generație de istorici, unul care a fost foarte influent a fost Mark Kramer de la Harvard, care și el a dat un sprijin foarte puternic. Lansarea, deschiderea muzeului a avut loc la Ambasada română și vreau să semnalez acest lucru. Vreau să-l salut pe ambasadorul Adrian Vieriță pentru ceea ce a făcut. A fost extrem de impresionant să auzi invocarea fostului episcop László Tökés la Ambasada română. Când am luat cuvântul, chiar am spus că este un miracol istoric. El a vorbit despre „miraculosul an 1989“ și eu am spus: „Este un miracol, dle Tökés, că suntem în această ambasadă, dvs., cu mine, cu fosta asistentă a secretarului de stat Paula Dobrianski“, care era prezentă. Erau zece ambasadori, poate mai mulți. Erau cei trei ambasadori baltici. Nu se știe în România sau poate foarte puțină lume știe, dar Țările Baltice și-au păstrat ambasade simbolice la Washington în perioada Războiului Rece. Sunt singurele cazuri, erau niște apartamente în care stăteau niște domni, care treptat au devenit niște molii, pentru că „trecură anii“, 45 de ani, din 1941, ne putem închipui ce vârstă aveau în 1991! A descris cineva, luând cuvântul atunci, ce a însemnat când ultimul ambasador lituanian fantomă i-a înmânat o cheie nefantomă ambasadorului statului lituanian renăscut. E foarte ușor astăzi să zâmbim la ce a fost 1989–1991, dar era de necrezut că așa ceva se va petrece. Cineva spunea: OK, un simbol. Un Raport de condamnare. Alt simbol. Un președinte care spune că a fost un „regim ilegitim și criminal“, comunismul. Eu tot timpul aduc în discuție volumul lui Jan Kubík, Puterea simbolurilor și simbolurile puterii: politica privește înainte de toate simbolurile. Cartea lui Gail Kligman, care lucrează la nivel antropologic profund, este despre simboluri, antropologia politică, înainte de toate, se ocupă de simboluri. Ideologiile politice sunt de fapt colecții codificate ale unor simboluri.

AG: Dar cei care au îndoieli privind necesitatea condamnării comunismului? Am avut studenți care mi-au spus că nu mai era nevoie de o condamnare oficială. Le-am amintit că prima țară în care s-a pus problema condamnării comunismului printr-un raport prezentat în instanță a fost Rusia, în ’91, după desființarea Partidului Comunist. Însă acest proiect a eșuat din rațiuni de politică internă rusească. Să facem un exercițiu de imaginație: ce ar fi fost dacă Rusia lui Boris Elțîn ar fi reușit atunci să condamne comunismul? Mai aveam capitalismul criminal care s-a construit după aceea?

VT: Categoric, nu.

AG: Condamnând comunismul, n-ar fi propus puterea o altă grilă morală?

VT: O altă grilă morală, da.

AG: Până la urmă, asta a fost miza și la noi, ca o țară ca România, care era mai degrabă ancorată în spațiul estic, cu o forță extraordinară a structurilor neocomuniste, să ajungă să condamne comunismul. Care sunt proiectele la care lucrați dvs. și Comisia Consultativă pe care o conduceți?

VT: Suntem destul de avansați într-o serie de idei. N-aș vrea să spun mai mult acum decât că există discuții privind o apropiere mai puternică, care ar putea să meargă în direcția unei apropieri instituționale între Comisia Prezidențială Consultativă și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Oricum ar sta lucrurile, există un acord între mine și conducerea Institutului că vom colabora la scrierea Enciclopediei comunismului românesc. Cel puțin așa am înțeles eu, în discuțiile pe care le-am avut pe e-mail, în special cu Marius Oprea. Mi se pare că e un lucru foarte bun că putem merge spre această colaborare. Se va vedea care sunt cadrele efective și posibile, în așa fel încât ambele entități, inclusiv fosta Comisie Prezidențială – pentru că aici, dacă se ajunge la o apropiere, trebuie să existe și personalități care au lucrat în fosta comisie și la ei în consiliul științific –, astfel încât cooperarea să reflecte aceste entități care au valori, interese și aspirații comune.

La moartea unui gigant: lecția lui Kołakowski

Interviu cu Vlad Stoicescu

Evenimentul Zilei, 21 iulie 2009

În dimineața zilei de 17 iulie, Leszek Kołakowski era încă cel mai important filozof european în viață. La 81 ani, marele gânditor și-a permis, la prânz, luxul de a părăsi o lume căreia îi predase lecția cea mai importantă.-Kołakowski a fost câte puțin din toate: un marxist dezamăgit suficient de devreme, un liberal prea puțin convins, un ateu reconvertit și, poate, cel mai mare intelectual european care a pledat, după propria „mântuire“, împotriva ispitei de a construi noi religii politice. Kołakowski a fost, de fapt, cadoul rar și inexplicabil pe care istoria a reușit să-l „răscumpere“ tentaculelor ideologice ale marxismului. Evenimentul Zilei dedică un interviu-memorie vieții și posterității filozofului polonez, într-o discuție neconvențională cu Vladimir Tismăneanu.

Permiteți-mi să încep cu o glumă. „În tot ce am scris se vede durerea pe care mi-o dă ficatul.“ Sunt cuvintele lui Karl Marx scrise într-o epistolă către Friedrich Engels. Putem spune, ironic și tardiv, că Leszek Kołakowski a diagnosticat magistral ciroza marxismului?

VT: Kołakowski a nutrit multe iluzii, asemenea atâtor alți gânditori ai generației sale – una marcată de ororile celui de al Doilea Război Mondial –, legate de promisiunile umaniste ale