacă te pot ajuta. În primul rând, aş vrea să subliniez că tu deja ţi-ai luat o pauză. Crezi că aceasta este prima ta încercare?

  Habar nu am.

  Nu ţi se pare că ai mai trecut prin aşa ceva?

  Uneori, da.

  Crede-mă că ai trecut. De multe ori.

  De câte ori?

  De multe ori.

  Şi asta ar trebui să mă încurajeze?

  Ar trebui să te inspire.

  Cum aşa?

  În primul rând, te face să nu mai fii îngrijorat, pentru că îţi aduce elementul „nu se poate să nu reuşeşti” despre care tocmai ai vorbit. Te asigură că intenţia este ca tu să reuşeşti. Aceasta îţi va aduce câte şanse doreşti şi ai nevoie. Poţi să te întorci iarăşi şi iarăşi şi iarăşi. Dacă treci la pasul următor, dacă evoluezi la nivelul următor, aceasta se întâmplă pentru că tu o doreşti, nu pentru că trebuie.

  Nu trebuie să faci nimic! Dacă îţi place viaţa la nivelul acesta, dacă simţi că el este nivelul suprem, poţi trăi această experienţă iarăşi şi iarăşi şi iarăşi! De fapt tu ai trăit-o mereu şi mereu, exact din acest motiv!

  Îţi place drama. Îţi place durerea. Îţi place „să nu ştii”, îţi place misterul, suspansul! Îţi place totul. De aceea eşti aici!

  Râzi de mine?

  Aş glumi Eu în privinţa unor asemenea lucruri?

  Nu ştiu. Nu ştiu despre ce glumeşte Dumnezeu.

  Nu despre asta. E un lucru prea aproape de Adevăr; prea aproape de Cunoaşterea Supremă. Eu nu glumesc niciodată despre „cum stau lucrurile”. Prea mulţi oameni s-au jucat cu mintea ta în această privinţă.

  Nu am venit ca să te încurc şi mai mult. Am venit să te ajut să-ţi clarifici gândurile.

  Atunci, clarifică-mi-le! Vrei să spui că eu sunt aici, pentru că vreau să fiu?

  Bineînţeles că da.

  Aşa aleg eu?

  Da.

  Şi am făcut de multe ori această alegere?

  De multe ori.

  De câte ori?

  Şi tu acuma! Vrei un număr exact?

  Spune-mi o cifră estimativă. Sunt câteva sute sau zeci?