ce simțăminte aveam față de Rudy și m-am gîndit că te duci acolo ca să-l strîngi cu ușa. Știam că, odată ajuns acolo, ai să răscolești amintirea tuturor acelor lucruri trecute de care nu voiam să-și aducă aminte tocmai acum – că m-am făcut de rîs cu Granworth Aymes. N-aș fi vrut să fie necăjit în preajma morții, ci, dimpotrivă, aș fi dorit să nutrească cele mai bune sentimente de care-i capabil în legătură cu mine. De asta i-am telefonat lui Daredo. I-am spus să pună pe cineva să te aștepte și să te rețină, ca să nu poți ajunge la Rudy. Dar i-am spus că n-aș vrea să ți se facă nici un rău.

Cîteva lacrimi au început să-i picure iar din ochi.

— Îți jur că n-am vrut să ți se facă vreun rău, continuă. Nu m-aștept să mă crezi, Lemmy, dar îți mărturisesc că, deși te cunoscusem numai de cîteva ceasuri, am simți că ești un bărbat în genul celor care ar putea să joace un rol în viața mea.

Privește-n sus și ochii-i sînt înecați în lacrimi.

— Tu nu vezi, Lemmy? spune. Nu-nțelegi că… te iubesc!?

Mă uit la dama asta, cu gura căscată. Socot că la distribuirea tupeului s-a repartizat acestei maimuțe o cantitate suficientă ca să ducă de nas o armată-ntreagă. Dama asta, care cu cîteva minute-n urmă era gata să mă culce la pămînt c-un pistol de nouă milimetri, are nemaipomenita nerușinare să-mi spună acu’ de la obraz că mă iubește!

Da’ partea nostimă e că dama are ceva. Are-un lucru anume care te face să vrei s-o crezi, cu toate că ești tot timpu’ conștient că-i o escroacă de prim rang ș-o nemernică-n stare să ucidă un om în somn ca să-i scoată plomba de aur din măseaua de minte.

Mă uit la ea și mă minunez. Poate-ați auzit de dama aia de mare clasă, Cleopatra, care-i făcea farmece lui Marc Antoniu, cînd tipu’ nu se uita. Poate-ați auzit de Madame de Pompadour, care-l ținea pe regele Franței sub papuc, așa fel încît îl făcuse să gîndească de-a-ndoasele, ca să uite că-i nebun după ea.

Ei bine, vă spun eu că Paulette asta s-a născut mai tîrziu decît trebuia. Dacă s-ar fi născut în evul mediu, l-ar fi pus pe Richard Inimă-de-Leu cu botu’ pe labe. Dama asta-i așa de bine-n rol, încît aproape-și crede propriile ei minciuni.

— Ascultă, bombonico, îi zic. În ce mă privește, știi ce cred? Mare păcat că n-ai descoperit toată chestia asta cu amoru’ înaintea scenei cu pistolu’. Adică se-nțelege că n-ai vrut cu nici un preț s-ajung la Zoni, unde să-l iau pe Rudy la-ntrebări și să aflu unele lucruri despre tine – ca, de pildă, faptu’ că trăgeai sforile cu Granworth Aymes; că el era ibovnicu’ tău și că tu-l ajutai să-l îmbrobodiți pe fraieru’ ăla de bărbat-tu în timp ce Granworth îl jefuia sistematic.

Și poate-ți închipui că nu știu de ce joci acu’ rolu’ de soție iubitoare. Eu zic c-ai vrut să te-asiguri de francii lui Rudy după ce-o mierli. Nu ți-ar fi surîs să-i lase altcuiva de necaz că te știa iubita lui Granworth, hai? Ar fi fost o lovitură prea grea dacă Rudy, murind și lăsîndu-ți drumu’ liber, te-ar fi lăsat cu buzele umflate după averea pe care ar fi trecut-o vreunei opere de binefacere. Asta ar fi fost ceva ce tu n-ai fi putut suporta nici măcar în gînd, nu-i așa?

Ș-atunci pui la cale marea scenă cu Rudy. Te prefaci că ești o biată soțioară care-a făcut un pas greșit și care nu dorește altceva decît ca bărbățelu’ ei bolnav s-o ierte, numai ca s-o poată lua de la-nceput, iar nefericitu’ se supune, fără să-și dea seama că nici n-ai așteptat ca să-și dea sfîrșitu’ ș-ai și-nceput să dai poalele peste cap cu nemernicul ăla de venetic Luis Daredo.

Ea nu scoate-o vorbă. O pîndesc ca un șarpe, numai ca să văd cum reacționează la toată chestia asta pe care i-am servit-o. Șade liniștită și se uită la mine; în timp ce lacrimile-i curg șiroaie pe obrăjori.

— E-n regulă, Paulette, îi zic. Tu și cu mine mergem sus ș-ai să te-mbraci, iar după aia facem împreună o excursie și să nu-ncerci vreo figură, zău, te rog, pen’că n-aș vrea să mă văd silit să-ți administrez o mamă de bătaie.

Ridică bărbia.

— Să presupunem că refuz să merg, spune. Mă bucur de cetățenie americană și am drepturi în consecință. Ai vreun mandat de arestare? Unde vrei să mă duci? Cer să fiu asistată de un avocat.

— Scumpo, îi zic. Nu mă plictisi. N-am nici un fel de mandat, da’ am o mînă foarte grea și dacă mai îmi debitezi prostii d-astea, am să te pun pe genunchi ș-am să fac să sară scîntei din acea parte a șasiului tău care a fost făcută anume ca să te duci la moaș-ta pe gheață pe ea. Cît privește dorința ta să ai un avocat, din partea mea poți să ai și șase sute de avocați, toți lucrînd ore suplimentare cu bila-nfășurată în prosoape ude, ș-oricît le-ar sfîrîi creierii, nici chiar gloata asta n-ar fi-n stare să te scoată din buclucu-n care-ai intrat. Așa că nu te fîțîi și fii fată cuminte, ca să nu mă obligi să-ți trag o mardeală de-ai să mă ții minte toată viața.

După aia o iau sus și aștept să se-mbrace. Apoi o caut pe femeia ei mexicană, care însă nu-i nicăieri, așa că s-ar părea c-a șters-o undeva.

Paulette a amuțit de tot. Face o mutră de-nmormîntare. După ce a terminat, o scot din casă ș-o duc unde am lăsat mașina. În mașină am o pereche de cătușe pe care i le pun Paulettei ș-o instalez la spate-ntr-o poziție ca să nu se poată mișca.

Mă sui în mașină și pornesc. Cred că trebuie să-i dau bătaie, altfel s-ar putea ca unii dintre amicii lui Daredo să dea tîrcoale și să-l găsească, și cine știe ce idee i-ar mai putea veni ca să-mi strice socotelile. Aș fi