orice abatere de la principii este imediat sancţionată de celelalte partide, iar pericolul alunecării spre totalitarism (şi spre toate consecinţele nefaste ale acestuia) este cu atât mai mic, cu cât sistemul democratic este mai puternic.

În fond, în democraţiile avansate spre care se tinde, mai ales în cele participative, confruntările ideologice pierd foarte mult din intensitate. Cetăţeanul nu mai este interesat de doctrina în sine, ci de ceea ce îi oferă promotorii ei în sensul bunăstării personale imediate. Încrâncenările, zvârcolirile, confruntările violente au loc doar acolo unde sistemul democratic este abia în formare. Variantele hibride, precum "democraţia cu un despot luminat", au avut uneori efecte benefice doar în democraţiile fragile, pe o perioadă limitată. Prelungirea unei astfel de perioade duce inevitabil la alunecarea spre totalitarism, în momentul în care "despoţii" încep să prindă gustul puterii nelimitate.

 

 

Reîngheţarea este cea de-a treia şi ultima etapă a procesului de creare a unei noi identităţi. După ce i-a fost distrusă vechea personalitate şi a fost supus îndoctrinării, individului i se cimentează noua identitate, pentru a nu exista posibilitatea să revină la vechile obiceiuri, sentimente sau mod de gândire, o dată ieşit de sub presiunea manipulatorilor săi. O mare parte dintre tehnicile descrise la primele două etape sunt folosite în continuare.

Neglijarea reîngheţării poate duce la eşecul întregului proces. Statisticile arată că, în ciuda programelor de reeducare din unele penitenciare, foarte mulţi deţinuţi, o dată eliberaţi, recidivează. Din prima zi de libertate, ei se întorc la vechii prieteni, în mediul social cu care sunt obişnuiţi şi îşi reiau îndeletnicirile ilegale. Un lucru asemănător se întâmplă cu foştii pacienţi ai spitalelor de boli nervoase, o dată reveniţi la situaţia familială sau socială ce le-a produs căderea psihică. Şi în cazul acestora, lipsa unui suport social ulterior zădărniceşte programele de resocializare cărora le-au fost supuşi în perioada internării.

În domeniul educaţiei, se ştie deja că "repetiţia este mama învăţăturii". Însă principiul nu se aplică numai acumulării de cunoştinţe. Sistemul educaţional, după cum am spus deja, are şi menirea de a crea elevului anumite deprinderi, un sistem de gândire specific, o scară de valori prin prisma căreia acesta va evalua ceea ce îi oferă societatea, noii prieteni şi colegi de muncă etc. Integrarea proaspătului absolvent într-un mediu total diferit de cel cu care fusese obişnuit în timpul studiilor poate anihila efectul perioadei de educaţie, cu consecinţe adesea negative.

De asemenea membrii unor secte religioase, atunci când le părăsesc, revin treptat la vechile deprinderi, sub presiunea noului mediu social.

Pentru ca procesul de creare a noii identităţi să nu se termine cu un eşec, perioada de reîngheţare este riguros urmărită. Individului i se impune, în primul rând, să-şi blameze trecutul, să-şi facă autocritica, să se confeseze îndrumătorilor sau parte-nerilor săi. El trebuie să se simtă permanent vinovat de faptele, gândurile şi sentimentele pe care le-a încercat înaintea schimbării. În lagărele de reeducare sau în cultele extremiste, individul este obligat să-şi neglijeze aptitudinile specifice, să-şi renege familia şi foştii prieteni sau colegi, să-şi reprime dorinţele fireşti sau interesele personale şi să se preocupe doar de ceea ce i se spune că este "permis", "corect" ori "înălţător". De cele mai multe ori, ca şi în etapele precedente, novicele este dat spre tutelare unui veteran. Astfel, se ating două obiective. Novicele va avea permanent un model de comportament la care să se raporteze şi spre care să tindă, iar veteranul îşi va găsi confirmarea credinţei sale în respectul pe care i-l va arăta învăţăcelul.

Noua pereche sau, după caz, noul grup va forma în acest fel o "familie adevărată". Celelalte legături de sânge vor fi privite doar ca o demodată familie "biologică", neavând nimic comun cu spiritul. Jim Jones, liderul sectei Templul poporului, ai cărei membri au comis acea halucinantă sinucidere colectivă în Guyana, le-a impus adepţilor săi să i se adreseze cu formula de "tată". Comuniştii ruşi îl denumeau pe Stalin "tutucul".

Pentru a impulsiona cimentarea noii identităţi, individului i se dă, uneori, un nou nume, i se impun un nou stil de îmbrăcăminte, o nouă tunsoare, noi formule de adresare, un nou limbaj, toate acestea specifice grupului şi neavând nici o legătură cu perioada anterioară din viaţa lui. În sistemele totalitare, am discutat deja, se ajunge până la impunerea unui nou tip de locuinţă, a unui nou sistem educaţional, a unui nou regim alimentar ş.a.m.d.

În scopul ruperii tuturor legăturilor tradiţionale ale individului, acesta este forţat să locuiască într-un mediu cu totul nou şi cât mai lipsit de intimitate. Liderii marilor sisteme totalitare au iniţiat deportările în masă. Întregi grupuri etnice au fost determinate, prin forţă în marea majoritate a cazurilor, să-şi părăsească teritoriile natale şi să se stabilească la sute şi mii de kilometri distanţă, în locurile de baştină ale altor popoare. Conflictele sângeroase interetnice, înregistrate mai ales în ultimii ani în numeroase zone ale globului (în fosta Uniune Sovietică, în fosta Iugoslavie etc.) sunt urmarea nefastă a unor astfel de acţiuni, desfăşurate cu decenii în urmă. Mutarea într-un mediu total nou face mult mai facilă subordonarea indivizilor faţă de autorităţi. Lipsiţi de suportul social şi moral cu care erau obişnuiţi, oamenii se vor supune noilor conducători, ca urmare a unui elementar instinct de conservare.

O altă metodă eficientă de reîngheţare este transformarea adeptului în propovăduitor. Repetând mereu aceleaşi idei, în eforturile de a cuceri noi adepţi, individul va ajunge să creadă nestrămutat în ele, chiar şi după ieşirea de sub influenţa directă a manipulatorilor. În acest fel, victima va deveni la rândul său manipulator, iar sistemul distructiv se va perpetua la nesfârşit.

 

 

Atunci când acest model în trei trepte, universal valabil, este aplicat în mod riguros, el poate avea efecte tragice asupra individului, dacă acesta ajunge în situaţii sociale cu totul noi, incompatibile cu identitatea ce i-a fost impusă de artizanii manipulării.

În cazul adepţilor lui Jim Jones, aceştia au ales sinuciderea colectivă atunci când au fost ameninţaţi cu reîntoarcerea la viaţa din afara sectei.

O situaţie dramatică se întâlneşte şi în cazul unor veterani de război. "Sindromul Vietnam", spre exemplu, a fost cauzat tocmai de hiatusul dintre perioada "cazonă" a individului, perioadă în care acestuia i s-a inoculat o