— Hm! Nu-i chiar atît de proastă brodeala pe cît m-aş fi aşteptat de la o specie ca dumneavoastră. Aţi omis însă o a treia ipoteză. E posibil ca şi aşa, cu toată prezenţa cailor, prizonierii să fie ucişi.

— Nu, asta nu e posibil!

— Măi-măi! Cum îndrăzniţi, stimate sir, să infirmaţi o ipoteză emisă de creierul lui Sam Hawkens?

— Fiindcă Sam Hawkens pare să fi uitat că mă găsesc şi eu aici.

— Zău? Adică sînteţi şi dumneavoastră aici? Chiar de-adevăratelea? Consideraţi, pesemne, că preaonorata dumneavoastră prezenţă e ceva cu totul deosebit, ceva care zguduie mapamondul!

— Vreau să spun că, atîta timp cît mă găsesc aici şi pot să mişc barem un deget în apărarea lor, prizonierii nu vor fi ucişi.

— Serios? Păi atunci sînteţi un individ colosal, hi-hi-hi-hi! Kiowaşii numără două sute de bărbaţi şi dumneavoastră singurel, pe deasupra şi greenhorn, îi împiedicaţi să procedeze după pofta lor?

— Sper că n-am să fiu singur.

— Nu? Şi pe cine mai contaţi?

— Pe dumneata; pe Dick Stone şi Will Parker. Am cea mai mare încredere în voi; sînt convins că vă veţi opune cu toată energia unui asemenea masacru.

— Aha! Prin urmare aveţi încredere în noi! Primiţi, vă rog, toată recunoştinţa mea. Nu e un fleac să te bucuri de încrederea unui astfel de om. Bineînţeles că sînt grozav de onorat, dacă nu mă-nşel!

— Ascultă, Sam, nu mi-e de glumă şi n-am poftă să mă las antrenat în zeflemele. Cînd e în joc viaţa atîtor oameni, gluma încetează.

Mă fulgeră cu ochişorii lui ironici şireţi, apoi zise:

— Thunder-storm! Va să zică o luaţi în serios? Şi, în cazul ăsta, fireşte că trebuie să devin mai grav. Dar sînt curios, cum înţelegeţi dumneavoastră să vă realizaţi intenţia? Pe alţii nu ne putem bizui; n-am fi decît patru înşi care să înfrunte, eventual, două sute de kiowaşi.

Credeţi că vom scăpa cu faţa curată?

— Nici nu mă interesează dacă şi cum vom scăpa. Ceea ce ştiu e că nu voi îngădui ca, în prezenţa mea, să se comită o crimă monstruoasă.

— Şi totuşi se va comite; cu singura deosebire că printre cei plecaţi în lumea de apoi veţi fi şi dumneavoastră. Sau, poate, vă puneţi nădejdea în noua poreclă: Old Shatterhand? Credeţi probabil că veţi lichida cu pumnul două sute de războinici indieni?

— Prostii! Nu eu mi-am dat porecla; pe de altă parte ştiu bine că numai noi, patru înşi, nu ne putem bate cu două sute de adversari.

Dar crezi că e neapărat nevoie să folosim forţa? Stratagema e adeseori mai eficace.

— Aşa? Aţi cules-o şi pe asta din lecturi?

— Da.

— Mi-am închipuit. Altfel cum aţi fi ajuns un flăcăuaş atît de deştept! Tare-aş vrea să văd şi eu odată cum o faceţi pe şmecherul, cam ce mutră veţi fi avînd. Vă asigur că, în cazul dat, nu veţi obţine nimic cu şmecheria dumneavoastră. Kiowaşii îşi vor face mendrele fără să ia în seamă dacă arătăm mai severi sau mai şireţi.

— Bine! Văd că nu e nici o nădejde în voi; atunci mă simt obligat să acţionez singur.

— Pentru numele lui Dumnezeu, sir, lăsaţi năzbîtiile! Nu care cumva să lucraţi de unul singur; vă atrag atenţia să ne urmaţi întru toate.

Nu vreau să spun că n-aş fi de partea apaşilor dacă i-ar ameninţa vreo primejdie, însă nu mi-e în obicei să mă reped cu capul în zid.

Aflaţi de la mine că zidul e totdeauna mai tare în raport cu scăfîrlia.

— Nici mie nu-mi trece prin gînd să vreau imposibilul. Acuma încă nu ştim ce au hotărît kiowaşii în legătură cu prizonierii lor, deci nu trebuie să ne spargem capul de pomană. Mai tîrziu însă, dacă vom fi nevoiţi să trecem la acţiune, vom găsi şi metoda potrivită.

— Se poate; numai că un om serios nu trebuie să mizeze pe inspiraţia momentului. De fapt, întîmplările imprevizibile nici nu mă interesează deocamdată. Avem însă de-a face cu o problemă foarte precisă: cum procedăm în cazul că apaşii urmează a fi ucişi?

— Pur şi simplu nu permitem.

— Asta nu spune nimic, e zero. Nu permitem... Exprimaţi-vă mai clar!

— Ne opunem categoric.

— N-ar avea nici un efect.

— Atunci îl oblig pe Tangua să se supună voinţei mele.

— Şi cum?

— Dau cu el de pămînt şi-i ţin cuţitul la gît, dacă altminteri nu se poate.

— Şi-l înjunghiaţi?

— Dacă nu se supune, da!

— All devils, pe toţi dracii, sînteţi turbat de-a binelea! Se burzului Sam. Zău că aţi fi în stare!...

— Te asigur că am s-o şi fac.

— Asta e... asta e...

Tăcu. Mai întîi speriat, apoi îngrijorat, făcu feţe-feţe pînă se decise, în sfîrşit:

— Aflaţi că ideea nu-i de lepădat. Să-i pui lui Tangua cuţitul la gît este, în cazul de faţă, singura metodă ca să obţii ceea ce vrei. Uite că şi un greenhorn poate avea uneori, ca să spun aşa, o mică idee! Pe asta o reţinem.

Ar mai fi continuat, însă Bancroft se apropiase de noi, cerîndu-mi să trec la lucru. Inginerul avea dreptate. Nu trebuia să pierdem nici o singură oră dacă voiam să terminăm lucrările înainte de sosirea lui Inciu-Ciuna şi Winnetou cu trupa lor.

Desfăşurarăm o activitate intensă şi încordată pînă la ceasul prînzului. Atunci Sam Hawkens se apropie de mine şi-mi zise:

— Îmi pare rău că trebuie să vă tulbur, sir, dar kiowaşii par să aibă un oarecare plan în legătură cu prizonierii.

— Un oarecare plan? Asta-i foarte vag. Ştii cumva ce au de gînd?

— Presupun, dacă nu mă-nşel. Se pare că-i vor pune la stîlpul torturii şi-i vor ucide.

— Cînd? Chiar acum, sau mai tîrziu?

— Acuşica, de bună seamă; altminteri nu mă grăbeam să vă anunţ.

S-au luat măsuri din care trag concluzia că apaşii urmează a fi chinuiţi.

Şi, după toate semnele, tortura va începe foarte curînd.

— Asta trebuie zădărnicit! Unde-i Tangua?

— Printre oamenii săi.

— Să-l scoatem de acolo, să-l ademenim. Preiei sarcina, Sam?

— O preiau, dar cum o scot la capăt?

Aruncai o privire îndărăt şi scrutai terenul. Kiowaşii nu se mai aflau pe locul unde poposiserăm în ajun. Urmaseră şi ei traseul nostru şi îşi improvizaseră o tabără la liziera unei pădurici. Rattler