am răsfoit mereu, și n-am întîlnit decît traduceri, teme, transcrieri de texte, interpretări, comentarii gramaticale. Un caiet în care se aflau însemnări asupra filozofiei Vedānta[3] și Yoga mi s-a părut mai interesant, și l-am pus deoparte. Am luat apoi în mînă un caiet cu tartaje[4] de carton negru, care purta și el o însemnare și un număr de ordine, ca toate celelalte, de care nu se deosebea de altfel întru nimic. Prima pagină era acoperită cu transcrierea cîtorva pasaje din Upanishade[5]. Aș fi crezut, fără îndoială, că paginile următoare cuprindeau cam același fel de texte, dacă ochii nu mi-ar fi căzut pe întîiul rînd din pagina a doua:

Adāu vadā asit, sa cha vadā ishvarabhimukha asit, sa cha vadā ishvara asit!

O clipă, nu mi-am dat seama de înțelesul cuvintelor și era să întorc altă pagină, cînd îmi străfulgeră în minte traducerea frazei pe care o cetisem. Era prologul Evangheliei lui Ioan:

La început a fost Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvîntul!

M-am mirat că doctorul transcrisese acest citat în traducere sanscrită, și am început să cetesc mai departe, ca să-i înțeleg rostul. Dar emoția îmi zvîrli în clipa următoare tot sîngele în obraji. Cuvintele pe care le ceteam, în haina străină a literelor sanscrite, erau românești:

Încep acest caiet în ziua de 10 ianuarie 1908. Precauția cu care îmi travestesc scrisul o va înțelege cel care va izbuti să cetească pînă la urmă. Nu vreau ca gîndul meu să cadă sub ochii oricui…

Acum îmi dădeam seama de ce doctorul transcrisese în fruntea paginii II, citatul din Evanghelia lui Ioan; ca să atragă atenția că cele ce urmează nu sînt texte indiene. El își luase toate precauțiile ca nici un cercetător profan să nu bănuiască nici pe departe conținutul caietului; același tip de caiet ca toate celelalte, același număr de ordine, același scris sanscrit…

De emoție, nu îndrăzneam să cetesc mai departe. Se făcuse destul de tîrziu, și trebuia să plec, puține minute în urmă. Dacă aș fi chemat-o pe d-na Zerlendi și i-aș fi citit conținutul caietului, poate aș fi făcut-o împotriva dorinței autorului. Trebuia să-l descifrez eu întîi, înainte de a-l comunica altora. Dar nu voi avea timp să-l sfîrșesc în seara aceasta, îmi spuneam deznădăjduit.

Atunci se deschise ușa de la salon și intră jupîneasa. Părea mai încruntată ca de obicei, mai aspre îi erau privirile. Cînd o văzui apropiindu-se, îmi plecai ochii în caiet, pe care-l deschisei la întîmplare. Cele ce ceteam atunci mă făceau literalmente să sufăr că nu pot rămîne singur cîteva ceasuri în șir, să-mi dau seama tot ce s-a întîmplat.

— Mîine și poimîine scuturăm casa, vorbi jupîneasa. D-aia am venit să vă spun. Să nu luați degeaba drumul pînă aici. Că dacă m-apuc să scutur, nu răzbesc înainte de două zile…

Dădui din cap, mulțumindu-i. Dar jupîneasa avea probabil chef de vorbă. Se apropie mai mult de birou și-mi arătă cu mîna caietele.

— Toate lucrurile acestea diavolești strică mintea, vorbi ea cu înțeles. Mai bine i-ați spune cocoanei că nu le dovediți și v-ați vedea de tinerețile d-voastră, că-i mai mare păcatul de ele…

Ridicai ochii din caiet și o privii scrutător.

— Domnul doctor d-aia s-a prăpădit, continuă ea.

— A murit? întrebai eu repede.

— Și-a luat lumea în cap și s-a prăpădit, repetă ea pe același ton.

— Dar l-ai văzut d-ta mort? revenii eu.

— Nimeni nu l-a văzut mort, dar s-a prăpădit în lumea largă, fără o lumînare… Și a lăsat casa pustie… Să nu vă luați după cocoană, adăugă ea mai încet. Nici ea, săraca, n-a mai rămas în toate mințile. Că la doi ani, s-a prăpădit și fratele dînșii, prefectul, după ce venise cu un franțez, cu un învățat franțez, aici…

— Hans, spusei eu.

— Nu, domnișorul Hans a venit tîrziu. El nici nu era franțez. El a venit în urmă, după război… A murit și el tînăr…

Nu știam ce să spun. Am rămas mut, privind-o. În acea clipă mă simțeam și eu atras de un farmec straniu, nemaiîntîlnit. Jupîneasa ștergea cu podul palmei muchea biroului.

— D-aia venisem, vorbi ea tîrziu, să vă spun că scuturăm vreo două zile…

Se îndepărtă apoi șchiopătînd și ieși prin aceeași ușă care dădea în salon.

Privii din nou caietul. Era îngrozitor să mă despart tocmai acum, cînd îl găsisem, și să mă întorc peste trei zile. Aproape fără să-mi dau seama ce fac, l-am luat și l-am ascuns sub haină, tremurînd din toate încheieturile. Am mai întîrziat apoi cîteva minute, ca să-mi domolesc respirația agitată, am pus la loc restul caietelor și am ieșit în vîrful picioarelor, nu cumva să întîlnesc pe cineva care să-mi ghicească gîndurile și vina.

[1] Hitopadesha: Sfaturi Benefice – text indian în limba sanscrită format din fabule cu personaje umane precum și animale; este alcătuit din maxime, înțelepciune lumească și sfaturi despre treburile politice, într-un limbaj simplu, elegant (n. r.)

[2] Panchatantra: Cinci Tratate – colecție antică indiană de fabule cu animale, în versuri și proză, în limba sanscrită, toate interconectate în cadrul mai larg al unei singure povești (n. r.)

[3] Vedānta (sau Uttara Mīmāmsā): una dintre cele șase școli (āstika) ale filozofiei hinduse. Vedānta înseamnă literalmente „sfîrșitul Vedelor” și reflectă idei care își au originea în speculațiile și filozofiile conținute în Upanishade. Această filozofie nu conține o doctrină cuprinzătoare și unificatoare ci este mai degrabă un termen generic ce acoperă mai multe sub-curente, de la dualism la non-dualism, toate conectate, avînd la bază un text comun numit Prasthanatrayi (termen colectiv pentru Upanishade, Brahma Sutras și Bhagavad Gītā) (n. r.)

[4] Fiecare dintre cele două coperți ale unei cărți; scoarță