În mass-media occidentală, în cea din ţările islamice, ca şi în Israel ― observă Ramati ― apărea o puternică tendinţă de "injectare a urii" prin manipularea propagandistică a mass-media. De regulă, în presa scrisă sau la televiziune apăreau femei, copii ori bătrâni din Sarajevo ― dar numai din cartierele musulmane ― răniţi, sângerând abundent, pe fundalul sonor al răpăitului de mitraliere şi al bubuiturilor de tun. Niciodată însă nu erau prezentaţi copii, femei sau bătrâni, în exact aceeaşi situaţie, din partea sârbă a Bosniei. Nici rănile femeilor, nici ale copiilor croaţi nu-şi găseau, de regulă, spaţiu, dacă acestea erau rezultatul bombardamentelor sau tirurilor musulmane.

Această selectivitate, spunea Ramati, "era de departe prea evidentă pentru a fi rodul întâmplării". Faptele erau manipulate şi, când nu conveneau, erau pur şi simplu ignorate. Fiind vorba aşadar de o acţiune concertată, următoarea întrebare care s-a pus a fost: "Cine susţinea financiar şi dirija din umbră toată acea manipulare internaţională a mass-media şi a opiniei publice, astfel ca în SUA, Marea Britanie sau Franţa să se creeze un curent favorabil constituirii unui al doilea stat musulman în Balcani?"

Ramati oferă în acest sens exemplul companiei "Ruder & Finn Global Political Affairs". Obiectul companiei este mai neobişnuit, cel puţin pentru marele public: manipularea imaginii unor conflicte internaţionale, a imaginii unor popoare şi etnii, prin intermediul mass-media, în funcţie de interesele clientului. Adică ale guvernului sau ale celui care plăteşte compania pentru asta! Mai pe scurt, "Ruder & Finn..." se ocupă cu "intoxicarea" opiniei publice mondiale la cerere.

Pentru a-şi argumenta afirmaţiile, Ramati a citat un interviu absolut senzaţional prin cinismul (sau, dacă vreţi, pragmatismul) său, acordat de însuşi James Harff, directorul lui "Ruder & Finn..." lui Jacques Merlino, la Paris, în octombrie 1993...

Harff: Timp de optsprezece luni, noi am lucrat pentru Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, ca şi pentru opoziţia din provincia Kosovo. În această perioadă am avut multe succese, creând clienţilor o formidabilă imagine internaţională. Intenţionăm, de altfel, să obţinem toate avantajele şi să dezvoltăm înţelegeri comerciale cu aceste ţări. Viteza este esenţială pentru ca faptele, favorabile clienţilor noştri, să fie sădite în conştiinţa opiniei publice. Contează doar prima afirmaţie. Retractările ulterioare nu au nici un efect.

Merlino: Cât de des recurgeţi la intervenţii pe lângă oficialităţi?

Harff: Cantitatea nu e importantă. Trebuie doar să intervii la momentul oportun şi pe lângă cea mai potrivită persoană. Din iunie până în septembrie (1993, n.n.) noi am organizat treizeci de întâlniri cu agenţiile de presă importante, ca şi întâlniri între oficialităţile bosniace cu Al Gore, Lawrence Eagleburger, precum şi cu zece senatori influenţi, printre care George Mitchell şi Robert Dole. De asemenea, am expediat în exclusivitate treisprezece ştiri de ultimă oră, treizeci şi şapte de faxuri cu informaţii de ultim moment, am trimis şaptesprezece scrisori oficiale şi opt rapoarte. Am mai dat douăzeci de telefoane personalului de conducere de la Casa Albă şi alte vreo sută la ziarişti, editori, comentatori de politică externă şi altor persoane influente din mass-media internaţională.

Merlino: De care dintre realizările Dvs. sunteţi cel mai mândru?

Harff: Faptul de a fi atras de partea noastră opinia publică evreiască. Aceasta era o chestiune vitală, fiindcă dosarul afacerii era periculos, privit din acest unghi. Pentru că preşedintele Tudjman (al Croaţiei), de pildă, a fost dur la adresa evreilor în cartea sa "Ţara făgăduinţei şi realitatea istorică". Cine citea această carte l-ar fi putut, cu mare uşurinţă, acuza de antisemitism. Nici în Bosnia lucrurile nu stăteau mai bine. Preşedintele Izetbegovici susţinea, cu ardoare, crearea acolo a unui stat fundamentalist islamic, în cartea sa intitulată "Declaraţia islamică". Dincolo de asta, trecutul Croaţiei şi al Bosniei este puternic marcat de un autentic şi crud antisemitism. Zeci de mii de evrei au fost exterminaţi în lagărele croate. Aşa că era foarte normal ca organizaţiile evreieşti şi intelectualii să fie ostili croaţilor şi bosniacilor. Misiunea noastră era să schimbăm această atitudine. Şi am reuşit de minune. La începutul lui iulie 1992, publicaţia new-yorkeză "Newsday" a lansat afacerea cu lagărele (sârbe) de concentrare. Am sărit imediat să exploatăm momentul. Aşa că am contactat pe loc trei dintre cele mai mari organizaţii evreieşti din America ― Liga B'nai B'rith contra defăimării, Comitetul evreiesc american şi Congresul american-evreiesc. În august, le-am sugerat acestor organizaţii influente să publice un avertisment în "New York Times" şi să organizeze demonstraţii în faţa ONU. A fost o lovitură de proporţii. Când organizaţiile evreieşti au trecut de partea bosniacilor musulmani am putut, cu mare uşurinţă, să-i identificăm pe sârbi cu naziştii în mintea oamenilor. Nimeni nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în Iugoslavia. Marea majoritate a americanilor se întreabă, probabil, în care parte a Africii se află Bosnia. Dar noi, dintr-o singură mişcare, am fost în stare să le prezentăm o poveste simplă, cu "băieţi buni" şi cu "băieţi răi", care pe urmă a funcţionat aproape de la sine. Imediat s-a observat o schimbare clară în limbajul presei, care a început să exploateze concepte cu o înaltă încărcătură emoţională, de genul "purificare etnică", "lagăre de concentrare", concepte ce evocau oamenilor imaginile Germaniei naziste şi ale camerelor de gazare de la Auschwitz. Schimbarea în acest registru emoţional a fost atât de puternică, încât nimeni nu a mai îndrăznit după aceea să meargă contra curentului.

Merlino: Dar când făceaţi toate acestea, nu aveaţi nici o dovadă că ceea ce spuneaţi era adevărat. Aveaţi doar un singur articol, din "Newsday"!

Harff: Treaba noastră nu e să verificăm informaţiile. N-avem echipament pentru asta. Sarcina noastră este doar să accelerăm răspândirea informaţiilor favorabile nouă. Noi nu confirmam deloc existenţa lagărelor morţii în Bosnia, noi doar făceam cunoscut ce afirma "Newsday".

Merlino: Sunteţi conştient că v-aţi asumat o responsabilitate imensă?

Harff: Suntem profesionişti. Trebuia să facem ceva şi am făcut. Nu suntem plătiţi să fim morali.

După citarea interviului, Y. Ramati a adăugat că mai rămânea de clarificat o chestiune, doar aparent minoră: cine a angajat şi plătit compania "Ruder & Finn..."? Era puţin probabil ca guvernul croat sau bosniac să fi dispus de fondurile necesare. Să fi fost la mijloc banii unor state arabe? Să fi fost banii companiilor petroliere americane care