le aducea întotdeauna, niciodată nu le scotea din oraş. Din câte înţelegea Poke (iar puterea de înţelegere a lui Poke nu depăşea ceea ce oamenii de film numesc „concentrare minimă”), sicilienii vindeau câteodată puşcoace hoţilor independenţi. Ei bine, povestea Poke, Gorgeous George era dispus să le destăinuie ziua şi locul în care avea să se întâmple un transport mai important de asemenea articole. George le pretindea un sfert din ce scoteau ei. Poke şi Lloyd urmau să se năpustească asupra lui George, să-l lege fedeleş şi să-i pună căluş, să-i fure marfa şi poate să-l şi pocnească de câteva ori, pentru orice eventualitate. Trebuia să nu se prindă nimeni, îi avertizase George, pentru că sicilienii ăia nu erau genul de care să-ţi poţi permite să-ţi baţi joc.

― Foarte bine, zisese Lloyd. Mi se pare corect.

Ziua următoare, Poke şi Lloyd îi făcuseră o vizită lui Gorgeous George, un tip de un metru optzeci şi cinci, vădind o anumită blândeţe în purtare, cu un cap mic şi nepotrivit deasupra umerilor uriaşi şi a gâtului cvasiinexistent. Părul lui blond şi bogat atârna în bucle, ceea ce-l făcea să semene oarecum cu un faimos luptător de „catch”.

Pe Lloyd îl cam bătea gândul să renunţe la afacere, dar Poke insistase. Poke era mare specialist în lucruri de felul ăsta. George le zisese să vină la el acasă vinerea următoare, la ora 6 seara.

― Să purtaţi măşti, în orice caz, îi sfătuise el. Să nu uitaţi să mă umpleţi de borş şi să-mi învineţiţi un ochi. Doamne, mai bine nu mă băgam în porcăria asta.

Venise şi ziua cea mare. Poke şi Lloyd luaseră un autobuz până în colţul străzii unde locuia George şi-şi trăseseră peste ochi măştile de schi când ajunseseră în apropierea casei. Uşa era zăvorâtă, dar după cum le promisese George, nu foarte zdravăn. La parter exista o cameră de distracţii, unde se afla şi George, având lângă el o geantă Hefty, plină cu droguri. O masă de ping-pong gemea de arme. George era foarte speriat.

― Vai de mine şi de mine, Doamne apără-mă şi păzeşte-mă... mai bine nu mă băgam în chestia asta, repeta el mereu, în timp ce Lloyd îi lega picioarele cu haine răsucite în formă de frânghie, iar Poke îi imobiliza mâinile cu bandă Scotch.

Apoi Lloyd îi trăsese lui George un pumn în nas, umplându-l de sânge, iar Poke îl izbise peste ochi, înnegrindu-l, aşa cum primise comanda.

― Isuse! se revoltase George. Chiar crezi că era nevoie să pui atâta suflet?

― Păi tu ziceai că trebuie să arate cât mai pe bune, îi atrăsese Lloyd atenţia.

Apoi Poke lipise o bucată de bandă adezivă peste gura lui George şi începuse să adune prada, ajutat de Lloyd.

― Ascultă, ştii ceva, bătrâne? zisese Poke la un moment dat, oprindu-se din lucru.

― Nu, îi răspunsese Lloyd, râzând nervos. Nu mai ştiu absolut nimic.

― Mă întreb dacă amicul nostru, George, poate să ţină un secret.

Pentru Lloyd, acesta era un punct de vedere cu totul nou. Îl măsurase cu grijă pe Gorgeous George timp de aproape un minut. Ochii lui George mai să-şi iasă din orbite, cuprinşi de o groază nespusă.

― Sigur că da. Doar e şi curul lui în joc, răspunsese el.

Vocea lui trăda însă nesiguranţa care-l cuprinsese. Există un anume gen de seminţe care prind mai întotdeauna rădăcini. Poke adăugase zâmbind:

― O, ar putea să le zică: „Uite ce este, băieţi. M-am întâlnit cu un vechi prieten, care era cu încă cineva. Am stat de vorbă de una şi de alta, am băut nişte beri şi, ce să vezi, ticăloşii au dat buzna peste mine în casă şi m-au făcut de marfă. Sper să puneţi mâna pe ei. Ia să vă spun cum arată.”

George clătina din cap cât putea, iar în priviri i se citea teroarea absolută.

Între timp, armele fuseseră vârâte în sacul gros pentru dus rufele la spălătorie, găsit în baia de la parter. Nervos, Lloyd întrebase, scuturând sacul:

― Ei, care-i părerea ta, ce trebuie să facem?

― Părerea mea este că trebuie să-l pocherizăm, bătrâne, îi răspunsese Poke cu regret în glas. Este singurul lucru pe care-l putem face.

― Nu mi se pare aşa de uşor, după ce ne-a vândut pontul ăsta.

― Lumea asta e rea, prietene.

― Mda, oftă Lloyd, şi se apropiaseră amândoi de George.

― Mff, gemuse acesta, scuturându-şi capul cu disperare. Mmmmmnh! Mmmmf!

― Înţeleg foarte bine, îl alinase Poke. Ghinion, este? Îmi pare rău, George, nu mă ţin de fiţe. N-am nimic cu tine personal. Aş vrea să nu uiţi chestia asta. Prinde-l de cap, Lloyd.

Ceea ce nu era deloc uşor de făcut. Gorgeous George mişca din cap haotic, cu multă repeziciune, izbindu-şi ţeasta de pereţii camerei sale, acoperiţi cu gresie. Nu părea să fie conştient de ceea ce face.

― Pune mâna pe el, poruncise Poke netulburat, rupând încă o bucată de bandă adezivă de pe rolă.

Într-un târziu, Lloyd reuşise să-l apuce de păr şi să-l ţină atât cât i-a trebuit lui Poke să lipească cea de a doua fâşie de bandă peste nasul lui George, luându-i astfel ultima posibilitate de a respira. George păruse pur şi simplu că a înnebunit. Se rostogolise din colţul încăperii, unde se aflase până atunci, căzuse pe burtă şi apoi rămăsese acolo, executând un soi de amor macabru cu podeaua şi scoţând sunete înfundate, a căror intenţie era să fie ţipete, din câte-şi închipuia Lloyd. Bietul om. Trecuseră aproape patru minute până ce George se linişti definitiv. Se îmbăţoşase, se zbătuse şi izbise în toate părţile. Obrajii i se făcuseră la fel de roşii ca o reclamă de Coca-Cola. Ultimul lui gest fusese acela de a-şi ridica ambele picioare la câţiva centimetri, ele revenind apoi cu zgomot la podea. Chestia asta îi adusese aminte lui Lloyd de un lucru văzut într-un desen animat cu Bugs Bunny şi chicotise, simţindu-se puţin înveselit. Până în acel moment, priveliştea nu fusese deloc veselă.

Poke se lăsase pe vine şi-i luase pulsul lui George.

― Ei? se interesă Lloyd.

― În afară de ceas, nu mai bate nimic, bătrâne, îi răspunse Poke. Că tot veni vorba... Ridică braţul cărnos al lui George şi-i privi încheietura. Ia te uită, doar un Timex. Şi eu, care speram să fie vreun Casio sau ceva de