şi oamenii lui se găseau tot acolo; Sam Hawkens se învîrtise în preajma lor, îi spionase, în vreme ce Parker şi Stone rămăseseră în preajma mea. Între mine şi tabăra kiowaşilor se afla un desiş de tufe tocmai potrivit pentru realizarea planului: eram ferit de ochii kiowaşilor. Îi dădui lui Sam soluţia:

— Îl anunţi pe Tangua că vreau să-i comunic ceva, dar nu pot părăsi lucrul. Atunci va veni.

— Sper. Dar dacă-şi ia însoţitori?

— Îi las în seama dumitale, a lui Parker şi Stone; de Tangua mă ocup eu. Pregătiţi curele, ca să-i legăm. Totul trebuie făcut la iuţeală şi, pe cît posibil, fără nici un zgomot.

— Nu ştiu dacă planul dumneavoastră e fără cusur, dar fie cum doriţi, pentru că altul mai bun nu-mi vine în minte. Ne riscăm viaţa, nu-i vorbă; dar avînd în vedere că n-am chef deocamdată să mor, cred că vom scăpa ieftin, ca să zic aşa, cu vînătăi la ochi, hi-hi-hi-hi!

Chicotind mai mult în sinea lui, cum îi era felul, Sam se depărta.

Deşi stimaţii mei colegi nu se găseau la prea mare distanţă de mine, totuşi nu ne-au putut auzi discuţia. Nici nu mă gîndeam să-i pun la curent cu planul meu; eram convins că mi-ar pune beţe-n roate. Ţineau mai mult la propria lor viaţă decît la salvarea prizonierilor.

Eram pe deplin conştient de miza ce-o puneam în joc. Să-i previn pe Dick Stone şi pe Will Parker de primejdia la care urmează să-i expun? Sau să acţionez fără a-i informa în prealabil? M-am decis să-i întreb dacă nu preferă să rămînă în afara jocului. Dar Stone îmi răspunse:

— Ce idee, sir! Ne luaţi drept nişte mişei care îşi părăsesc prietenul la ananghie? Ceea ce plănuiţi e o ispravă demnă de un westman adevărat; vom participa cu plăcere. Nu-i aşa, bătrîne Will?

— Da! Încuviinţă Parker. Sînt curios dacă noi ăştia patru izbutim să ţinem piept celor două sute de indieni. Parcă-i şi văd cum se reped la noi şi urlă neputincioşi.

Lucram liniştit şi trăgeam numai din cînd în cînd cu coada ochiului ca să văd ce se petrece îndărătul meu; deodată, aud glasul lui Stone:

— Fiţi gata, sir! Sosesc!

Ridicai capul; Sam se întorcea împreună cu Tangua. Din păcate, îl însoţeau încă trei kiowaşi.

— Fiecare ia în primire cîte unul, hotărîi. Şeful rămîne pe seama mea. Îi strîngeţi de beregată ca să nu ţipe; dar nu vă grăbiţi, aşteptaţi pînă încep eu!

Cu pasul rar pornii în întîmpinarea lui Tangua, urmat de Stone şi de Parker. Socotii în aşa fel, încît să ne întîlnim tocmai acolo unde tufărişul ne ferea cel mai bine de ochii celorlalţi kiowaşi. Tangua era încruntat. Mi se adresă cu duşmănie:

— Faţa palidă numită Old Shatterhand m-a chemat încoace. Ai uitat că eu sînt căpetenia kiowaşilor?

— Nu, n-am uitat, i-am răspuns scurt.

— Nu trebuia să mă chemi la tine, ci să vii tu. Dar îţi iert nesocotinţa pentru că eşti de puţin timp în ţara asta şi mai ai de învăţat buna purtare. Ce vrei să-mi spui? Dar fii scurt, că n-am vreme!

— Ce treburi grozave te aşteaptă?

— Cîinii de apaşi vor fi făcuţi să urle.

— Cînd?

— Chiar acum.

— De ce vă grăbiţi? Credeam c-o să-i duceţi la wigwamurile, la colibele voastre şi acolo, în faţa cinstitelor voastre squaw, a nevestelor şi sub ochii copiilor voştri îi veţi supune la cazne şi-i veţi ucide.

— Aşa aveam de gînd, dar ne-am fi încurcat treburile războiului.

De aceea îi omorîm chiar azi.

— Să n-o faci, te rog!

— N-ai de ce mă ruga! Se răsti el.

— Oare n-ai voi să vorbeşti cuviincios ca şi mine? Ţi-am adresat numai o rugăminte. Dac-aş fi încercat să-ţi poruncesc, ai fi avut, poate, motive să-mi răspunzi grosolan.

— Din partea ta nu primesc nici porunci, nici rugăminţi. Doar n-am să-mi schimb hotărîrea de dragul unei feţe palide!

— Poate ţi-o schimbi totuşi! Cine ţi-a dat dreptul să ucizi prizonierii? Nu vreau să-ţi aud răspunsul; îl cunosc dinainte şi n-o să ne certăm din pricina asta; dar e o deosebire între a ucide pe cineva fără a-i provoca suferinţe şi între a-l supune la o moarte chinuitoare. Cît ne aflăm noi aici, nu vom îngădui să se petreacă aşa ceva.

Tangua îşi înălţă capul şi spuse cu dispreţ:

— Nu veţi îngădui? Dar ce-ţi închipui că eşti? O broască rîioasă care încearcă să-l înfrunte pe ursul Munţilor Stîncoşi, asta eşti! Prizonierii îmi aparţin şi fac cu ei ce-mi place.

— Numai cu ajutorul nostru i-aţi prins; avem asupra lor aceleaşi drepturi ca şi voi! Vă cerem, aşadar, să-i lăsaţi în viaţă!

— Cere ce pofteşti, cîine alb! Eu scuip pe vorba ta!

Scuipă cu scîrbă la picioarele mele şi dădu să plece. Dar pumnul meu îl fulgeră atît de năprasnic, încît se prăvăli pe moment. Avea totuşi ţeasta dură; nu-l ameţisem de tot; mai încercă să se ridice. A trebuit să mă aplec asupra lui şi să-i mai aplic o lovitură; între timp, i-am scăpat din atenţie pe colegii mei.

Cînd mă ridicai, Sam Hawkens tocmai îngenunchea lîngă un indian, strîngîndu-l de gît. Stone şi Parker se luptau cu alt kiowaş; al treilea, însă, o luase la goană, strigînd cît îl ţinea gura.

Sării în ajutorul lui Sam. După ce l-am legat cobză pe indian, făcîndu-l inofensiv, observai că Dick şi Will terminaseră şi ei treaba lor.

— N-aţi lucrat cu prea mult cap, îi mustrai eu. De ce l-aţi scăpat pe-al treilea?

— Stone şi cu mine ne-am repezit amîndoi la acelaşi ins, răspunse Parker. Am pierdut astfel vreo două secunde, timp în care păcătosul a reuşit să fugă.

— Nu face nimic, ne consolă Sam. Atîta doar că răfuiala va începe mai curînd. Să nu ne batem capul cu asta. În două-trei minute kiowaşii vor fi aici. Să folosim răgazul ca să creăm o zonă liberă între noi şi ei.

Îl legarăm la repezeală şi pe Tangua. Cei trei experţi priviseră spectacolul, îngheţaţi de spaimă, iar inginerul-şef, după o clipă de buimăceală, alergă spre noi, strigînd indignat:

— Ce-aţi făcut, nebunilor? Ce-aveţi cu indienii? Or să ne omoare pe toţi!

— Chiar aşa, sir, o păţiţi fără doar şi poate, dacă nu intraţi imediat