Acolo, într-un perete, se găsea o uşă micuţă, o uşă groasă prevăzută cu o fereastră, prin care se vedeau două poliţe într-o cutie. Warvia deschise uşiţa şi băgă mâna înăuntru…

— E fierbinte! strigă Tegger.

— Am atins înainte uşiţa, dragule, împinse fundul cutiei şi aceasta se mişcă.

— Priviţi!

Închise uşiţa şi lăsă în jos maneta unui întrerupător. Cutia coborî, lăsând în urma ei un spaţiu gol.

— Acum nu se va mai deschide uşiţa, spuse ea şi le făcu demonstraţia.

— Cât de jos poate să ajungă? întrebă Harpster.

— Trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de hrană. Aşa cum aţi spus şi voi, nici eu nu mi-am închipuit că oamenii se duceau jos cu mâncarea. Aşa că am atins fiecare uşiţă, le-am deschis pe cele care nu erau fierbinţi, iar asta a rămas ultima. Apoi, a trebuit să găsesc un anumit loc, pentru a pune o fâşiuţă din ţesătura-Vala.

Harpster ridică maneta întrerupătorului în poziţie mediană, apoi în sus.

— Nu poate încăpea un om în această cutie.

— Încap eu, dacă scoatem rafturile.

Ar fi încăput uşor şi Tegger. Dar el nu se grăbi să se ofere. Era jocul Warviei şi alegerea ei. Păstorii Roşii ţineau mult la proprietate.

Rafturile au fost înlăturate destui de uşor. Poate că vechii Constructorii Oraşului o mai făceau, trimiteau jos un întreg weebler prăjit sau orice altceva. Warvia încercă să se strecoare în spaţiul rezultat, dar nu reuşi.

Oamenii Nopţii o ridicară în dreptul lui. Dacă stătea lateral, mâinile şi picioarele nu treceau de uşă. Pe spate, sau pe faţă… numai că picioarele nu se puteau îndoi atât de mult. Tegger se gândi să rupă partea de sus a cutiei, să vadă dacă nu era loc deasupra.

— Chiar cu o operaţie importantă, n-ai să încapi acolo, spuse el în final. În plus, ai nevoie de arme.

— Am să mă duc dezbrăcată.

— Nu încapi, spuse Buciuma. Asta este o cutie pentru un Culegător, încearcă cât vrei Warvia. Noi nu ne grăbim. Harpster, dragul meu, partea noastră s-a terminat aici. Culegătorii nu se vor trezi până la ziuă.

Oamenii Nopţii şuşotiră tot timpul pe drumul de întoarcere la docuri.

— Trebuie să trimitem ceva jos, înaintea emisarului nostru. O sticlă de combustibil, înclinată suficient pentru a se vărsa, în caz că sunt Vampiri între el şi cutia cu siguranţe? O flacără rapidă, puff!

Tegger nu avea chef să intervină, iar Warvia nu vorbi deloc. Se târâră sub foaia lor de cort şi îi urmăriră pe Harpster şi Buciuma cum se furişează mai departe.

Apoi Warvia îl luă pe Tegger de mână şi amândoi îşi dădură drumul să alunece de cealaltă parte a coviltirului. Alergară uşor până în locul unde se îngustau docurile, pentru a deveni Strada Centură.

— Noi am explorat în timp ce tu ai dormit, şopti Warvia. Urmează-mă.

— Trebuie să-ţi spun ceva.

— Despre rampă? Am auzit. Ai înnebunit. Şi eu am înnebunit. Suntem încă o pereche. Dar, iubire, eu nu văd cum o să ajungem acasă.

Tegger oftă, uşurat că un asemenea coşmar putea fi rezolvat atât de uşor.

— Atunci, unde mergem?

— Am doar o jumătate de idee. Vino!

Alergau în zig-zaz pe o cărare dintr-un sistem de alei, urcau sau treceau peste conducte pentru a ajunge la nivelul superior, îşi creau uneori propria cărare.

Warvia îl conduse pe deasupra sălii de banchete, apoi în jos şi mai departe, în spatele coşului, în jurul lui, după care se aruncară pe burtă, atenţi la sunetul unui metal care era contorsionat.

Zgomotul încetă.

Warvia îi făcu semn să se retragă. Se ridică în picioare şi păşi în faţă.

— Foarte bine. Acum, spune-mi cum ai s-o cobori?

Harpster şi Buciuma reuşiseră să coboare pe spatele lor imensa placă de ceramică. Tăiaseră din ea nu mai mult de un deget grosime — trebuia să fie foarte fragilă, presupuse Warvia. Pe o faţă a plăcii era o reţea subţire de bronz de o formă geometrică extrem de complicată.

— Ne plac secretele noastre, spuse Harpster. Totuşi, această bucată nu poate ajunge jos decât într-un vehicul. Va trebui să-i spunem Şefei. Deci, cât de mult ştii?

— Te-am văzut cum o tăiai. Cum te-ai uitat după ea, după ce aţi scăpat de Tegger. Ce este? De ce o doriţi voi?

— Noi credem că este un ochi şi o ureche şi poate şi alte simţuri, spuse Harpster. Presupunem că îi aparţine lui Louis Wu şi tovarăşilor săi de dincolo de Arcadă.

— Noi credem că ei au fost cei care au recentrat soarele, îi sări în ajutor Buciuma. Asta i-a făcut imens de puternici. Noi am putea să le spunem cum să-şi utilizeze această putere, dacă am fi în stare să comunicăm cu ei…

— Dar Louis Wu a apărut brusc, într-un fel de tub zburător. Mai târziu, sursele noastre au văzut acel tub, sau unul asemănător, plutind deasupra Cuibului din Umbră. Oamenii Nopţii din alte părţi au raportat mai multe astfel de reţele. Trebuie să folosească la spionat.

Warvia îl întrerupse cu o întrebare.

— O să încerci să vorbeşti cu asta?

— O să încercăm. Dacă nu ne răspunde nimeni, atunci o s-o ducem unde poate să vadă ceea ce vrem noi.

— Tegger şi cu mine, spuse Warvia cu oarecare reţinere, nu ne putem întoarce acasă. Dacă Oamenii Nopţii ar vorbi de noi ca despre nişte eroi, am putea intra în alt trib de Păstori Roşii. Având asta în minte, unde intenţionaţi voi să călătoriţi?

Harpster izbucni în hohote de râs. Buciuma îl dojeni.

— Prostule! Ei n-au nevoie să meargă până la capăt. Warvia, noi… Nu, spune-mi mai întâi cât de mult poţi să rezişti la un şoc?

Femeia Roşie făcu un semn. Tegger apăru la vedere. Nu mai avea rost să se ascundă acum, răsese mult prea tare.

— Dacă tu crezi că ne mai poţi şoca, spuse ea, dă-i drumul şi pune-ne la încercare!

Harpster începu să vorbească.

17. RĂZBOI CU ÎNTUNERICUL

Figuri imense, aplecate, se iţeau de pe stâncă. Doi Păstori Roşii şi doi Oameni ai Nopţii vorbeau secrete pe care nimeni nu