Se va topi

Şi se va mişca cu o viteză foarte mare.

Atunci Luna se va răsturna,

Soarele se va ascunde

Şi pământul se va deplasa într-o mişcare de dute-vino ca un om beat,

Se va prăbuşi şi nu se va mai ridica.

Toţi cei din ceruri vor pieri,

Iar cerurile se vor înfăşură asemeni unui rulou

Şi toţi se vor prăbuşi

Ca o frunză de viţă de vie,

Şi ca o smochină din smochin.

Apele se vor revărsa din mări,

Iar râurile vor fi părăsite şi uscate.

Fluviile se vor transforma în mlaştini,

Iar praful – în pucioasă

Şi întreg pământul va deveni o mlaştină în flăcări.

Fumul nu se va opri zi şi noapte

Şi nici un om nu va putea trece prin el.

Cormoranii şi buhaii de baltă

Vor stăpâni Pământul.

Bufniţele şi corbii îl vor popula de asemenea.

Peste el se va întinde

Dezordinea şi pietrele pustiului.

Ei vor chema nobilii din împărăţie,

Dar nimeni nu va fi acolo

Şi toţi prinţii nu vor fi nimic.

Palatele ei vor fi cuprinse de mărăcini.

Muri şi urzici vor creşte în fortăreţele lor

Şi vor deveni o locuinţă pentru dragoni

Şi o curte pentru bufniţe.

Ambasadorii păcii vor plânge amarnic

Şi străzile largi vor fi pustii.

Nu va mai exista gloria pădurilor

Şi a câmpurilor rodnice.

Da, copacii vor fi atât de puţini

Încât un copil îi va putea număra.

Iată, va veni ziua când toate acestea

Se vor petrece pe pământ

Şi tot ce v-au lăsat părinţii în cămară

Se va transforma în fum,

Pentru că voi n-aţi ascultat pe Tatăl vostru Ceresc

Şi Maica voastră Pământească

Şi aţi distrus Legea Sfântă.

Oh, Tu vei despica cerurile

Şi vei coborî

Şi munţii se vor topi puternic în prezenţa Ta.

Când mâna Ta va arăta puterea Legii Tale,

Tu vei cobori furios.

Munţii se vor topi în prezenţa Ta

Şi focuri insuportabile vor arde.

Iată, Tu eşti mânios pentru că noi am păcătuit.

Noi suntem asemănători mării tulburate, când nu este liniştită

Ale cărei ape adună noroi şi murdărie.

Noi credem în vanitate şi am spus minciuni;

Picioarele noastre aleargă spre rău;

Pustiirea şi distrugerea sunt în drumul nostru.

Noi orbecăim asemenea orbului,

Ne împiedicăm în miezul zilei ca în toiul nopţii.

Noi ne aflăm în locuri dezolante ca nişte oameni morţi.

Dar acum, O, Tată Ceresc,

Tu eşti Tatăl nostru.

Noi suntem argila, Tu eşti Olarul,

Şi noi toţi suntem poporul Tău.

Oraşele Tale sfinte sunt un pustiu,

Pădurile Tale sunt distruse,

Întregul Tău Pământ este devastat.

Sfânta şi frumoasa noastră casă

Unde părinţii noştri Te lăudau pe Tine

Este arsă de foc.

Chiar vechea cunoaştere a Părintelui Enoh

Este călcată în picioare în praf şi cenuşă.

Şi eu privesc Pământul şi, iată,

El este fără formă şi gol.

La fel, şi cerurile sunt fără lumină.

Eu privesc munţii şi, iată, ei tremură

Şi toate colinele se mişcă uşor.

Eu privesc şi, iată, nu zăresc nici un om.

Şi toate păsările cerului au plecat.

Eu privesc şi, iată, grădinile sunt o pustietate

Şi toate oraşele sunt prăbuşite

La prezenţa Domnului, prin mânia Sa grozavă.

Pentru că Domnul a spus:

„Întreg Pământul va fi pustiit,

Dar acesta nu va fi sfârşitul tuturor lucrurilor.”

Iată, braţul Legii nu s-a scurtat,

Nimeni nu se poate salva,

Nimic nu îi este prea greu urechii Legii

Să audă.

Din afara deşertului Eu aduc o sămânţă

Şi aceasta va fi plantată

În Grădina Fraternităţii,

Şi ea va încolţi,

Şi Copiii Luminii vor acoperi pământul pustiu

Cu iarbă înaltă şi pomi purtători de fructe.

Şi ei vor reconstrui, din ruine, locurile pustii:

Ei vor reclădi oraşele pustii,

Tristeţea multor generaţii.

Ei se vor numi cei care îndreaptă încălcările Legii

Şi restauratori ai căilor de urmat.

Ei vor fi încununarea gloriei Domnului

Şi o diademă regală în mâna Legii.

Sălbăticia şi locurile pustii

Vor fi vesele pentru ei

Şi deşertul se va bucura înfloritor ca un trandafir.

Va înflori abundent,

Şi se vor veseli cu bucurie şi cântece.

Ochii orbilor vor vedea,

Urechile surzilor vor auzi,

Şchiopii vor putea alerga precum cerbii,

Iar muţii vor putea să cânte.

În sălbăticie, apa va izvorî

Şi apele vor curge în deşert.

Se vor forma rezerve de apă subterană,

Izvoarele vor potoli setea pământului însetat.

Şi o stradă largă va fi trasată

Care se va numi Calea Legii.

Cei necuraţi nu vor putea să o folosească.

Ea va fi rezervată Copiilor Luminii

Ca ei să treacă Râul Etern spre locul ascuns

Unde se înalţă Arborele Vieţii,

Iar copiii oamenilor vor reveni pe Pământ,

Şi vor intra în Grădina Infinită

Cântând, şi cu o infinită bucurie deasupra capetelor

Ei vor cunoaşte bucuria şi fericirea,

Departe de regrete şi tristeţe.

Şi în ultimele zile se va întâmpla,

Ca muntele unde se înalţă sălaşul lui Dumnezeu

Să domine toţi ceilalţi munţi

Şi să se înalţe peste dealuri,

Şi Fiii Oamenilor se vor scurge spre el.

Şi mulţi vor merge şi vor spune:

„Veniţi, să mergem spre muntele Domnului,

La templul Sfintei Legi

Şi sfinţii îngeri ne vor învăţa

Căile Tatălui Ceresc

Şi ale Maicii Pământeşti.

Şi noi vom merge pe cărările celor drepţi,

Căci din Grădina Fraternităţii

Apar Legea

Şi Cuvântul Domnului spre Copiii Luminii.

Şi Domnul va judeca noroadele,

Şi va dojeni un mare număr de oameni,

Şi ei îşi vor transforma săbiile în pluguri,

Şi lănciile în prăjini de adunat fructe.

Nici un norod nu va mai ridica sabia împotriva celuilalt,

Nimeni nu va mai învăţa arta războiului.

Ascultaţi vocea Fraţilor

Care strigă în deşert:

Pregătiţi calea Legii!

Neteziţi în deşert cale largă Dumnezeului nostru!”

Văile vor fi înălţate,

Munţii şi dealurile vor fi micşoraţi,

Drumurile întortocheate – îndreptate,

Şi neregularităţile – netezite.

Şi se va auzi atunci glasul Tatălui Ceresc:

„Eu, într-adevăr, sunt Legea; şi nu există alta în afara Mea.

Eu eram în zorii timpurilor

Şi nimeni nu poate fi salvat fără Mine.

Ascultaţi-Mă, voi Copii ai Luminii!

Eu sunt Cel ce Sunt; Eu sunt Începutul şi Sfârşitul.

Mâna mea a pus temeliile pământului,

Şi