Şi totuşi nu aceasta este cauza principală a eşecului, ci supralicitarea. Într-un capitol anterior spuneam că una dintre cele mai recente concluzii ale cercetătorilor în psihologie socială este aceea că presiunea manipulatorului asupra individului nu trebuie să depăşească un anume prag. Depăşirea pragului echivalează cu declanşarea unui intens sentiment de frustrare. Acesta va fi păstrat în interiorul individului, va fi ascuns de frica de represalii, însă, mai devreme sau mai târziu, va izbucni cu efecte incontrolabile.

Pentru reuşita totală a manipulării, individul trebuie să rămână cu iluzia că el a ales schimbarea, nu că i-ar fi fost impusă. Nu trebuie să uităm cât de preocupat era Goebbels ca programele lui de propagandă să nu depăşească limita peste care populaţia ar fi fost plictisită şi ar fi închis butonul radioului. Spre deosebire de el, activiştii lui Ceauşescu au exagerat enorm manifestările de venerare a "cârmaciului", iar efectul a fost exact invers celui preconizat.

Se cuvine aici o digresiune cu privire la diferenţa fundamentală dintre socialismul de sorginte moscovită şi socialismul democratic. Pentru cei care au trăit (şi au suferit) într-un sistem socialist totalitar, pare de-a dreptul bizară aderenţa pe care o au ideile socialiste în democraţiile veritabile, şi chiar în rândurile unei mari părţi a intelectualităţii occidentale. Această percepţie are la bază confuzia intenţionată pe care propaganda comunistă a creat-o printr-un vast sistem de dezinformare şi manipulare a opiniei publice interne şi internaţionale. S-a încercat inocularea ideii că socialismul este acelaşi, indiferent de căile prin care este promovat. Mai mult, chiar şi astăzi, când sistemele totalitare s-au prăbuşit, nostalgicii comunişti, în intenţia de a convinge cetăţenii că doctrina în numele căreia au militat era "corectă", iau Suedia ca exemplu de ţară în care principiile socialiste (în special în ceea ce priveşte redistribuirea venitului) au avut câştig de cauză. Or, tocmai aici se află deosebirea esenţială.

În democraţiile autentice, cetăţeanul este liber să opteze pentru socialism, la fel ca pentru orice altă ideologie. De asemenea, el este liber să renunţe la respectiva doctrină atunci când nu mai este convins de eficienţa ei. În sistemele socialiste totalitare, cetăţeanul este forţat să se supună preceptelor ideologice impuse "de la Centru", fără a avea nici o altă variantă. Mai mult, nesupunerea echivalează cu pedepse adesea insuportabile. Standardul înalt de viaţă atins în Suedia se datorează tocmai sistemului democratic de acolo. Dezastrul din ţările est-europene a fost provocat tocmai de sistemul totalitar. Aderenţa pe care o au principiile socialiste în democraţiile autentice se datorează faptului că adepţii lor cred sincer în ele. Prăbuşirea "lagărului socialist" a fost posibilă pentru că oamenii nu au mai crezut în ideologia socialistă, poate şi pentru că au fost forţaţi s-o facă decenii în şir.

Trebuie remarcat faptul că succesele regimurilor socialiste s-au înregistrat în prima perioadă a acestora, atunci când oamenii încă trăiau cu iluzia că socialismul este opţiunea lor firească. În acea vreme, era absolut real entuziasmul celor care, spre exemplu, în România, au construit, prin muncă voluntară, liniile ferate Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu sau alte numeroase obiective. Pentru că acei oameni, atunci, credeau sincer în "zorii unei ere noi". Dar pe măsură ce regimul a devenit tot mai apăsător, iar nivelul de trai tot mai scăzut, ei au încetat să mai creadă. Astfel, câteva decenii mai târziu, regimurile socialiste s-au prăbuşit din interior, tocmai pentru că marea majoritate a populaţiei simţea nevoia unei alternative.

Şi totuşi, poate că o anume confuzie persistă. Sunt tot mai mulţi cei care susţin că principiile socialiste contează la urma urmei, nu căile prin care au fost promovate acestea, iar dacă s-au înregistrat eşecuri, a fost din cauza unor conducători incapabili, nu a sistemului în sine. Argumentaţia poate părea logică, dar ea eludează complexitatea fenomenului.

Sistemul socialist de sorginte moscovită punea doctrina pe primul plan. Omul trebuia să se supună acesteia fără crâcnire. Situaţia în ţările occidentale este total diferită, pentru că, acolo, ideologia socialistă este doar o parte a unui sistem democratic, în care omul se află pe primul plan, iar sistemul trebuie să se adapteze pentru a pune în valoare personalitatea şi calităţile fiecărui cetăţean, indiferent de opţiunea lui politică.

În ţările est-europene, nivelul de trai tot mai scăzut era motivat de oficialităţi prin necesitatea existenţei unor "generaţii de sacrificiu" care să facă posibil acel "viitor luminos", tot mai Îndepărtat. Oamenii nu trăiau în prezent, ci doar sufereau, singura lor speranţă fiind ca urmaşii se vor bucura, poate, de viaţă. În democraţiile veritabile, oamenii trăiesc în prezent, se bucură de viaţă şi se îngrijesc în mod normal de generaţiile viitoare.

În esenţă, deosebirea dintre socialismul de sorginte moscovită şi cel democratic este deosebirea dintre totalitarism şi democraţie. Principiile socialiste ajunseseră, în Est, doar învelişul doctrinar menit să instituie un regim autoritar, în care nu era admisă nesupunerea, mai ales faţă de conducător. De aceea şi metodele de instaurare şi de menţinere a unui astfel de sistem erau foarte asemănătoare cu cele utilizate în alte regimuri totalitare (de exemplu, în cel nazist). Ideologia, principiile "înălţătoare" în numele cărora guvernau liderii comunişti ajunseseră simple idei abstracte, menite să justifice represiunea. Ceea ce îi interesa pe conducători era doar menţinerea unei puteri absolute asupra oamenilor, în numele căreia să-şi aroge privilegii nemăsurate. Ei erau primii care încălcau principiile pe care le propovăduiau. De aceea sistemele socialiste totalitare ajunseseră să nu mai aibă nimic comun cu socialismul autentic. Ele erau pur şi simplu sisteme totalitare, perfect asemănătoare celor pornite de la o doctrină de dreapta, spre exemplu. Întotdeauna, extremele se ating. Acesta este şi motivul pentru care curentul socialist din societăţile democratice, concretizat şi în Internaţionala socialistă, refuză să se asocieze cu partide socialiste de sorginte moscovită sau asemănătoare lor. Pentru că astfel de partide nu urmăresc promovarea doctrinei socialiste (aşa cum declară), ci sunt doar instrumentele prin care se încearcă promovarea unui sistem totalitar.

Socialismul a fost, este şi va rămâne o ideologie cu o mare putere de fascinaţie asupra oamenilor. Însă promovarea principiilor sale este posibilă numai în cadrul unui sistem democratic. Doar într-un asemenea sistem, în care oamenii sunt liberi să aleagă, aderenţa sinceră la doctrina socialistă are şanse de reuşită. În plus,