El a lucrat tot cu două grupuri de subiecţi. Din primul grup făceau parte subiecţi ce arătaseră o anume înclinaţie spre cooperare cu semenii lor, în timp ce al doilea grup era alcătuit din indivizi obişnuiţi cu spiritul de competiţie. Primilor le-au fost proiectate mesaje subliminale ce accentuau spiritul de cooperare, iar ceilalţi au fost supuşi influenţei unor mesaje subliminale ce accentuau comportamentul competitiv, mergând până la agresivitate. Apoi subiecţii au fost puşi să joace câteva jocuri ce presupuneau atât cooperarea, cât şi competiţia în câştigarea cât mai multor puncte. Rezultatele au demonstrat că atât în cazul celor cooperanţi, cât şi în cel al competitivilor, înclinaţiile lor fireşti au fost accentuate sensibil de vizionarea filmelor cu mesaje subliminale. Neuberg a inversat apoi filmele, iar rezultatele au fost aproape nule. Concluzia studiilor sale a fost că mesajele subliminale pot avea unele rezultate semnificative doar atunci când ele îndeamnă subiectul la un comportament către care acesta are deja o înclinaţie firească.

Dar concluzia generală a tuturor experimentelor din acest domeniu este aceea că efectul mesajelor subliminale nu corespunde nici pe departe aşteptărilor şi nu justifică adevărata psihoză manifestată în vânzări de milioane de dolari la casetele audio sau video. Psihoza este întreţinută în mod artificial de producătorii respectivelor mărfuri şi de comercianţi.

Efecte mult mai semnificative în sensul manipulării consumatorului îl au reclamele evidente, precum afişele sau clipurile publicitare de la televiziune ori radio. De foarte multe ori, clienţii, sub efectul unor astfel de reclame în avalanşă, cumpără lucruri de care, o dată ajunşi acasă, îşi dau seama că nu aveau nevoie. În Statele Unite ale Americii, nemulţumirea cumpărătorilor puşi în asemenea situaţii a ajuns, la un moment dat, explozivă. Ei au dat în judecată guvernul pentru faptul că permite cascadele de reclame care îi fac să cumpere produse ce nu le sunt necesare. Pentru a-i împăca şi pe producători şi pe consumatori, a fost dată imediat o lege conform căreia fiecare cumpărător poate returna orice obiect achiziţionat (evident cu excepţia produselor perisabile şi a altor categorii foarte bine delimitate) în termen de treizeci de zile şi va primi înapoi întreaga contravaloare. Legea nu a reprezentat o lovitură prea mare la adresa producătorilor, deoarece efectul reclamelor este atât de puternic, încât procentul celor care returnează lucrurile este nesemnificativ pentru totalul vânzărilor.

Tot în cadrul acestui capitol destinat manipulărilor subtile se cuvine să amintim şi un alt gen de experimente cu rezultate interesante. Unui grup de subiecţi i s-a dat să citească o lungă listă de cuvinte alese la întâmplare. Unele apăreau o singură dată, iar altele se repetau cu o frecvenţă mai mare sau mai mică. În final, subiecţii erau rugaţi să aprecieze favorabil sau defavorabil cuvintele. Apreciate favorabil au fost cele ce apăreau cel mai des în listă. Cercetătorii au explicat că subiecţilor le-au devenit, în mod inconştient, familiare cuvintele pe care le-au întâlnit mai des. Metoda este deja utilizată în strategiile agenţiilor de publicitate. Cu cât numele unei companii apare mai des, chiar dacă nu în mod evident, potenţialul consumator devine tot mai familiar cu marca respectivei firme şi are o atitudine favorabilă faţă de produsul propus.

Să exemplificăm metoda cu câteva scene dintr-un film sponsorizat de o firmă producătoare de Cola rece: un cuplu discută la o masă pe care se află o sticlă de Cola; o femeie aşteaptă înfrigurată, într-o staţie de autobuz, pe care se poate zări, între alte afişe, şi unul cu Cola între cuburi de gheaţă; un puşti asistă la cearta părinţilor săi sorbind dintr-un pahar pe care este o inscripţie cu Cola rece ş.a.m.d. Chiar dacă aceste apariţii ale mărcii Cola trec neobservate, în mod conştient, de către spectator, totuşi el devine familiar cu sigla companiei şi, la prima ocazie, va cumpăra instinctiv o sticlă cu respectiva băutură. Apropo, nu vi s-a făcut poftă de o sticlă de Cola rece?...

Evident, respectiva tehnică poate fi utilizată şi în campaniile electorale. Cu cât figura unui anume candidat apare mai des la televizor, indiferent de ocazie, cu atât ea devine mai familiară alegătorului. Strategia îi are în vedere mai ales pe potenţialii alegători încă nehotărâţi, al căror procent, uneori, este atât de mare, încât o asemenea manipulare poate răsturna spectaculos rezultatele preconizate ale scrutinului. Din acest motiv, în statele cu democraţie avansată, domeniul audiovizualului este supus unor legi stricte în timpul campaniilor electorale, legi menite să limiteze la maximum utilizarea unor astfel de tehnici de manipulare subtilă a electoratului....

 

 

 

Cum este manipulată mass-media în conflictele internaţionale

 

Cea mai eficientă tehnică de manipulare pe scară largă este reprezentată de controlul informaţiei. Rescrierea istoriei, cenzurarea ştirilor, dezinformările, falsificarea realităţii ş.a.m.d. sunt doar câteva dintre procedeele avute în vedere de cei care se ocupă cu controlul informaţiei.

Principalul suport prin care se pun în practică asemenea strategii de influenţă este mass-media. Dacă în sistemele totalitare mijloacele de informare erau controlate strict de la Centru, în democraţiile aflate la început şi mai ales în cele deja rodate, manipularea mass-media implică elaborarea unor strategii extrem de complicate şi subtile, dar cu o forţă extraordinară de influenţare a opiniei publice, deoarece omul de rând s-a obişnuit să creadă sincer în imparţialitatea ziariştilor.

Pentru a vedea la ce grad de sofisticare au ajuns artizanii manipulării în domeniul mass-media, redăm mai jos dezvăluirile lui Yohanan Ramati, directorul unui institut de studii strategice celebru în întreaga lume: Jerusalem Institute for Western Deffence. Ramati, un cercetător sobru, care se ocupă de studiul fenomenelor geopolitice şi geostrategice contemporane, a acceptat să ofere publicaţiei new-yorkeze Mainstream, în aprilie 1994, câteva informaţii zguduitoare despre felul cum se construieşte, la nivelul mentalităţilor colective, imaginea unor întregi popoare sau etnii, cu consecinţe politice şi istorice incalculabile. Dezvăluirile lui Y. Ramati au apărut apoi şi în ziarul România liberă, în traducerea şi prelucrarea lui Vladimir Alexe.

După părerea lui Y. Ramati, mediatizarea internaţională a războiului civil din Iugoslavia a înfăţişat enormele pierderi şi suferinţe înregistrate de toate părţile implicate în conflict, dar, continuă el, cu diferenţieri semnificative. Astfel suferinţele musulmanilor erau prezentate, de regulă, cu cele mai multe detalii, în timp ce suferinţele croaţilor erau abia menţionate, iar cele ale sârbilor nici