Desigur că, observînd dispariţia celor doi apaşi, santinela ar fi dat alarma; or, în acest caz eu nu trebuia să mă mai aflu prin apropiere, însemna, deci, să mă grăbesc. Mă tîrîi tot mai adînc în tufăriş pînă ce, chiar şi sculat în picioare, nu mai puteam fi zărit. Mă ridicai, furişîndu-mă la fel de precaut, însă mult mai repede; astfel, ajunsei lîngă tabără. Abia aici mă lăsai iarăşi pe burtă şi străbătui tîrîş restul drumului.

Cei trei tovarăşi ai mei căzuseră la mari griji în legătură cu soarta mea. Cînd am apărut lîngă ei, Sam îmi şopti:

— Cît pe-aici să ne-apuce frica, sir! Ştiţi cît timp aţi lipsit?

— Ei?

— Aproape două ore.

— Exact. O jumătate de oră dus, o jumătate întors şi o oră întreagă am zăbovit la faţa locului.

— Şi de ce-aţi stat acolo atît de mult?

— Trebuia să mă conving temeinic dacă Tangua doarme.

— Cum aţi procedat?

— L-am fixat cu ochii timp de o oră şi, constatînd că nu mişcă, m-am convins că doarme într-adevăr.

— Va să zică aşa! Superb, n-am ce spune! Aţi auzit, Dick, Will? Ca să se convingă dacă un indian e treaz sau doarme, s-a zgîit la el o oră încheiată, hi-hi-hi-hi! Este şi rămîne un greenhorn fără leac! Ce naiba, chiar nu aveţi nici un picuş de creier în cap ca să fi găsit o metodă mai bună? Aţi întîlnit în drum destule vreascuri, nu-i aşa?

— Am întîlnit, desigur.

— Păi, n-aveaţi decît să vă apropiaţi de Tangua şi să-i zvîrliţi în nas o aşchiuţă sau nişte ţărînă; dacă era treaz, se mişca numaidecît.

Fireşte, aţi aruncat şi dumneavoastră ceva, dacă nu mă-nşel, adică priviri şi iar priviri, timp de o oră, hi-hi-hi-hi!

— O fi, dar vorba e: am trecut proba?

Între timp urmăream cu privirea încordată pe cei doi apaşi. Mă miram că stăteau şi acuma rezemaţi de copaci, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. Ar fi putut de mult s-o ia din loc. Motivul pentru care n-au fugit aveam să-l aflu mai tîrziu. Era foarte simplu. Winnetou se aştepta că, după ce l-am dezlegat pe dînsul şi după ce-l voi fi eliberat pe tatăl său, le voi da un semnal. La fel, dar într-o consecuţie inversă, presupunea şi Inciu-Ciuna; aştepta şi el nemişcat, crezînd că mai am de lucru cu fiul său. Cum semnalul nu se produsese, Winnetou pîndi clipa cînd santinela îşi închise iarăşi ochii osteniţi şi mişcă un braţ, dîndu-i a înţelege tatălui că nu mai e legat; Inciu-Ciuna îi răspunse în acelaşi chip; acum ştiau amîndoi cum stau lucrurile şi o luară la goană fără întîrziere.

— Da, proba e trecută, recunoscu Sam Hawkens. Aţi stat lîngă şeful kiowaşilor şi l-aţi observat timp de o oră încheiată, fără să fiţi prins.

— Prin urmare, prezint destulă încredere ca să mă ocup şi eu de eliberarea lui Winnetou; n-o să mai tremuri că am să fac prostii...

— Nu! Vă imaginaţi că-i puteţi smulge din captivitate pe cei doi apaşi bombardîndu-i timp de o oră cu privirea?

— Nici chiar aşa! Le tăiem legăturile.

— Vorbiţi ca şi cînd ar fi vorba să tăiem o cracă din tufiş. Nu vedeţi că e un kiowaş acolo, care face de santinelă?

— Văd, cum să nu văd!

— Kiowaşul acela face exact ce-aţi făcut şi dumneavoastră, sir! Îi priveşte. Or, încă nu v-aţi copt suficient ca, în pofida vigilenţei sale, să-i puteţi elibera pe cei doi prizonieri. E o treabă atît de grea, încît nu ştiu, zău, dacă eu însumi aş izbuti s-o scot la capăt. Judecaţi niţel, sir Numai furişarea pînă acolo e un adevărat tur de forţă şi cînd, în cele din urmă, ajungi teafăr la ţintă, atunci abia... good luck! Dar ce-i asta?

Îşi aruncase privirea în direcţia celor doi apaşi şi amuţi brusc. Ambii prizonieri dispăruseră de lîngă copaci. O jucai pe neştiutorul şi întrebai cu naivitate:

— Ce s-a întîmplat? De ce nu-ţi continui reflexiile?

— De ce? Fiindcă... fiindcă... E aievea, sau mi se pare? Îşi frecă ochii şi urmă: Dumnezeule, n-oi fi avînd vedenii! Dick, Will, ia uitaţi-vă niţel acolo şi spuneţi-mi dacă-i mai zăriţi pe Winnetou şi pe Inciu Ciuna!

Se întoarseră şi ei cu faţa spre locul cu pricina şi erau tocmai pe punctul să-şi exprime uluirea, cînd santinela, constatînd lipsa prizonierilor ce-i fuseseră încredinţaţi, dădu un strigăt puternic şi ascuţit.

Toţi kiowaşii se treziră din somn. Santinela ţipa, relatîndu-le, pe limba lor, cele întîmplate; nu înţelegeam, dar bănuiam ce spune; apoi se iscă un tumult de nedescris.

Toţi, chiar şi albii, alergară către copacii aceia. Îi urmai şi eu, căci trebuia să apar cu totul străin de întîmplarea petrecută. Avui însă răgazul să-mi întorc buzunarul pe dos şi să-l scutur de nisip.

Ce păcat că nu i-am putut scăpa decît pe Winnetou şi pe InciuCiuna! Cu cîtă satisfacţie aş fi dat drumul şi altor prizonieri, chiar tuturora! Ar fi fost însă curată neghiobie să încerc măcar o astfel de acţiune.

Peste două sute de oameni înconjuraseră locul unde, cu puţin înainte, se mai găseau cei doi fugari. Se stîrnise o hărmălaie şi un urlet care-mi demonstrau cît se poate de clar ce plăcere m-ar fi aşteptat dac-aş fi fost descoperit. În cele din urmă, Tangua ordonă linişte şi dădu însărcinările cuvenite; cel puţin jumătate din oamenii lui se împrăştiară cu mare zor pe cuprinsul savanei şi, cu tot întunericul, porniră în căutarea evadaţilor. Tangua făcea spume la gură de mînios ce era. Îl lovi pe paznic cu pumnul în obraz şi-i smulse de la gît săculeţul cu "medicamente" călcîndu-l în picioare. Asta însemna că bietul om îşi pierduse cinstea. Era dezonorat.

Cuvîntul "medicamente" nu trebuie luat în sens medicinal de leacuri sau droguri. Expresia a intrat în vocabularul indian după venirea albilor. Medicamentele folosite de albi le erau cu totul necunoscute pieilor-roşii, iar efectele lor erau puse în seama unor farmece, a unei forţe tainice, supranaturale. De atunci, tot ce ţinea de vrăjitorie, de inexplicabil, tot ce considerau ei a fi urmarea unei intervenţii oculte, era denumit "medicament".