Spiriduşul se legăna mai repede ca niciodată.

— ... a spus că Lordul întunecat ceruse un spiriduş.

— Cap-de-Mort avea nevoie de un spiridiiş! repetă Harry,  uitându-se la Ron şi la Hermione, care păreau la fel de miraţi ca  şi el.

— O, da, gemu Kreacher. Şi stăpânul Regulus se oferise voluntar să-l dea pe Kreacher. Era o onoare, a spus stăpânul  Regulus, o onoare pentru el şi pentru Kreacher, care trebuia să  aibă grijă să facă orice avea să îi ordone Lordul întunecat... şi  apoi să se î-întoarcă acasă. Kreacher se legăna tot mai repede,  plângând în hohote.

— Şi Kreacher s-a dus la Lordul întunecat. Lordul întunecat  nu i-a spus lui Kreacher ce aveau să facă, l-a luat cu el pe Kreacher într-o peşteră de lângă mare. Şi dincolo de peşteră era  o grotă, şi în grotă era un lac mare şi negru...

Lui Harry i se zbârli părul de pe ceafă. I se părea că vocea răguşită a lui Kreacher venea de peste apa aceea întunecată.

Vedea ce se întâmplase la fel de clar ca şi când ar fi fost acolo.

— ... era o barcă...

Bineînţeles că fusese o barcă; Harry ştia barca aceea, verzuie şi  micuţă, vrăjită astfel încât să nu poată duce decât un singur vrăjitor şi o singură victimă spre insula din mijloc. Deci aşa  testase Cap-de-Mort vrăjile de apărare din jurul Horcruxului: împrumutând o fiinţă dispensabilă, un spiriduş de casă...

— Pe i-insulă era un lighean plin cu poţiune. L-Lordul  întunecat l-a făcut pe Kreacher să o bea...

Spiriduşul tremura din cap până în picioare.

— Kreacher a băut şi, în timp ce bea, a văzut lucruri  îngrozitoare.. . simţea cum îi ardeau măruntaiele... Kreacher a  strigat după stăpânul Regulus să vină să îl salveze, a strigat după stăpâna Black, dar Lordul întunecat doar a râs... l-a pus  pe Kreacher să bea toată poţiunea... a dat drumul medalionului  în ligheanul gol... şi l-a umplut la loc cu poţiune. Şi apoi, Lordul  întunecat a plecat cu barca, lăsându-l pe Kreacher pe insulă... Harry vedea totul derulându-se. Vedea chipul palid ca de reptilă al lui Cap-de-Mort dispărând în întuneric, cu ochii roşii fixaţi necruţător asupra spiriduşului disperat, care urma să moară  peste câteva minute, în clipa în care avea să cedeze setei  copleşitoare pe care poţiunea fierbinte o provoca victimei sale... Dar aici, Harry nu reuşi să meargă mai departe cu imaginaţia,  pentru că nu înţelegea cum scăpase Kreacher.

— Kreacher avea nevoie de apă, s-a târât până la marginea insulei şi a băut din lacul întunecat... şi mâini, mâini moarte,  au ieşit din apă şi l-au tras pe Kreacher în adâncuri...

— Cum ai scăpat? întrebă Harry şi nu fu surprins când se auzi vorbind în şoaptă.

Kreacher îşi înălţă capul urât şi se uită la Harry cu ochii lui  mari şi injectaţi.

— Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă,  spuse el.

— Ştiu... dar cum ai scăpat de Inferi? Kreacher nu părea să  înţeleagă.

— Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se întoarcă,  repetă el.

— Ştiu, dar...

— Păi, e evident, Harry, nu-i aşa? spuse Ron. A Dispărut!

— Dar... nu puteai să Apari sau să Dispari în peştera aceea,  spuse Harry, pentru că altfel, Dumbledore...

— Păi, magia spiriduşilor nu este ca cea a vrăjitorilor, nu?

continuă Ron. Adică, pot să Apară şi să Dispară din Hogwarts,  în timp ce noi nu putem.

Urmă un moment de tăcere, timp în care Harry digeră ce aflase. Cum ar fi putut Cap-de-Mort să facă o asemenea greşeală? Dar  tocmai când se gândea la acestea, Hermione vorbi, cu o voce glacială:

— Bineînţeles, Cap-de-Mort trebuie să fi considerat puterile spiriduşilor de casă mult sub demnitatea sa, întocmai ca şi toţi  cei cu sânge pur, care îi tratează ca pe nişte animale... Nu i-ar fi  trecut niciodată prin cap că ar putea avea unele puteri pe care el nu le are.

— Cel mai important pentru un spiriduş de casă este să  îndepli - nească ordinele stăpânului său, recită Kreacher.

Lui Kreacher i s-a spus să vină acasă, aşa că s-a întors...

— Păi... Înseamnă că ai făcut ce ţi s-a cerut, nu-i aşa? spuse Hermione cu bunăvoinţă. Ai îndeplinit ordinele întocmai! Kreacher clătină din cap, legănându-se foarte repede.

— Şi ce s-a întâmplat când te-ai întors? întrebă Harry. Ce a  spus Regulus când i-ai povestit ce s-a întâmplat?

— Stăpânul Regulus a fost foarte îngrijorat, foarte îngrijorat,  spuse Kreacher răguşit. Stăpânul Regulus i-a spus lui Kreacher să se ascundă şi să nu iasă din casă. Şi apoi... la puţină vreme după aceea... stăpânul Regulus a venit la Kreacher, la  dulăpiorul său, într-o noapte, şi stăpânul Regulus se purta  ciudat, nu era în apele lui, Kreacher şi-a dat seama că era  măcinat... şi l-a rugat pe Kreacher să îl ducă la peşteră, peştera  unde Kreacher se dusese cu Lordul întunecat... Şi au pornit la  drum. Harry îi vedea clar pe amândoi, spiriduşul bătrân şi  speriat şi căutătorul slab şi cu părul negru, care semăna atât de bine cu Sirius... Kreacher ştia cum să deschidă intrarea ascunsă în peştera subterană, ştia cum să ridice bărcuţa; de data aceasta, dragul său Regulus navigase cu el până la insula  unde era ligheanul cu otravă.

— Şi te-a pus să bei poţiunea? spuse Harry scârbit.

Dar Kreacher clătină din cap că nu şi continuă să plângă. Hermione îşi duse mâinile la gură - părea să fi înţeles ceva.

— S-Stăpânul Regulus a scos din buzunar un medalion ca  acela pe care îl avea Lordul întunecat, spuse Kreacher, cu lacrimile şiroindu-i de-o parte şi de alta a nasului său ca un rât. Şi i-a spus lui Kreacher să îl ia şi să înlocuiască medalioanele când avea să fie gol ligheanul...

Kreacher plângea acum în hohote. Harry trebuia să se concentreze foarte tare pentru a înţelege ce spunea.

— Şi i-a ordonat lui Kreacher să plece fără el. Şi i-a spus lui  Kreacher să se ducă acasă şi să nu-i povestească niciodată  stăpânei ce făcuse, ci să distrugă primul medalion. Şi a băut toată poţiunea şi Kreacher a înlocuit medalioanele