— Vrei să spui…?

  — E calea cea mai bună. Mai bună decât ştreangul călăului. Dar sst! Nu trebuie să vorbim aşa în faţa lui monsieur Vyse care este cu totul pentru lege şi ordine. Oficial, eu nu ştiu nimic. Conţinutul ceasului… Asta-i doar o simplă presupunere.

  — Presupunerile dumneavoastră sunt întotdeauna corecte, monsieur Poirot, spuse Frederica.

  — Eu trebuie să plec, spuse Charles Vyse şi părăsi încăperea cu o atitudine rece şi dezaprobatoare.

  Poirot se uită de la Frederica la Lazarus.

  — Vă căsătoriţi, eh?

  — Cât mai curând.

  — Şi, zău, monsieur Poirot, nu sunt marea consumatoare de droguri pe care o credeţi. M-am redus la o doză micuţă. Cred că acum, când am fericirea în faţă, n-am să mai am nevoie de un ceas de mână.

  — Sper să fii fericită, madame, spuse cu blândeţe Poirot. Ai suferit destul. Şi, în ciuda a tot ce-ai suferit, ai rămas totuşi miloasă…

  — Voi avea grijă de ea, spuse Lazarus. Afacerile mele merg prost, dar cred că am s-o scot la capăt. Dacă nu, Frederica nu are nimic împotrivă să fie săracă… Lângă mine.

  Femeia clătină din cap, zâmbind.

  — E târziu, spuse Poirot uitându-se la ceas.

  Ne ridicarăm cu toţii.

  — Am petrecut o noapte ciudată în această casă ciudată, continuă Poirot. Cred că e, cum spunea Ellen, o casă în care sălăşuieşte răul…

  Se uită la tabloul bătrânului sir Nicholas. Apoi, cu un gest brusc, îl trase pe Lazarus de-o parte.

  — Te rog să mă scuzi, dar, din toate întrebările mele, există una la care încă n-am găsit răspunsul. Spune-mi, de ce ai oferit cincizeci de lire pe acest tablou? Tare mi-ar plăcea să ştiu, nu de alta, dar n-aş vrea să las nimic nerezolvat.

  Lazarus îl privi câteva clipe cu un chip impasibil. Apoi zâmbi.

  — Vedeţi, monsieur Poirot, eu sunt negustor.

  — Exact.

  — Tabloul ăsta nu valorează un penny în plus peste douăzeci de lire. Ştiam că dacă îi ofeream lui Nick cincizeci de lire, ea ar fi bănuit imediat că valorează mai mult şi l-ar fi evaluat în altă parte. Atunci ar fi aflat că îi oferisem mai mult decât făcea. Data următoare mă ofeream să-i cumpăr un tablou pe care nu l-ar mai fi evaluat.

  — Da, şi atunci?

  — Tabloul de pe peretele din fund valorează cel puţin cinci mii de lire, spuse sec Lazarus.

  — Ah! Poirot inspiră adânc. Acum ştiu totul, spuse el fericit.

          SFÂRŞIT