Louis Wu era singurul care se amuza.

Louis îşi desprinse privirea de la spectacolul Ultimului. Pesemne că localnicii aveau impresia că asistă la momentele în care zeii le decideau soarta.

Marinarii fugiseră.

Nu remarcă nici urmă de Tonfierar sau Kazarp.

Ţesătorii erau toţi în jurul lui, dar mulţi dintre ei adormiseră. Copiii, toropiţi de somn, încercau să ţină ochii deschişi. Dimineaţă vor crede că au visat. Louis Wu se găsea singur în faţa acelor figuri imense.

Spuse în Interplanetară, numai pentru auzul Ultimului:

— Demonii aceştia au venit de departe ca să fure o reţea. Înseamnă că într-adevăr vor să vorbească cu tine.

Imaginea se schimbă. Într-o clipită, se transformă în harta în infraroşu a bazinului satului: apa neagră, luminiţele slabe ale Ţesătorilor dormind pe mesele joase, strălucirea mai pronunţată a epidermei descoperite a lui Louis Wu… şi o reţea ce strălucea în spatele său şi alta alături de Camera Consultativă.

Kazarp şi Tonfierar erau ascunşi în iarba înaltă. Demonii priveau şi ei. Se recunoşteau oare?

Feţele uriaşe se stingeau. Reţeaua şi suportul ei de ceramică rămăseseră în întuneric. Acum, stânca nu mai părea decât o rocă oarecare întunecată.

Soarele nu era decât un ghem de lumină ce strălucea palid printre nori, când Valavirgillin se ridică din pat, să vadă ce este cu agitaţia aceea.

Era vorba de Roşii şi de Demoni care ghidau patru Giganţi ai Ierbii, care, la rândul lor, cărau o bucată uriaşă de cărămidă în jos, spre Strada Amfiteatru. O bucată de cărămidă având pe una din feţe o reţea din fire de bronz. După felul cum se mişcau, era destul de grea. Se îndreptară spre Vehiculul Doi, o aşezară cu o margine pe treapta laterală şi îşi traseră sufletul.

Demonii începură să vorbească. Roşii încercau să-i întrerupă, dar aveau prea puţine şanse.

După ce se încheiară toate conversaţiile, reţeaua şi suportul ei se odihneau pe podeaua platformei de mărfuri din Vehiculul Doi. Culegătorii somnoroşi ieşiră şi ei afară, să se alăture entuziasmului general. Demonii somnoroşi se refugiară sub un coviltir. Totul începea să se liniştească.

„Undeva, în spatele norilor negri”, gândi Valavirgillin, „umbra aluneca într-o parte, pentru a dezveli soarele”. Singura lumină ce răzbătea prin furtună era un dans frenetic de fulgere.

Patru Culegători şi Valavirgillin mărşăluiau prin ploaie spre vârful Străzii Amfiteatru. Intrară în dom, urmaţi de toţi hominizii, în afară de Demoni, şi urcară treptele gigantice spre bucătăria uimitoare.

Silack se ghemui singur în cutia mişcătoare. Numai ceilalţi Culegători ştiau cum fusese ales el dintre toţi. Ţinea destul de lejer arzătorul în braţe.

— Îndreaptă-l spre perete. Fie că este un Vampir, fie că este altceva, îl sfătui Manack.

Era un pic nervos şi ţinea un pistol din arsenalul Oamenilor-Maşină. Avea nevoie de ambele mâini.

— Am să cobor imediat după tine cu nimic altceva decât asta, iar când voi ajunge jos o să am nevoie de lumină. Vreau să văd ce vine spre noi. Prima ta mişcare, când se deschide uşa, este să-mi dai lumină.

Îl încuiară pe Silack şi lăsară maneta în jos. Era suficientă lumină să se vadă cablul vibrând; şi destul zgomot.

Uruitul motorului încetă.

Aşteptau.

Manack încercă să mişte maneta. Nu răspundea la o acţionare uşoară. Vala îl opri să folosească forţa.

Maneta se ridică singură şi cablul începu să vibreze. Aşteptau să apară cutia prin ferestruica uşii.

Silack se rostogoli afară şi trase puternic aer în piept.

— Lumină! zbieră el.

Perilack se repezi la el şi îl apucă strâns în braţe. Silack continuă să vorbească peste umărul ei:

— Îmi pare rău, Manack, dar panoul era chiar acolo şi m-am gândit că mi-ar plăcea să plec repede după ce rotesc întrerupătorul şi, flup, am avut dreptate! Am aprins toate luminile o dată şi…

— Sunt aprinse? izbucni Perilack.

— Da, răspunse simplu Silack şi cei din jurul său dispărură într-o clipă.

Valavirgillin răsufla din greu, aproape epuizată, când ajunse pe Strada Rampă. Culegătorii şi Roşii erau cu mult înaintea ei şi a celorlalţi Oameni-Maşină. Giganţii Ierbii tropăiau în spatele lor.

Luminile Străzii Rampă ardeau prin ploaie, iar ei se îmbulzeau să coboare cât mai repede. Dedesubt era, de asemenea, lumină şi o îmbulzeală de coşmar. Lumina strălucea neîndurătoare pe imensa structură centrală, pe scenă şi în ferestre, pe apa curgătoare şi în tot spaţiul din jur. Cuibul din Umbră strălucea mai puternic decât ziua posomorâtă. Vampirii, prinşi în lumină, încercau să iasă afară. Cei ce se întorceau de la vânătoare, încercau să intre.

— De îndată ce s-a aprins lumina, strigă Silack, Vampirii au început să fugă în toate direcţiile. Douăzeci sau treizeci dintre ei hotărâseră că birourile erau peşteri. Este un spaţiu mare acolo, deasupra scenei, într-o parte, şi a tribunei, de cealaltă parte, ce face legătura cu birourile — Harpster a avut dreptate în această privinţă. Vampirii veneau spre mine din trei direcţii. Manack, când am ieşit afară, am lăsat deschisă uşa de la cutia mişcătoare. Cât eram acolo, ştiam că nu voiam să plece fără mine!

— Eşti un sculptor de flup lacom!

— Ştiu, Manack…

— Ai luat toată gloria!

— … eram foarte, foarte bucuros că încă mai aveam cutia. Ei se apropiau. I-am stropit cu arzătorul şi am urcat.

Lupte mortale se declanşară între Vampirii ce voiau să iasă şi cei care doreau să intre. Trei coturi mai sus, Giganţii Ierbii începură să se veselească. Într-o clipă, ar fi devenit nişte sălbatici.

— Ascultaţi! strigă Valavirgillin. Cred că acum este cel mai potrivit moment să plecăm. Majoritatea Vampirilor sunt încă la vânătoare, iar cei de aici sunt orbiţi şi ameţiţi. Dacă mai aşteptăm o zecime de zi, vânătorii se vor întoarce, iar noi va trebui să aşteptăm noaptea. Eu sunt extrem de flămândă. Aşa că plecăm acum!

Dacă sunt nebună, spuneţi o dată!

Toţi o priveau într-o tăcere întreruptă doar de ţipetele a mii de Vampiri.

— Acum! zbieră ea şi oamenii ei începură să alerge.

Louis zărise trei Marinari iţindu-se peste acoperişul Camerei Consultative. Dovedeau mult curaj, dar nu văzuseră nimic din ceea ce văzuse Louis. Fereastra de pe stâncă se opacizase, redevenind piatră neagră. Dispozitivul de spionat al Ultimului