acţiona aşa cum îi dictează inima, să-şi trăiască viaţa din plin. Acest lucru poate fi realizat şi fără a cădea victimă manipulărilor prezente în fiecare moment al existenţei noastre, utilizându-se o a treia cale, prin care paradoxul de care vorbeam mai sus poate fi evitat. În acest sens, nu mai este vorba de a alege între detaşare şi implicare, ci de a alterna cele două stări, astfel încât perioadele de trăire la cote înalte să fie urmate de scurte intervale de detaşare. Din când în când este bine să încercăm o detaşare totală de problemele zilnice şi să ne analizăm "la rece" acţiunile, sentimentele, alternativele alese într-o situaţie sau alta, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru viitor. Oscilarea permanentă între aceşti doi poli (detaşarea şi impli-carea) este singura modalitate de a evita, pe cât posibil, manipulările zilnice.

Evident, se pune problema când să ne analizăm viaţa ,4a rece" şi când să trăim din plin. Pentru că nu trebuie să ajungem obsedaţi de pericolul manipulărilor. Acestea au existat, există şi vor exista, cât timp va fiinţa societatea umană. Ceea ce ne interesează este ca ele să nu ne transforme în sclavii unor indivizi lipsiţi de scrupule, să nu ne lipsească de bucuriile simple ale vieţii, să nu ne transforme în nişte "legume".

Unii îşi aleg timpul detaşării seara, înainte de culcare. Un fost profesor universitar al subsemnatului spunea, cu toată seriozitatea, că în perioada studenţiei sale obişnuia să-şi pună căciula pe masă, în faţa patului, şi să-i vorbească înainte de a adormi. O considera ca pe un alter ego al său, şi în cadrul acelui "dialog"-monolog recapitula tot ceea ce făcuse în timpul zilei, şi bune şi rele, pentru a analiza consecinţele şi a alege cea mai bună soluţie pentru a doua zi. Este un exemplu. Uneori însă problemele sunt complexe şi "analiza de seară" poate conduce spre insomnii cu efect stresant.

Nu poate fi dată o reţetă generală, însă există diverse modalităţi pentru a ne da seama imediat când se impune momentul de detaşare. Profesorul Philip Zimbardo şi colega sa Susan Andersen, de la Universitatea Stanford, California, au desfăşurat numeroase studii, în urma cărora au cristalizat principalele metode prin care putem identifica momentele în care suntem supuşi manipulărilor. De asemenea, ei arată cum ne putem detaşa în astfel de momente şi, mai ales, care sunt principalele strategii de a rezista influenţelor.

În continuare vom trece în revistă cele mai importante asemenea strategii, împreună cu câteva exemple pentru fiecare.

 

 

Identificarea discontinuităţilor

De obicei, marile minciuni sunt ascunse sub un înveliş de aparentă normalitate. Şi totuşi "camuflajul" nu poate fi niciodată perfect. Întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, apare ceva "în neregulă", ceva ce "nu se potriveşte". De fiecare dată, astfel de momente trebuie să reprezinte pentru noi semnale de alarmă.

Jim Jones, liderul sectei Templul poporului, cel care a determinat sinuciderea colectivă a peste nouă sute de oameni, le promitea adepţilor săi o viaţă idilică în jungla Guyanei: climat blând, mâncare din abundenţă, muncă uşoară, sănătate şi viaţă veşnică. Realitatea a fost exact pe dos: climat ucigător, muncă extenuantă, hrană insuficientă, ţânţari, boli, decese. Unii dintre sectanţii care nu fuseseră încă subjugaţi total voinţei lui Jones şi-au dat seama încă din momentul sosirii în Guyana că promisiunile pastorului sunt vorbe în vânt. Şi totuşi marea majoritate a adepţilor nega evidenţele şi credea nestrămutat în cuvintele lui Jones care le spunea că, oricum, viaţa lor putea fi considerată un rai în comparaţie cu "infernul" ce pusese stăpânire pe lume. Cei care au reuşit să se salvaze înaintea tragediei finale au fost tocmai cei care şi-au dat seama că "ceva nu se potriveşte", că există o discrepanţă evidentă între promisiunile pastorului şi realitatea înconjurătoare. La rândul său, Richard Clark, cel care a condus prin junglă un grup de evadaţi din Jonestown, chiar în dimineaţa de dinaintea tragediei, spunea: "Încă de când am coborât din avion am simţit că nu era în regulă ceva."

Regimurile comuniste au colapsat atunci când tot mai mulţi oameni au început să simtă discrepanţele uriaşe dintre promisiunile înălţătoare ale ideologilor şi înrăutăţirea continuă a traiului de zi cu zi.

O escrocherie de proporţii, descrisă într-un cotidian românesc la începutul lui 1996, a eşuat din cauza unui amănunt minor ce a atras atenţia uneia dintre potenţialele victime. Astfel conducerea unei regii autonome din Bucureşti a intrat în contact cu un grup de oameni de afaceri români şi italieni, care urmăreau încheierea unor contracte fabuloase cu respectiva regie. Ei susţineau că vor contribui cu sute de milioane de dolari, ceea ce, evident, reprezenta o şansă unică pentru viitorii lor parteneri. La un moment dat, unul dintre negociatorii regiei autonome a observat că un membru important al celuilalt grup nu are cărţi de vizită. Scăpare minoră, dar de neacceptat pentru un om de afaceri serios. Convins că "nu se potriveşte ceva", negociatorul a dispus verificarea partenerilor, care s-au dovedit a fi nişte escroci.

Exemplele sunt nenumărate, dar esenţa problemei rămâne una singură. Atunci când simţim că "nu se potriveşte ceva", că "nu e în regulă ceva", că "nu merge ceva", este momentul să ne detaşăm şi să analizăm lucrurile lucid, cu obiectivitate şi calm, pentru a vedea care este sursa reală a respectivei discontinuităţi. Trebuie să-i judecăm şi să-i evaluăm pe cei cu care intrăm în contact nu numai după ceea ce spun, ci şi după ceea ce fac. Iar când distanţa de la vorbă la faptă este considerabilă, înseamnă că "nu merge ceva". Foarte mulţi escroci îşi datorează succesele unei abilităţi înnăscute de a-şi învălui interlocutorii în vorbe frumoase şi în promisiuni ce nu au nici o legătură cu realitatea.

În general, când simţim că în adâncul sufletului nostru persistă o nemulţumire (semn al disonanţei cognitive), înseamnă că este momentul unei analize "la rece" a situaţiei în care ne aflăm, pentru a lua cât de repede posibil o decizie în privinţa viitorului. Neglijarea acestor nemulţumiri interne, ignorarea lor conform principiului "lasă că trece" ne pot duce uneori în situaţii ce par fără scăpare. În fond, libertatea de opţiune, în adevăratul sens al cuvântului, impune mai întâi analiza obiectivă a situaţiei,