class="block_15">Ce-ți place așa de mult la Parisul ăsta? m-a întrebat, odată, cineva și tonul i-a sunat de parcă ar fi vorbit despre un bărbat. Habar n-am, am răspuns. Nu cred că e vorba de oraș, ci de cum mă simt eu cu el și mi-am dat seama că, într-adevăr, chiar lăsam impresia că aș vorbi de un iubit.

La hotel, aleg de fiecare dată o cameră economică, ieftină, fără balcon, cu mic dejun în preț și aproape de metrou. De cele mai multe ori, camera n-are mai mult de 10 metri pătrați, iar ușa de la baie e atât de aproape de pat, că aș putea, rămânând întinsă, să apuc clanța cu degetele de la picioare. Așa am și făcut într-o dimineață, cât el se dusese să fumeze în curtea interioară, lăsându-mă singură, cu ochii la televizor. Am închis și am deschis ușa de câteva ori, încordând mușchii de la picioare și strângând degetele în jurul mânerului de parcă ar fi fost o creangă. Apoi, l-am așteptat să-i arăt și lui ce am descoperit, pentru că știu că-l distrează ideile mele tâmpite și felul ăsta, aproape copilăros, de-a mă purta, de parcă, în camera aia de hotel, timpul se șterge și ne lasă cumva în afara lui.

La hotel, îmi place să-mi încep ziua cu ceva bun de mâncare, lângă o cafea pe care să mi-o facă altcineva și în care să înmoi, invariabil, un croasant de-ăla simplu, cu unt, care să-mi umple ceașca și degetele de firimituri. În mod normal, nu am voie nimic dulce. Cică celulele maligne s-ar hrăni cu glucoză. Dar, când plec în Franța, las boala acasă. La început, o duceam cu mine până-n aeroport: Să înțeleg că nu e cazul să vă rog să vă scoateți basmaua de pe cap! Îmi aduc aminte de ea: mărunțică, cu părul lung, prins în coadă de cal și cu o aluniță plată pe nas. Știu că s-a uitat cu o ușoară jenă spre mine, în timp ce îmi trecea peste cap, mâini și între picioare detectorul ăla al lor, de metale. Avea unghiile lungi, colorate în roz, și pe una dintre ele își făcuse un model cu un fel de crenguță, iar dispozitivul ăla pe care mi-l plimba de jos în sus și invers, semăna cu un vibrator.

Și știu că, așa cum stăteam desculță, cu picioarele depărtate pe pătrățelul din fața ei, mi-a dat prin cap că iată, am ajuns la 40 de ani și n-am avut și eu un vibrator, să văd cum e. Las' că poate îmi iau de pe net, mi-am zis, căci, sincer, nu prea mă vedeam intrând într-un sex shop și uitându-mă la sculele alea de plastic colorat sub privirile unui vânzător căruia aș fi putut, probabil, să-i fiu mamă. Deși mai bine nu, că poate mă mai lovesc naibii cu drăcia aia și, la câte belele am pe cap, asta mi-ar mai lipsi! Ia, mai bine, să las eu, vibratorul, că așa cum m-am descurcat până acum fără el, o să mă descurc și de-acum încolo! Iar de banii ăia, poate îmi iau un epilator electric, să-l am pentru când mi-o crește părul! Și, cu gândul ăsta în minte, mi-am luat valiza și m-am pus la coadă la „control pașapoarte”, aranjându-mi discret basmaua pe care mărunțica mi-o deplasase, involuntar, spre dreapta.

Un pic mai târziu, în avion, după ce mi-am legat centura de siguranță și mi-am aranjat în compartimentul din fața scaunului revista pentru femei, am început să mă imaginez deja în camera aia mică, de hotel, cu tapet pe pereți și cu Parisul la fereastră. O cameră-decor, un fel de recuzită menită să facă posibile fantasmele din capul meu. Alea în care eu tânără, studentă la Sorbona să zicem, mă întâlneam întâmplător, pe stradă cu F. Și ce mai faci?, Bine, dar tu? Ai avea timp de-o cafea? și eu, întotdeauna aș fi avut timp de una și Ce bine-mi pare să te văd! Ce f aci la Paris? și eu i-aș fi spus că sunt la facultate și apoi, în funcție de starea pe care o aveam la momentul ăla, ba îmi imaginam că ajungem să ne plimbăm de mână pe podurile Senei, ba că stăteam la palavre până dimineața, în vreun bistro de prin Cartierul Latin, ba că mă lipea de vreun perete, în plină stradă, și mă săruta acolo, sub ochii tuturor, în timp ce un genunchi de-al lui își făcea loc între picioarele mele.

În timp ce avionul își tura motoarele și stewardesa începea să gesticuleze cu un zâmbet la fel de perfect ca linia sprâncenelor (de când mi le-am pierdut pe ale mele, mă obsedează să le analizez pe ale altora), mă și vedeam deschizând ușa de la cămăruța de hotel (întotdeauna alta), măsurând-o din priviri, aruncând un ochi spre pat să văd dacă fetele de pernă și cuvertura se asortează cu pereții, intrând apoi la baie și verificând dacă se încuie ușa cum trebuie, înainte să mă așez pe toaletă și să încep, așa, cu chiloții-n vine, să desfac și să miros flaconașele cu gel de duș și șampon de pe marginea chiuvetei.

Apoi, cu urechile înfundate de la diferența de presiune, m-am gândit cum voi ieși din baie, îmi voi lua geanta și voi pleca să caut un supermarket în cartier de unde să-mi cumpăr ceva bun – niște struguri, de exemplu, pe care să-i mănânc apoi în pat, cu ochii la televizor și pe ceas, numărând orele până când F. va ajunge lângă mine și timpul se va opri, lăsând frica undeva în urmă și moartea undeva, foarte departe, acolo unde ar trebui să fie.

 

Capitolul 18

 

Mă sună mama. S-a întâlnit întâmplător pe stradă cu M. Ce mai face? întreb și ea zice așa, molcom, de parcă ar fi vrut să-l apere cu vorbe Eh, ce să facă și el …! Nu știu de ce, dar am senzația că acum vorbește despre ea,