— Vaca mea de mare! am exclamat. Ai făcut treabă bună! Ce lapte delicios! Cu un pic de gust de cauciuc, dar nu mă plâng. Uită-te cum beau!

Am terminat punga. Avea o capacitate de un litru şi era aproape plină. După un moment de satisfacţie, în care am închis ochii de plăcere, am pus punga la loc. Am verificat celelalte pungi. Toate aveau ugerele pline. Am strâns laptele proaspăt, peste opt litri, în găleata de peşte. Instantaneu, aceste maşinării mi-au devenit la fel de preţioase ca vitele pentru fermier. Şi chiar arătau ca nişte vaci pe păşune, cum pluteau înşirate. Am început să am grijă de ele, să aibă destulă apă de mare şi să aibă camerele şi conurile umflate la presiunea potrivită.

După ce am adăugat un pic de apă de mare în găleată, am aşezat-o pe banca de pe margine, dincolo de prelată. Începutul arşiţei îl găsea pe Richard Parker la adăpost. Am legat găleata de margine, într-un loc ferit. Am tras cu ochiul peste copastie. Stătea pe o parte. Vizuina era o imagine de coşmar. Toate leşurile erau unele peste altele, în descompunere. Am recunoscut nişte picioare, părţi din capete, multe oase. Era plin de aripi de peşti zburători.

Am tăiat un peşte zburător şi am aruncat o bucată pe banca de pe margine. După ce mi-am luat tot ce-mi trebuia din cufăr şi m-am pregătit să plec, am mai aruncat o bucată de peşte peste prelată, în faţa lui Richard Parker. A avut efectul scontat. Pe când mă îndepărtam, l-am văzut ieşind din bârlog şi luând o bucată. Când şi-a întors capul, a văzut cealaltă bucată şi un alt obiect lângă ea. S-a ridicat. Şi-a aplecat capul imens deasupra găleţii. Mi-a fost frică să n-o verse, dar n-a făcut-o. Faţa i-a dispărut în ea, era cam mică pentru el, şi a început să lipăie. Peste puţin timp găleata a început să zornăie, goală. Când a ridicat capul, m-am uitat la el agresiv şi am suflat în fluier de câteva ori. A dispărut sub prelată.

Mi-am dat seama că, cu fiecare zi, barca arăta din ce în ce mai mult ca o grădină zoologică: Richard Parker avea locul lui adăpostit pentru somn şi odihnă, hrană, loc de pândă şi o băltoacă pentru apă.

Temperatura a urcat. Căldura a devenit sufocantă. Mi-am petrecut restul zilei la umbra acoperişului, pescuind. Se pare că avusesem norocul începătorului cu prima doradă. N-am prins nimic toată ziua, nici după-amiaza, când se însufleţeşte totul pe mare. A apărut o broască ţestoasă, diferită de cealaltă, de culoare verde, mai voluminoasă şi cu o carapace mai netedă, dar cu aceeaşi privire fixă. N-am făcut nimic, dar m-am gândit că ar fi trebuit.

Singurul lucru bun era că dispozitivele de apă dulce lucrau intens, dată fiind temperatura ridicată care provoca evaporarea apei de mare.

Ziua s-a sfârşit. Calculasem că a doua zi se împlinea o săptămână de la naufragiu.

Familia Robertson a supravieţuit treizeci şi opt de zile pe mare. Căpitanul Bligh de pe celebra navă revoltată Bounty şi tovarăşii săi naufragiaţi au supravieţuit patruzeci şi şapte de zile. Steven Callahan a supravieţuit şaptezeci şi şase. Owen Chase, a cărui poveste despre scufundarea navei Essey de o balenă l-a inspirat pe Herman Melville pentru romanul Moby Dick, a supravieţuit optzeci şi trei de zile, cu doi camarazi, cu o şedere de o săptămână pe o insulă neprimitoare. Familia Bailey a supravieţuit 118 zile. Am auzit despre un negustor coreean numit Poon, cred, care a supravieţuit în Pacific 173 zile în anii ’50.

Eu am supravieţuit 227 zile. Atât a durat încercarea mea, peste şapte luni.

Am avut grijă să fiu tot timpul ocupat. Asta e una dintre posibilele explicaţii ale supravieţuirii mele. Pe o barcă de salvare sau pe o plută e întotdeauna ceva de făcut. O zi obişnuită arăta cam aşa:

De la răsărit până la mijlocul dimineţii trezirea

rugăciunea

micul dejun pentru Richard Parker

inspecţie generală a bărcii şi a plutei, cu atenţie specială pentru noduri şi frânghii

întreţinerea dispozitivelor de apă dulce (curăţare, umflare, umplere cu apă)

micul dejun şi inspecţia rezervelor de mâncare

pescuitul şi pregătirea peştelui (curăţare, aşezarea la soare pentru uscare)

Jumătatea dimineţii până la prânz:

rugăciunea

prânz uşor

odihnă şi activităţi relaxante (jurnal, examinarea bubelor şi a rănilor, întreţinerea echipamentului, observarea lui Richard Parker)

Jumătatea după-amiezii până seara devreme:

rugăciunea

pescuit şi pregătirea peştelui

întreţinerea peştelui uscat (întoarcere, tăierea părţilor putrede)

pregătirea pentru masa de seară

masa de seară pentru mine şi Richard Parker

Apus:

inspecţie generală a plutei şi a bărcii (din nou nodurile şi frânghiile)

colectarea apei dulci şi stocarea ei

stocarea hranei şi a echipamentului

pregătirea pentru noapte (făcut patul, pregătirea rachetelor luminoase, în caz de apariţie a vreunui vapor şi a recipientului de apă de ploaie, în caz de ploaie)

rugăciunea

Noapte:

dormit iepureşte

rugăciunea

Dimineţile erau de obicei mai bune decât după-amiezile, când timpul trecea mai greu.

Programul se modifica în funcţie de evenimente neprevăzute. Ploaia, la orice moment al zilei, oprea orice activitate; pentru că în timpul ploii, trebuia să ţin deschise recipientele pentru apa de ploaie şi eram ocupat cu stocarea apei. Vizita unei ţestoase era un alt eveniment tulburător. Iar Richard Parker era un permanent element imprevizibil. Găzduirea lui era una dintre priorităţile de necontestat. Nu avea un program fix în afară de somn şi masă, dar uneori se trezea din letargie şi o pornea la plimbare prin teritoriu, făcând zgomot şi făcând pe mofturosul. Spre fericirea mea, soarele şi marea îl oboseau imediat şi se întorcea sub prelată ca să zacă pe o parte sau pe burtă, ţinându-şi capul pe labele din faţă încrucişate.

Dar erau şi lucruri care nu ţineau de necesitate. Îmi petreceam ore observându-l pentru că era o distracţie. Tigrul e un animal fascinant oricând, cu atât mai mult când e singurul tău tovarăş.

La început, tot timpul mă uitam după un vapor care să mă salveze. Dar după câteva săptămâni, cinci sau şase, am încetat cu totul.

Şi am supravieţuit tocmai pentru că am renunţat.