de câte ori vă daţi seama că evitaţi ceva ce ar trebui să faceţi, trebuie doar să vă întrebaţi: „Da' eu cu ce mă aleg?” Fiţi puţin lacomi. E cel mai bun leac împotriva lenei.

Prea multă lăcomie însă, ca orice lucru în exces, nu e bună. Amintiţi-vă însă ce spunea Michael Douglas în filmul Wall Street: „Lăcomia este bună.” Tatăl cel bogat spunea altfel: „Sentimentul de vinovăţie este mai rău decât lăcomia. Pentru că vinovăţia îţi jefuieşte trupul de suflet.” După părerea mea, cel mai bine a spus-o Eleanor Roosevelt: „Fă ceea ce îţi spune sufletul că e bine - pentru că oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat de ceilalţi şi dacă faci ceva şi dacă nu faci.”

 

Motivul nr. 4. Obiceiurile proaste. Viaţa noastră este o reflectare a obiceiurilor, şi nu atât a educaţiei, a studiilor. După ce a văzut filmul Conan cu Arnold Schwarzenegger, un prieten mi-a spus: „Mi-ar plăcea să am un trup ca al lui Schwarzenegger.” Majoritatea bărbaţilor sunt de aceeaşi părere.

„Am auzit că era destul de firav şi de slăbănog la început”, a adăugat un alt prieten.

„Da, şi eu am auzit”, a spus un altul. „Am mai auzit că făcea sport aproape în fiecare zi la sala de antrenament.”

„Mda, păi n-avea încotro.”

„Nu cred”, zise scepticul grupului. „Pun pariu că aşa s-a născut. Şi apoi, ia să nu mai vorbim de Arnold şi să mai bem nişte bere.”

Acesta este un exemplu al obiceiului de a-ţi controla comportamentul, îmi amintesc că l-am întrebat pe tatăl cel bogat despre obiceiurile celor bogaţi. În loc să-mi răspundă direct, el a vrut să aflu totul printr-un exemplu, ca de obicei.

„Când plăteşte tatăl tău facturile?”, m-a întrebat tatăl cel bogat.

„La începutul lunii”, i-am răspuns.

„Şi îi mai rămâne ceva?”, m-a întrebat.

„Foarte puţin”, mi-a spus.

„Ăsta este motivul pentru care se omoară atât”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Are obiceiuri proaste. El îi plăteşte întâi pe ceilalţi, se pune pe el pe ultimul loc, şi asta în cazul în care îi mai rămâne ceva.”

„Ceea ce de obicei nu-i prea rămâne”, am spus eu. „Dar trebuie să-şi plătească facturile, nu? Oare n-ar trebui să şi le plătească?”

„Nici nu se pune problema”, spuse tatăl cel bogat. Cred cu tărie că facturile trebuie plătite la timp. Dar eu mai întâi mă plătesc pe mine, înainte să plătesc statului.”

„Şi ce se întâmplă când nu ai destui bani?”, am întrebat. „Ce e de făcut?”

„Acelaşi lucru”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Eu întâi mă plătesc pe mine, chiar şi când nu am prea mulţi bani. Coloana activelor este mult mai importantă pentru mine decât Statul.”

„Dar”, am spus eu, „nu vin să vă someze?”

„Doar dacă nu plăteşti”, spuse tatăl cel bogat. „Uite ce e, eu n-am spus să nu plăteşti. Am spus să mă plătesc mai întâi pe mine, chiar şi când nu am destui bani.”

„Bine”, am replicat eu, „dar cum faceţi atunci?”

„Nu contează cum. Problema este «De ce»“, spuse tatăl cel bogat.

„Bine, de ce?”

„Motivaţia”, spuse tatăl cel bogat. „Cine crezi că se va plânge mai tare dacă nu plătesc: eu sau creditorii mei?”

„Categoric, creditorii vor face mai mare scandal”, am spus eu, reacţionând aşa cum mi se părea logic. „Nu vă veţi plânge dacă nu vă veţi plăti.”

„Vezi tu, după ce mă plătesc pe mine, constrângerea de a-mi plăti impozitele şi celelalte dări este atât de mare încât mă obligă să găsesc alte forme de venit. Constrângerea de a plăti devine motivaţia mea. Mi-am mai luat şi alte slujbe, am deschis noi companii, m-am apucat să tranzacţionez acţiuni, am făcut tot ce am putut astfel încât cei cărora le datorez bani să nu înceapă să ţipe la mine. Această constrângere m-a determinat să muncesc mai mult, să mă gândesc la o soluţie şi, în general, m-a făcut mai deştept şi mai activ în privinţa banilor. Dacă m-aş fi lăsat pe mine pe ultimul plan, n-ar mai fi existat constrângerea, dar aş fi rămas fără o para chioară.”

„Deci frica de Stat sau de alţii cărora le datoraţi bani v-a motivat?”

„Exact”, spuse tatăl cel bogat. „Vezi tu, perceptorii guvernamentali sunt foarte duri în general, indiferent dacă sunt ai Statului sau nu. Cei mai mulţi cedează în faţa durităţii lor. Le dau lor banii şi pe ei înşişi nu se mai plătesc niciodată. Ştii povestea slăbănogului de 48 de kilograme care se alege cu praf în ochi?”

Am dat din cap. Am văzut tot timpul anunţul pentru cursurile de ridicare de greutăţi şi de bodybuilding în cărţile cu benzi desenate.

Ei bine, majoritatea oamenilor îi lasă pe duri să le arunce praf în ochi. Eu am hotărât să transform această teamă de cei duri într-o posibilitate de a mă întări. Alţii devin şi mai slabi. Obligându-mă să mă gândesc cum să mai câştig nişte bani, e ca şi cum aş merge la sala de sport şi aş ridica greutăţi. Cu cât îmi lucrez mai mult muşchii minţii cu scopul de a face bani, cu atât devin mai puternic. Acum nu mă mai tem de aceşti duri.

Mi-a plăcut ce mi-a spus tatăl cel bogat.

„Dacă mă plătesc pe mine în primul rând, devin mai puternic din punct de vedere financiar, mental şi fiscal.”

Tatăl cel bogat a dat din cap afirmativ. „Şi dacă mă plătesc pe mine în ultimul rând sau deloc, devin tot mai slab. Deci oamenii precum şefii, directorii, perceptorii de impozite şi facturi ori proprietarii reuşesc să mă hăituiască toată viaţa. Şi asta doar pentru că nu sunt în stare să îmi fac nişte obiceiuri sănătoase în privinţa banilor.”

Tatăl cel bogat dădu din cap afirmativ. „Exact ca pe slăbănogul de 48 de kilograme.”

 

Motivul nr. 5. Aroganţa. Aroganţa înseamnă orgoliu plus ignoranţă.

„Ceea ce ştiu este ceea ce mă ajută să fac bani. Ceea ce nu ştiu mă face să pierd bani. De câte ori am fost arogant am pierdut bani. Pentru că atunci când sunt arogant cred sincer că lucrurile pe care nu le ştiu nu sunt importante”, îmi spunea adesea tatăl cel bogat.

Am descoperit că mulţi oameni se folosesc de aroganţă pentru a-şi ascunde ignoranţa. Asta se întâmplă deseori atunci când discut declaraţiile de venit