spune că vrei succes şi bani, atunci gândurile tale, cuvintele şi acţiunile tale sunt în concordanţă şi tu vei trăi fără îndoială experienţa acestei stări de a dori.

  Înţelegi?

  Da. Dumnezeule! Chiar aşa stau lucrurile?

  Desigur. Tu eşti un creator foarte puternic. Dar, crede-mă că, dacă tu ai avea un gând sau ai face o afirmaţie o singură dată – cum se întâmplă la furie, de exemplu, sau când eşti frustrat – nu prea e posibil ca aceste gânduri sau cuvinte să fie transpuse în realitate. Aşa că, nu trebuie să-ţi faci griji dacă spui „vedea te aş mort!” sau „du-te naibii!”, sau orice alte lucruri nu prea amabile pe care le gândeşti sau le spui uneori.

  Mulţumesc lui Dumnezeu.

  Cu plăcere. Dar dacă repeţi un gând sau spui un cuvânt mereu şi mereu – nu o dată, nu de două ori, ci de zeci, de sute de mii de ori – îţi dai seama ce putere creatoare au?

  Un gând sau un cuvânt rostit şi rostit şi rostit devine chiar aşa – rostit Adică împins în afară20. Devine realizat în exterior. Devine realitatea ta fizică.

  Ce nenorocire!

  Exact asta şi produce foarte adesea – o mare nenorocire! Voi iubiţi nenorocirea, iubiţi drama. Până la un punct, când nu le mai iubiţi. Vine un anumit moment în evoluţia voastră când încetaţi să mai iubiţi drama, încetaţi să mai iubiţi „povestea” pe care o trăiţi. În acest moment decideţi – alegeţi în mod activ – să o schimbaţi. Numai că majoritatea nu ştiţi cum. Acum, tu ştii.

  Pentru a-ţi schimba realitatea, pur şi simplu încetează să mai gândeşti în felul acesta. În cazul nostru, în loc să gândeşti: „vreau succes”, gândeşte „am succes”.

  Dar asta arată a minciună. M-aş amăgi pe mine însumi, dacă aş spune aşa ceva. Mintea mea ar urla: „ai, pe naiba!”.

  Atunci, gândeşte-te într-un mod pe care poţi să îl accepţi. „Succesul se îndreptă către mine acum” sau „totul mă duce spre succes”.

  Deci, asta este şmecheria care se ascunde în spatele practicii New Age de a vorbi numai la afirmativ.

  Afirmaţiile nu acţionează atunci când sunt, pur şi simplu, nişte propoziţii legate de ceva ce tu vrei să fie adevărat. Afirmaţiile acţionează numai atunci când ele sunt nişte propoziţii spuse în legătură cu ceva despre care tu ştii deja că este adevărat.

  Cea mai bună afirmaţie este o frază de recunoştinţă şi apreciere.

  „Mulţumesc, Dumnezeule, pentru că ai adus succesul în viaţa mea”.

  Această idee – gând – rostită şi trăită produce rezultate minunate atunci când ea vine din cunoaştere adevărată; nu dintr-o încercare de a produce rezultate, ci dintr-o convingere că rezultatele au fost deja produse.

  Lui Iisus i-au fost clare toate aceste lucruri. Înaintea fiecărui miracol, El Îmi mulţumea pentru că i-l făceam posibil.

  Niciodată El nu S-a gândit să nu fie recunoscător, pentru că niciodată nu S-a gândit că nu se va întâmpla ceea ce afirma El. Acest gând nu I-a venit niciodată în minte.

  Atât era de sigur de Ceea Ce El Era şi de relaţia Lui cu Mine, încât fiecare dintre gândurile, cuvintele şi faptele Lui au reflectat această convingere – exact cum o reflectă şi gândurile, cuvintele şi faptele tale.

  Dacă există acum ceva ce tu alegi să trăieşti ca experienţă în viaţa ta, nu-l dori – alege-l.

  Alegi succesul în termeni lumeşti? Alegi mai mulţi bani?

  Bine. Atunci, alege-le. Total. Pe deplin. Nu cu jumătăţi de măsură.

  Totuşi, să nu te surprindă că, la nivelul tău de evoluţie, „succesul lumesc” nu te mai interesează.

  Ce vrea să însemne asta?

  Vine un moment în evoluţia fiecărui suflet când principalul interes nu mai este axat pe supravieţuirea corpului fizic, ci pe creşterea spiritului; nu mai este axat pe atingerea succesului lumesc, ci pe realizarea Sinelui.

  Într-un anumit sens, acesta este un moment foarte periculos, în special la început, pentru că entitatea găzduită în trup ştie că lucrurile stau exact aşa: o fiinţă într-un trup, nu un trup-fiinţă.

  La acest stadiu, înainte ca entitatea în plină dezvoltare să se maturizeze din acest punct de vedere, există adesea o senzaţie că nu-ţi mai pasă în nici un fel de problemele trupului. Sufletul este extraordinar de impresionat de faptul că a fost, în sfârşit, „descoperit”!

  Mintea abandonează trupul şi toate problemele lui. Totul este ignorat, relaţiile sunt lăsate deoparte. Familiile dispar. Serviciul e lăsat pe planul doi. Notele de plată rămân neplătite. Trupul însuşi nu mai este hrănit o mare perioadă de timp; întreaga atenţie a entităţii este focalizată acum asupra sufletului şi asupra problemelor sufletului.

  Aceasta poate să ducă la o criză personală majoră în viaţa de zi cu zi a fiinţei, deşi mintea nu resimte nici o traumă. Ea pluteşte în binecuvântare. Unii oameni spun că ţi-ai pierdut minţile – şi într-un anumit sens chiar aşa şi este.

  Descoperirea adevărului că viaţa nu are nimic de-a face cu trupul poate crea un dezechilibru de alt gen. Dacă la început, entitatea a acţionat ca şi când trupul ar fi singurul care contează, acum acţionează ca şi când trupul nu mai contează deloc. Aceasta nu este, desigur, adevărat, după cum entitatea îşi va aminti curând (şi uneori) în mod dureros.

  Voi sunteţi o fiinţă făcută din trei părţi. Din trup, minte şi spirit. Veţi fi întotdeauna făcuţi din trei părţi, nu numai cât trăiţi pe Pământ.

  Există unii care presupun că, la moarte, trupul şi mintea sunt părăsite. Trupul şi mintea nu sunt părăsite. Trupul îşi schimbă forma, lăsând în urmă partea mai densă, dar păstrând întotdeauna forma exterioară. Mintea (pe care nu trebuie să o confundăm cu creierul) pleacă şi ea cu tine, alăturându-se spiritului şi trupului ca o singură masă de energie cu trei dimensiuni sau faţete.

  În cazul în care alegeţi să vă întoarceţi la această ocazie de a trăi experienţa pe care o numiţi viaţa pe Pământ,