dar vechi în meserie, sau celor de pe treapta imediat superioară. Aceştia au mult mai multă influenţă, astfel se creează şi relaţii interpersonale mult mai stabile, care, în final, îi fac pe nou-veniţi să devină loiali firmei. Riscul constă în faptul că unii dintre "fraţii mai mari" pot avea propriile lor frustrări, pe care le inoculează novicilor, determinându-i să devină reticenţi sau chiar ostili faţă de cei din fruntea ierarhiei. În alte cazuri, "fraţii mai mari" pot manifesta o loialitate ostentativă faţă de companie, efectul fiind crearea aceluiaşi sentiment de reticenţă.

În sectele extremiste, schimbarea are loc în cadrul unor ritualuri extenuante, monotone, repetate la nesfârşit, în grup. Uneori predicile pe care sunt nevoiţi să le asculte noii adepţi sunt sofisticate, aproape neinteligibile, însă mesajul general este întotdeauna acelaşi: lumea exterioară este rea, de aceea unica speranţă o reprezintă apartenenţa la sectă şi respectarea întocmai a învăţăturilor liderului. "Iluminarea spirituală este imposibilă pentru cei din exterior, deoarece ei nu cunosc «adevărul»." Iar "adevărul" poate fi înţeles numai printr-o supunere oarbă faţă de îndemnurile conducătorului. "Vechile concepte" trebuie abandonate pentru a elimina "răul", gândirea raţională este potrivnică progresului spiritual, în consecinţă numai credinţa fără limite poate salva sufletul şi trupul. Recruţilor li se inoculează un nou comportament, un nou mod de gândire, noi simţăminte în mod gradat. Ei sunt consideraţi asemenea unor nou-născuţi din punct de vedere spiritual. În momentul în care se observă o prea mare rezistenţă din partea vreunuia, procesul este încetinit şi, cel mai adesea, respectivul este încredinţat unui sectant experimentat care să-i continue îndoctrinarea. Întotdeauna, puterea de influenţă a partenerilor de grup are mai mari şanse de reuşită decât presiunea din partea celor situaţi în fruntea ierarhiei.

De multe ori, şedinţele de îndoctrinare pot deveni obsedante, confuze, dar tocmai asta se doreşte. Noul adept este adus într-un gen de transă hipnotică, în care gândirea logică este anihilată, mărind astfel şansele de reuşită ale procesului creării unei noi identităţi. În plus, dacă novicii adorm în timpul unor ritualuri obositoare, sentimentul de vinovăţie pe care îl încearcă instinctiv poate fi exploatat la maximum, pentru a-i face să se străduiască şi mai mult în atingerea "iluminării spirituale" pe calea indicată de liderul sectei.

O altă tehnică de schimbare este "experienţa spirituală". Cele mai bine păstrate secrete ale recrutului sunt colectate treptat, eventual prin intermediul noilor săi prieteni din cadrul sectei, şi transmise liderului pentru a fi folosite mai târziu, în revelarea unei aşa-zise "experienţe spirituale". Spre exemplu, noul adept a avut o prietenă care s-a sinucis. Informaţia este pasată conducătorului, care, la momentul potrivit, în cadrul unor ritualuri specifice, o face cunoscută. Recrutul, ştiind că nu divulgase nimănui secretul sau fiind convins că cel căruia i-l împărtăşise nu îi putea trăda încrederea, ajunge la concluzia că liderul i-a citit gândurile sau a comunicat cu divinitatea. În consecinţă el ajunge să-şi ceară iertare pentru insuficienta preocupare de a deveni un "bun" membru al sectei, iar încrederea lui în lider devine de nezdruncinat. În acelaşi timp, prin astfel de trucuri, conducătorul sectei capătă o aură cvasidivină. Şi cum lipsa de credinţă în divinitate este cel mai mare păcat al unui sectant, dar şi originea tuturor relelor din lume, noua identitate a adepţilor va fi lipsită total de atributul gândirii logice. În consecinţă, dependenţa adepţilor de sectă şi de liderul acesteia va fi totală.

Din nou, studiile de psihologie socială axate pe analiza tehnicilor de manipulare din cadrul sectelor arată că totuşi cea mai puternică presiune de influenţare a noilor membri vine din partea semenilor lor deja îndoctrinaţi. Aceştia din urmă sunt absolut convinşi că ştiu exact ce le lipseşte nou-veniţilor şi îi "prelucrează" în consecinţă. Veteranii au senzaţia că ei sunt singurii vinovaţi în caz că recrutul nu e destul de maleabil, de aceea îşi măresc eforturile şi presiunea până când obţin rezultatul dorit.

Pentru accelerarea procesului de creare a unei noi identităţi, membrii grupului sunt împărţiţi în subgrupuri, astfel încât recruţii să se afle permanent în preajma şi sub influenţa unor veterani de care să se lege şi sufleteşte.

Dar schimbarea nu implică doar inocularea unui sentiment de supunere necondiţionată faţă de liderul sectei sau inocularea unor precepte religioase cu totul noi. Pentru a fi de durată, se urmăreşte crearea unei veritabile "mitologii" a grupului. Adepţii ajung, treptat, să-şi mărturisească între ei "vechile păcate", să răspândească poveştile de succes ale sectei sau istorisirile cu aură mistică avându-l în centru pe lider, să perceapă noua viaţă din cadrul grupului ca fiind singura posibilă pentru ei. Se naşte astfel un simţ al comunităţii, iar dependenţa sectanţilor de grup este definitivă. Ameninţaţi cu părăsirea sectei sau cu dezintegrarea acesteia, ei vor alege sinuciderea, aşa cum s-a întâmplat în Guyana.

Trebuie adăugată şi observaţia că, pentru reuşita schimbării, o importanţă aparte o are mediul (fizic, dacă putem să-i spunem aşa) în care se află recrutul. După cum s-a văzut, izolarea este absolut necesară. Cele mai eficiente procese de schimbare au loc în închisori, spitale, internate, cazărmi etc. Liderii sectelor extremiste îşi duc întotdeauna adepţii în locuri izolate, departe de lumea înconjurătoare, unde orice contact cu exteriorul este anihilat. Aşezarea sectei este ridicată din temelii, într-un loc virgin, la fel cum noua identitate a adeptului este reconstruită total, pe spaţiul liber obţinut prin distrugerea vechii personalităţi.

Având în vedere tehnicile de schimbare a identităţii în sectele religioase sau în diferite instituţii, se pot face şi alte numeroase paralele cu manipularea din sistemele sociale totalitare. Ideologia comunistă, spre exemplu, urmărea formarea "omului nou". Procesul de schimbare includea izolarea între graniţele ţării, distrugerea a tot ceea ce amintea de trecut, reinventarea istoriei, exacerbarea cultului personalităţii, deposedarea cetăţeanului de tot ceea ce i-ar fi oferit un anume grad de intimitate şi cufundarea lui în anonimatul unei mase de manevră uniforme, includerea lui în tot felul de grupuri de îndoctrinare încă de la cea mai fragedă vârstă ş.a.m.d.

Eşecul sistemelor totalitare, mai ales al celor de sorginte comunistă, s-a datorat, într-o anume măsură, şi numărului foarte mare de indivizi a căror mentalitate trebuia schimbată. Procesul are şanse de reuşită cu atât mai mari, cu cât grupul este mai restrâns.