Trec de bar în speranța că dau de vreo ușă-n spate, care să ducă probabil sus și să facă legătura cu balconu’ pe undeva. Într-adevăr, ușa asta există și trebuie s-o deschid cu șperaclu’ pentru că-i închuiată. De partea cealaltă e o cămară. Intru și mă folosesc de lanternă. Încăperea măsoară vreo trei pe trei și e plină de lăzi cu sticle de vin și de whisky, și mai sînt și două congelatoare mari înăuntru. Încolo, sticle goale și boarfe împrăștiate peste tot.

Înaintez pînă la primu’ congelator. E plin de saci. În al doilea congelator îl găsesc pe Sagers. E băgat într-un sac, făcut ghem, și are-n el plumb berechet. Bănuiesc că fugea cînd l-au curățat, pentru că-i împușcat de două ori în picioare și-apoi de trei ori în mațe, de la mică distanță. I se văd urmele arsurilor de pulbere pe cămașă. Cineva i-a smuls șnuru’ de la gît și i-a rupt cămașa, despicîndu-i-o.

Îl pun la loc în congelator, pe care-l închid exact cum a fost. Apoi ies din cămară, încui ușa cu șperaclu’, și-mi fac un amestec tare la bar. Ocolesc tejgheaua și mă cărăbănesc pe unde-am intrat.

Revin la mașină și-i dau drumu’ spre Palm Springs.

E-o noapte caldă, da’ n-a fost atît de caldă și pentru Sagers.

[1] Conac (sp.) (n. t.)

[2] Ferme sau crescătorii de vite (n. t.)

[3] Cărămizi de pămînt (n. t.)

[4] Pantaloni de piele fără șezut purtați de cowboy peste pantalonii de zi-cu-zi, pentru a le proteja picioarele (n. t.)

[5] Un fel de rachiu mexican, făcut din plantă de agave (n. t.)

Oricum, am pus mîna pe scrisori.

După ce-am ajuns la vreo cinșpe kilometri de la Palm Springs, încetinesc. Aprind o țigară și-mi pun creieru-n priză. Cred că n-are rost să fac caz de moartea lui Sagers, pentru ca să nu-mi compromit șansele de a mă apropia de banda asta de falsificatori,

Presupun că cel care l-a scos pe Sagers din circulație îl va lua și-l va duce undeva, ca să-l îngroape încă ’nainte de-a-ncepe să se crape de ziuă. Lichidarea a fost o treabă curățică, fiindcă dispariția lui Sagers putea fi explicată prin ceea ce-i spusesem să le zică, ș-anume că urma s-o șteargă d-acolo și să se întoarcă la Arispe, unde avea de-ncasat gologanii pe care tipul ăla, chipurile, i-i lăsase; și-n definitiv cine dracu’ să-și bată capu’ c-un gigolo în plus sau în minus?! În tot cazu’ mi se pare că n-ar strica să schimb cîteva cuvinte cu șefu’ poliției locale, ca să-i spun despre lichidarea lui Sagers și să-l conving să stea liniștit în timp ce-mi omor creierii cu afacerea asta.

Odată intrat pe strada principală, trag mașina lîngă un stîlp electric, scot scrisorile din buzunar și le citesc. Sînt trei cu totu’. Scrisu’ de mînă e frumos. Scrisori frumoase, ca oricare altele, cu intervale egale, regulate între cuvinte, un scris de mînă care lasă o impresie grozav de plăcută.

Prima scrisoare e expediată de la un hotel din Hartford, Connecticut, și poartă data de trei ianuarie. Iată cum sună:

Dragă Granworth,

Știu că m-ai luat întotdeauna drept o proastă, ceea ce nu m-a supărat în mod deosebit, dar insist să-mi acorzi creditul pentru un dram de inteligență.

Eschivările și pretextele tale din cursul ultimelor două luni îmi confirmă bănuielile. De ce nu te hotărăști o dată ce ai de gînd să faci, sau ești atît de egoist încît ești gata să tragi toate foloasele de pe urma faptului că societatea te consideră un soț fericit, care nu mai trebuie să sară gardurile, în timp ce tu continui să întreții relații cu femeia aceea.

Pînă acum te-am crezut cînd ai negat, dar dacă țin seamă de întîmplările din ultimele două zile și de o scrisoare pe care am primit-o de la o persoană în situația de a ști, nu mai încape nici o îndoială că de la o vreme îți bați joc de mine și de alți oameni.

Sînt destul de răbdătoare din fire, dar îți spun sincer că m-am cam săturat de situația asta. Hotărăște-te o dată ce-ai de gînd să faci și fii pregătit să-mi comunici rezultatul foarte curînd. Îmi voi face timp să viu înapoi pentru a-mi comunica hotărîrea ta.

A doua scrisoare e din același hotel, cu data de opt ianuarie și sună așa:

Granworth,

Am primit scrisoarea ta și nu cred nici o iotă. Nu știi să minți. Într-un fel sau altul, voi primi satisfacție. Dacă nu primesc satisfacție, vei vedea că pot deveni și dezagreabilă, așa încît hotărăște-te.

Henrietta

Iar a treia, datată cu patru zile mai tîrziu, din 12 ianuarie, are numai cîteva rînduri. În colțu’ din dreapta sus scrie New York și continuă așa:

Granworth,

Voi aranja să te văd diseară. În consecință va trebui să fiu dură!

Henrietta

Pun scrisorile la loc în buzunar ș-aprind altă țigară. Se vede, nu-i așa, că lucrurile nu-s întotdeauna cum sînt făcute să pară. Pîn-acum toată lumea credea că la moartea lui Granworth Aymes, Henrietta Aymes era plecată din oraș, la Hartford, și uite-aici un bilet care-arată categoric că ea aranjase să-l vadă în ziua cînd a murit și că sentimentele ei nu erau înclinate spre blîndețe.

Nu-i greu de-nțeles motivu’ pentru care Henrietta ținea atît de mult să-și ia scrisorile înapoi, dar ce stupid din partea ei să le păstreze! De ce nu le-o fi ars? În tot cazu’, mi se pare că dacă voi avea ceva dificultăți cu ea, aș putea, eventual, să mă servesc de-aceste scrisori pentru ca s-o fac să vorbească, și de fapt, încep să cred că Henrietta asta nu-i nici pe departe o femeie atît de