Chiar dacă în prezent eşti grădinar sau îngrijitor sau chiar şomer, ai posibilitatea să te formezi şi să-i înveţi şi pe cei dragi să se descurce din punct de vedere financiar. Nu uitaţi că înţelegerea lumii finanţelor este acel proces mental prin care ne rezolvăm problemele financiare.

În prezent, ne confruntăm cu schimbări majore, inclusiv de ordin tehnologic, care sunt mult mai mari decât cele cu care s-au confruntat toţi cei de până acum. Nimeni nu are un glob de cristal pentru a prevedea cu adevărat viitorul, dar un lucru este sigur: ne aşteaptă schimbări mai presus de orice imaginaţie. Cine ştie ce ne rezervă viitorul? Dar indiferent ce s-ar întâmpla, avem două posibilităţi fundamentale: să jucăm fără risc sau să jucăm inteligent, pregătindu-ne, învăţând, trezindu-ne şi trezindu-le şi copiilor noştri geniul financiar.

 

Sharon Lechter

 

 

CAPITOLUL 1

 

Tată Bogat, Tată Sărac

 

Aşa cum povesteşte Robert Kiyosaki

 

Am avut doi taţi, unul bogat şi unul sărac. Unul avea multă şcoală şi era foarte inteligent; avea doctoratul şi făcuse patru ani de studiu în mai puţin de doi ani. După care mersese la Universitatea Stanford, la Universitatea din Chicago şi la Universitatea Northwestern pentru masterat, peste tot beneficiind de burse integrale. Celălalt tată n-a terminat nici opt clase.

Amândoi reuşiseră în carieră muncind din greu toată viaţa. Amândoi aveau venituri substanţiale. Şi totuşi, unul s-a luptat cu probleme financiare toată viaţa. Celălalt a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Hawaii. Unul a murit lăsând zeci de milioane de dolari pentru familie, societăţi de binefacere şi biserică, celălalt a lăsat datorii.

Amândoi erau puternici, carismatici şi aveau un cuvânt greu de spus. Amândoi ne-au dat sfaturi, dar nu aceleaşi sfaturi. Ambii credeau cu tărie în educaţie, dar nu recomandau acelaşi traseu al studiilor.

Dacă aş fi avut un singur tată, ar fi trebuit să accept sau să-i resping sfatul. Faptul că aveam doi taţi care să mă sfătuiască mi-a oferit ocazia să aleg între puncte de vedere diferite; ale unui om bogat şi ale unui om sărac.

În loc să-1 accept sau să-1 resping pur şi simplu pe unul sau pe celălalt, mi-am dat seama că de fapt pot reflecta mai mult, comparând posibilităţile şi alegând de unul singur.

Problema era că la vremea aceea cel bogat nu era încă bogat iar cel sărac nu era încă sărac. Amândoi erau la început de drum şi se zbăteau între problemele financiare şi cele de familie. Aveau însă puncte de vedere foarte diferite în privinţa banilor.

De exemplu, unul dintre ei spunea: „Banul este ochiul dracului.” Celălalt zicea: „Lipsa banului este ochiul dracului.”

Ca puşti, având doi taţi cu caracter puternic, era greu să mă las influenţat de amândoi la fel. Vroiam să fiu un fiu bun şi să-i ascult, doar că taţii mei nu spuneau acelaşi lucru. Diferenţa între punctele lor de vedere mai ales în privinţa banilor era atât de mare, încât acest lucru m-a făcut curios şi m-a intrigat. Am început să mă gândesc tot mai mult la ce vroia de fapt să spună fiecare.

Când eram singur reflectam mai tot timpul, întrebându-mă, de exemplu: „De ce a spus asta?” Apoi îmi puneam întrebări în privinţa afirmaţiei celuilalt tată. Ar fi fost mult mai simplu să spun doar aşa: „Mda, are dreptate. Sunt de acord.” Sau să resping pur şi simplu un punct de vedere, zicând: „Bătrânul nu ştie ce vorbeşte.” În schimb, faptul că aveam doi taţi pe care îi iubeam m-a obligat să reflectez şi în final să aleg o modalitate de a gândi eu însumi. Procesul alegerii s-a dovedit a fi mult mai valoros pe termen lung decât o simplă acceptare sau respingere a unui singur punct de vedere.

Unul dintre motivele pentru care cei bogaţi se îmbogăţesc tot mai mult, cei săraci sărăcesc tot mai mult, iar clasa de mijloc se zbate în datorii este faptul că despre bani se învaţă acasă, şi nu la şcoală. Cei mai mulţi dintre noi află despre bani de la părinţi. Deci, ce poate un părinte sărac să-i spună copilului său despre bani? Doar: „Vezi-ţi de şcoală şi învaţă serios.” Copilul poate termina cu note excelente, dar având o slabă pregătire financiară. Lucrurile acestea i-au fost inoculate pe când era mic.

Despre bani nu se învaţă la şcoală. Şcolile se concentrează asupra obiectelor de studiu şi a formării profesionale, dar nu şi asupra capacităţii de rezolvare a problemelor financiare. Acest lucru explică de ce bancheri, doctori şi contabili foarte deştepţi, care au avut note excelente la şcoală, se zbat toată viaţa pentru a-şi rezolva problemele financiare. Veşnica noastră datorie naţională este produsă în mare parte de politicieni cu multă şcoală şi reprezentanţi guvernamentali care iau hotărâri financiare fără să aibă o pregătire în privinţa banilor.

Adesea mă gândesc la noul mileniu şi mă întreb ce se va întâmpla când vom avea milioane de oameni care vor avea nevoie de sprijin financiar şi medical. Ei vor depinde de familiile lor sau de stat pentru a beneficia de asistenţă financiară. Ce se va întâmpla când Asigurările Medicale şi Sociale vor rămâne fără bani? În ce fel poate o naţiune să supravieţuiască, atâta vreme cât abordarea problemei banilor continuă să fie lăsată în grija părinţilor - care în majoritate vor fi sau sunt deja săraci?

Cum aveam doi taţi cu un cuvânt greu de spus, am învăţat de la amândoi. A trebuit să reflectez la sfatul fiecăruia şi făcând asta am reuşit să descopăr un punct de vedere asupra puterii şi efectului gândirii fiecăruia asupra propriei lui vieţi. De exemplu, unul dintre taţi avea obiceiul să spună: „Nu-mi pot permite.” Celălalt interzicea folosirea acestei exprimări. El insista să spun: „Cum aş putea face să-mi permit asta?” Una este o afirmaţie, iar cealaltă este o întrebare. Una te lasă de izbelişte, iar cealaltă te obligă să gândeşti. Tatăl meu care în-curând-va-fi-bogat ar explica faptul că dacă spui automat: „Nu-mi pot permite” creierul încetează să mai funcţioneze. Punând întrebarea „Cum aş putea face să-mi permit asta?” creierul e pus la muncă. Asta nu însemna că dorea să spună că poţi să-ţi cumperi tot ce vrei. Dar