Copiii, şi ei, aplică de multe ori, instinctiv, metoda "piciorului-în-uşă", cerând părinţilor să le ia un lucru minor, apoi altceva şi iar altceva... Şi nu doar copiii procedează aşa. Probabil de multe ori aţi avut senzaţia că i-aţi dat cuiva "un deget", pentru ca apoi respectivul să vrea "toată mâna". În astfel de situaţii şi nu numai, aţi încercat senzaţii de nemulţumire, de disconfort psihic, ceea ce reprezintă tocmai manifestările specifice disonanţei cognitive. Învăţând să recunoaşteţi astfel de stări, ştiind cum să ajungeţi la cauzele lor intime, veţi putea să rezistaţi manipulărilor de orice fel. Sau majorităţii lor. Tocmai acesta este scopul capitolului de faţă.

Cum spuneam, presiunea diferitelor tipuri de manipulări poate fi sesizată în cele mai obişnuite secvenţe ale vieţii. Importanţa acordată relaţiilor interumane, supunerea faţă de regulile de grup, emoţia produsă de recompense sociale minore precum un zâmbet, un compliment sau un gest prietenesc reprezintă tocmai efectele manipulărilor. Nu ne propunem neapărat să calificăm manipulările drept "bune" sau "rele", ci dorim să oferim procedee de recunoaştere a lor, lăsând apoi la latitudinea fiecăruia aprecierile precum şi opţiunea în ceea ce priveşte supunerea sau nesupunerea faţă de ele. Aceasta pentru că succesul influenţelor sociale nedorite se bazează tocmai pe neputinţa individului de a le percepe în mod conştient şi a li se opune în consecinţă. Spre exemplu, regulile de protocol reprezintă factori de inhibiţie extraordinar de puternici pentru comportamentul firesc al omului obişnuit. Uneori, disonanţa cognitivă apărută în urma plasării individului într-un mediu cu totul nou, guvernat de reguli rigide, este atât de puternică, încât dă naştere la manifestări imposibil de controlat, precum accelerarea bătăilor inimii, transpiraţia, tremurul vocii etc. Pentru a rezista, individul încearcă disperat să se supună noilor reguli, fără a se mai gândi măcar dacă sunt neapărat necesare sau, mai mult, dacă nu cumva ele sunt anume făcute pentru a-i reduce la tăcere pe cei care gândesc diferit sau vor să pună întrebări.

Cu cât individul se preocupă mai mult de a nu fi luat drept incult, plictisitor, prost sau lipsit de orice talent, cu atât el este mai uşor de manipulat de către cei care intenţionat îi induc astfel de preocupări pentru a-l distrage de la gândurile şi întrebările lui fireşti. În majoritatea cazurilor, reflexul de supunere faţă de regulile impuse de cei din jur este inoculat încă din copilărie. Un "copil cuminte" vorbeşte numai când este întrebat, stă la locul lui, nu îi deranjează pe cei mari, e ascultător. De mic, individul se obişnuieşte cu supunerea faţă de o autoritate, reprezentată în primul rând de părinţi, apoi de ceilalţi adulţi din familie sau de fraţii mai mari, de profesori ş.a.m.d. El învaţă că este mult mai uşor să te supui, pentru a nu fi trimis "la colţ" (o formă de izolare în faţa a doi pereţi goi), ori chiar pedepsit mai aspru. Din nou, nu calificăm un astfel de sistem educaţional drept "bun" sau "rău", însă câteva sfaturi generale pot rezulta de aici. Niciodată să nu-i spuneţi copilului: "eşti prost", "eşti un neisprăvit", "n-o să iasă nimic din tine". Foarte puţini se ambiţionează pentru a demonstra contrarul. Cei mai mulţi însă rămân cu un sentiment de inferioritate care îi poate urmări toată viaţa, făcându-i victime sigure ale manipulatorilor care aşteaptă să exploateze tocmai astfel de slăbiciuni. Lăsaţi copilul să pună chiar şi cele mai ciudate întrebări şi răspundeţi-i întotdeauna fără a-l jigni. Dacă întrebarea este chiar prostească, spuneţi-i simplu: "e o întrebare proastă", dar niciodată "eşti prost". Nu-l învăţaţi să identifice întrebarea greşită cu propria lui persoană. Nu-i impuneţi reguli fără a i le explica. Învăţaţi-l să gândească singur. Aveţi încredere în el, respectaţi-l chiar dacă aţi optat pentru rolul de părinte autoritar. Învăţaţi-l că respectul faţă de ceilalţi înseamnă, în primul rând, respectul faţă de sine însuşi. În acelaşi timp nu-l răsfăţaţi necondiţionat, pentru că, mai târziu, va deveni extrem de vulnerabil la influenţele anturajului, care, uneori, pot avea efecte negative foarte greu sau chiar imposibil de controlat.

Revenind la influenţa situaţiilor sociale obişnuite, de multe ori ea poate fi mai puternică decât influenţa exercitată în mod direct de către cei mai versaţi manipulatori. De aceea artizanii marilor manipulări imaginează strategii tocmai pentru crearea unor astfel de situaţii sociale, în care individul este supus presiunilor grupului din care face parte. El realizează din reflex că este mult mai uşor să te supui regulilor grupului decât să le încalci şi se adaptează situaţiei respective imitând comportamentul celor din jur, fără a mai încerca să analizeze cu detaşare respectivele reguli.

Se ajunge astfel la problema fundamentală: "Care este cea mai bună cale pentru a rezista manipulărilor?" La prima vedere, soluţia ideală ar fi izolarea totală de societate. În acest fel individul se poate detaşa complet de influenţele exterioare. Metoda a fost aplicată de unii sihaştri, care s-au retras departe de civilizaţie, au refuzat orice contact cu semenii şi şi-au dezvoltat propria lor filozofie de viaţă, după ani întregi de suferinţă. Metoda însă nu poate fi generalizată pentru că omul este, în primul rând, o fiinţă socială. Ar exista şi o variantă mai rezonabilă a izolării: individul continuă să trăiască în societate, dar se poate detaşa emoţional de anumite aspecte ale vieţii. Detaşarea însă atrage după sine pierderea suportului social reprezentat de familie, de persoanele iubite, prieteni, colegi, care, întâmpinaţi tot timpul cu răceală, vor ajunge să evite contactul direct cu individul. Treptat, sentimentul de singurătate se va amplifica, putând duce chiar la apariţia unor manifestări paranoide.

Ne aflăm astfel în faţa unui veritabil paradox. Detaşarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul căruia am putea fi manipulaţi, este absurdă. În acelaşi timp, implicarea totală, sinceră, plină de pasiune în viaţa socială ne poate face extrem de vulnerabili la influenţele exercitate de artizanii manipulării.

Şi totuşi, omul este o fiinţă socială. Marile sale împliniri se pot atinge numai în cadrul societăţii. Fiecare dintre noi doreşte să experimenteze cele mai profunde sentimente, să aibă prieteni de nădejde, să poată