este amuzat de o replică a unui martor şi izbucneşte în râs. Imediat practicianul aruncă "ancora": tuşeşte într-un anume fel, îşi drege vocea sau strănută discret, astfel încât să nu distragă atenţia, dar să fie totuşi auzit de judecător. Apoi el urmăreşte fiecare moment de relaxare al judecătorului şi repetă sunetul, pentru a întări legătura stabilită prin respectiva "ancoră". De asemenea, participă şi la alte procese, aruncând "ancora" de fiecare dată când judecătorul zâmbeşte, dar în aşa fel încât să nu iasă în evidenţă. Apoi, în timpul judecării prietenului său, aruncă "ancora" cât mai des posibil, dar fără a distrage atenţia. Legătura subtilă creată în acest mod între "ancoră" şi comportamentul judecătorului îl va face pe acesta să se relaxeze atunci când se va adresa inculpatului şi chiar sa aibă o atitudine favorabilă faţă de acesta. Grinder şi Bandlersusţin că, aplicată de practicanţi experimentaţi, metoda are şanse de reuşită în majoritatea cazurilor.

Între 1975 şi 1980, cei doi autori au condus numeroase cursuri de instruire în arta influenţării pe căi neurolingvistice. În Statele Unite, Canada şi Europa audienţa lor a început să fie tot mai mare. Medici, avocaţi, oameni de afaceri, vânzători au trecut cu miile pe la cursurile lor. În ciuda succesului, după câţiva ani, Grinder şi Bandler au hotărât să se despartă. Bandler s-a orientat spre continuarea studiilor în domeniul terapiei psihologice, în timp ce Grinder a ales calea afacerilor.

În primăvara anului 1982, chiar şi în armata Statelor Unite, într-o unitate din Pennsylvania, a fost iniţiat un curs de învăţare a metodelor neurolingvistice, însă episodul nu s-a mai repetat poate şi din cauza protestelor tot mai energice venite din partea celor care considerau respectivele metode imorale.

Bandler şi Grinder au instruit peste cincizeci şi cinci de mii de oameni şi au scris mai mult de o duzină de cărţi despre tehnicile descoperite de ei, dar nu au publicat niciodată vreun studiu ştiinţific avându-le ca subiect. Asta şi pentru că lumea ştiinţifică a privit cu suspiciune cercetările celor doi. Mai mult, contestatarii lor afirmă că rezultatele pozitive sunt mult exagerate.

Şi totuşi, comunicarea neurolingvistică ar putea fi cea mai tulburătoare descoperire din domeniul psihologiei din ultimele trei decenii. Însă Grinder şi Bandler au omis s-o fundamenteze riguros, din punct de vedere ştiinţific, fiind mult prea preocupaţi de avantajele comercializării aplicaţiilor ei. În acelaşi timp se amplifică discuţiile referitoare la consecinţele sociale ale metodelor şi la responsabilitatea autorilor în acest sens. Este foarte important ca astfel de instrumente de manipulare subtilă să nu ajungă arme de temut în mâinile vreunei elite atotputernice...

 

 

Deşi nu are legătură cu metodele de comunicare neurolingvistică, vom face, în cele ce urmează, o scurtă trecere în revistă a unui alt tip de manipulare subtilă, anume a celei axate pe mesajele subliminale.

Cu aproape patru decenii în urmă, James Vicary, patronul unei firme comerciale din New Jersey, l-a convins pe proprietarul unui cinematograf să încerce o nouă metodă pentru impulsionarea vânzărilor de Coca-Cola şi de floricele de porumb, consumate în mod curent de spectatorii din sală. În timpul proiecţiei, pe ecran apăreau flash-uri inobservabile în mod conştient, dar reţinute de subconştientul spectatorilor, cu două tipuri de mesaje: Beţi Coca-Cola şi: Mâncaţi floricele de porumb. În urma experimentului, Vicary a declarat că vânzările la băuturile nealcoolice au crescut cu optsprezece procente, iar cele la floricele de porumb, cu cincizeci şi opt de procente. Afirmaţiile lui au declanşat un adevărat scandal. Unele ziare i-au prezentat iniţiativa ca pe descoperirea secolului, altele l-au acuzat de manipulare mârşavă a spectatorilor, iar Comisia Federală a Comunicaţiilor a interzis difuzarea unor astfel de mesaje subliminale la radio sau la televiziune.

Şi totuşi, experimentele ulterioare nu au confirmat eficienţa acestui gen de manipulare. A fost cercetat şi efectul mesajelor subliminale auditive, dar tot fără rezultate semnificative. Însă cu toate contestările lumii ştiinţifice, numai vânzarea casetelor audio cu efecte de "slăbire", de "câştigare a respectului de sine", de "renunţare la fumat", de "îmbunătăţire a memoriei" sau chiar de "perfecţionare a îndemânării la jocul de golf a înregistrat câştiguri de peste cincizeci de milioane de dolari numai în 1990.

În privinţa efectului pe care îl au mesajele subliminale auditive, psihologul Anthony Greenwald a efectuat, în 1991, un experiment simplu, dar edificator. El a convocat două grupuri de subiecţi. Cei din primul grup doreau să-şi îmbunătăţească memoria, în timp ce componenţii celui de-al doilea erau interesaţi în ridicarea nivelului de respect faţă de propria lor persoană. Ambele grupuri au fost puse să asculte casete cu mesaje subliminale. În secret însă, Greenwald a schimbat benzile între ele. La sfârşitul experimentului, fiecare subiect a fost rugat să aprecieze efectul pe care l-au avut şedinţele de ascultare asupra propriilor lor aşteptări. Absolut toţi au declarat că simt progrese semnificative. Evident, deşi experimentul a dovedit fără umbră de îndoială că efectul mesajelor subliminale este minim sau chiar nul, progresele semnalate de subiecţi s-au datorat, atunci când într-adevăr au existat şi nu au fost o simplă iluzie, autosugestiei.

Şi totuşi, conform rezultatelor unui alt tip de studii, mesajele subliminale pot avea efect. Dar şi în acest caz, efectul este departe de aşteptări şi de miraculoasele progrese promise de reclamele destinate să vândă casetele audio şi video de gen.

În 1982, John Bargh şi Paulo Pietromonaco au invitat două grupuri de subiecţi să vizioneze un filmuleţ de desene animate "neutru", în care Donald Răţoiul era rugat să doneze sânge la Crucea Roşie iar acesta refuza. În filmuleţul proiectat primului grup au fost inserate flash-uri, imperceptibile în mod conştient, ce reprezentau cuvinte neutre precum apă sau oameni. În filmuleţul destinat celui de-al doilea grup, mesajele subliminale erau reprezentate de cuvinte cu încărcătură ostilă, precum insultă sau răutate. La sfârşitul vizionărilor, fiecare subiect a fost invitat să aprecieze comportamentul răţoiului. Cei care au recepţionat mesaje subliminale "neutre" s-au arătat indiferenţi. Cei cărora le-au fost proiectate flash-urile "ostile" au spus despre Donald Răţoiul că este un egoist, un bădăran indiferent la suferinţa semenilor lor. Cei doi cercetători au ajuns astfel la concluzia că mesajele subliminale pot induce o anumită atitudine în comportamentul subiecţilor.

În 1988, Steven Neuberg a făcut un experiment asemănător celui descris anterior.