Planul nostru era cu atît mai greu de realizat, cu cît numai patru inşi trebuiau să fie la curent cu el şi anume Sam Hawkens, Dick Stone, Will Parker şi cu mine. Pe ceilalţi nici nu doream, nici nu era indicat să-i iniţiem în secretul nostru; probabil că s-ar fi opus şi ne-ar fi zădărnicit acţiunea, sau şi mai mult, i-ar fi informat pe kiowaşi. Se lungiseră aici, lîngă noi şi trebuia să aşteptăm pînă adorm cu toţii.

Din această pricină şi luînd în considerare faptul că o reuşită a planului nu ne-ar mai fi îngăduit multă vreme odihna, Sam fu de părere că n-ar strica să aţipim şi noi cît de cît. În pofida tulburării mele sufleteşti, avui într-adevăr norocul să adorm imediat. După un răstimp, Sam mă trezi. Pe atunci încă nu ştiam să citesc timpul după poziţia stelelor, dar cred că era puţin după miezul nopţii. Însoţitorii noştri dormeau, focul se stinsese. Dincolo, kiowaşii nu întreţineau decît un singur foc. Celelalte pieriseră. Prin urmare, puteam discuta între noi, dar numai în şoaptă. Sam îmi spuse la ureche:

— Înainte de toate, să hotărîm care din noi patru vor pleca. Doi oameni ajung.

— Fireşte că unul sînt eu! I-am răspuns răspicat.

— Oho, nu vă pripiţi, stimate sir! E o treabă foarte periculoasă.

— Ştiu.

— Şi vreţi să vă riscaţi viaţa?

— Da.

— Văd Sînteţi un flăcău de nădejde, dacă nu mă-nşel. Dar ne mai aşteaptă şi alt pericol, în afară de riscul vieţii.

— La ce te referi?

— Succesul acţiunii noastre depinde de persoanele care o execută.

— Just.

— Mă bucur că sînteţi de acord; de aceea sper că veţi renunţa la colaborarea dumneavoastră.

— Nici nu mă gîndesc.

— Fiţi rezonabil, sir! Lăsaţi lucrurile pe seama mea şi a lui Dick Stone!

— Mă opun!

— Sînteţi încă tinerel în materie. Ceea ce ştiţi dumneavoastră din arta furişării e un nimic, un zero.

— Posibil. Dar voi dovedi chiar astăzi că se poate să execuţi bine şi un lucru la care nu te pricepi. Trebuie numai voinţă.

— Nu ajunge, mai trebuie şi talent, sir, da, talent! Şi dibăcie, de care nu dispuneţi. Cu asta te naşti şi apoi te perfecţionezi. Exerciţiul, iată ce vă lipseşte!

— Să facem o încercare.

— Adică, vreţi să probăm?

— Da.

— Şi care-ar fi proba?

— De pildă, ştii dumneata dacă Tangua doarme?

— Nu ştiu.

— Totuşi, e foarte important s-o ştim. Nu-i aşa?

— Este. Mă strecor eu mai tîrziu pînă la el.

— Nu, asta o fac eu.

— Dumneavoastră? De ce?

— De probă.

— Ah, aşa? Şi dacă vă simte?

— N-ar fi prea grav; am un pretext foarte plauzibil. Vreau să controlez dacă străjile îşi fac datoria.

— Well, aşa mai merge. Dar ce folos de asemenea probă?

— Vreau să cuceresc încrederea dumitale. Dacă experienţa reuşeşte, cred că n-o să te mai opui ca Winnetou să cadă în seama mea.

— Hm! În chestiunea asta mai vorbim.

— Mă rog. Aşadar, pot să plec şi să iscodesc ce face Tangua?

— Plecaţi, dar fiţi foarte atent! Dacă vă simte, atunci mai devreme sau mai tîrziu va cădea la bănuială că sînteţi vinovat de evadarea lui Winnetou, că dumneavoastră l-aţi eliberat.

— Şi nu se va înşela prea mult.

— Camuflaţi-vă în dosul copacilor şi tufelor, nu treceţi prin zona luminată de focul lor de tabără, căutaţi mereu întunericul.

— Am să-l caut, Sam.

— Sper. Pe puţin treizeci de kiowaşi sînt încă treji, fără a mai socoti şi santinelele. Dacă reuşiţi să treceţi neobservat, veţi primi laudele mele sincere; voi întrezări atunci posibilitatea ca, odată şi odată, peste vreo zece ani, să ajungeţi un westman adevărat, deşi pînă acum, în ciuda bunelor mele sfaturi, tot greenhorn aţi rămas; şi încă unul cum nu se găseşte mai ageamiu şi mai papă-lapte în nici un panoptic din lume, hi-hi-hi-hi!

Îmi potrivii bine cuţitul şi pistolul, ca să nu le pierd cumva pe drum şi pornii tîrîş. Astăzi, cînd istorisesc întîmplarea, îmi dau seama de întreaga răspundere ce mi-o asumasem cu atîta dezinvoltură şi nesocotinţă. Doream cu ardoare să mă apropii de Tangua, fără să-l trezesc din somn.

Îmi era drag Winnetou şi aş fi vrut să i-o arăt măcar printr-un gest care implică riscul vieţii. Se ivea acum cea mai bună ocazie; puteam să-l salvez. Mă ambiţionam s-o fac eu, eu şi nimeni altul! Şi iată că Sam, cu neîncrederea lui, mi se punea în cale! Voia să facă el împreună cu Dick Stone isprava la care eu visam atît de mult. Chiar dacă izbuteam să mă furişez neobservat pînă la căpetenia kiowaşilor, încă nu eram sigur că voi fi risipit îndoielile lui Sam. Iată de ce m-am hotărît să nu-l mai consult şi să nu-i mai cer aprobarea în această chestiune. Voi acţiona cu de la mine putere şi îmi voi realiza dorinţa.

Nu! Nu la Tangua mă voi duce, ci chiar la Winnetou.

Puneam astfel în joc nu doar propria-mi viaţă, dar şi pe aceea a tovarăşilor mei. Dac-aş fi fost prins asupra faptului, s-ar fi terminat cu toţi! Mărturisesc că întrezăream şi atunci care ar fi consecinţele, dar, pornit pe fapte mari, precum mă îndemnau anii mei tineri, trecui peste orice rezervă.

Citisem multe despre arta furişării şi auzisem şi mai multe de cînd mă aflam în vestul sălbatic. Îndeosebi Sam îmi explicase şi chiar îmi demonstrase practic metoda. L-am imitat. Cît priveşte dibăcia necesară în asemenea situaţie, eram într-adevăr boboc. Dar asta nu mă împiedica să cred pe deplin în reuşită.

Mă tîrîm pe burtă prin tufăriş. Între tabăra noastră şi copacii de care fuseseră legaţi Inciu-Ciuna şi Winnetou erau cam vreo cincizeci de paşi. De fapt, ar fi trebuit să nu ating pămîntul decît cu degetele de la mîini şi cu vîrful cizmelor; dar pentru acest procedeu e nevoie de o rezistenţă a degetelor de la picioare şi de la mîini, cum numai după lungi exerciţii poţi dobîndi şi de care nu dispuneam pe atunci.

Mă tîrîm deci pe genunchi şi pe coate; semănăm la mers cu un patruped. Pînă a mă sprijini de pămînt, pipăiam locul ca nu cumva să nimeresc vreo uscătură şi, strivind-o sub greutatea trupului, să provoc