— Ce?

— Vampirii secretă parfumul atunci când simt prada prin apropiere. Când hrana este la-ndemână, este şi timpul procreaţiei. Când găsesc o peşteră ca refugiu, este şi timpul pentru procreare, iar peştera concentrează respectivul miros… Este parfumul lor de împerechere, de când strămoşii lor semănau cu ai noştri, şi a rămas şi acum. Dar noi le-am luat refugiul şi i-am împins în ploaie, Şefa, aceeaşi ploaie care nu s-a oprit de când Louis Wu a fiert o mare. Ploaia le spală parfumul de împerechere.

Valavirgillin medită îndelung şi îi dădu dreptate. Apoi, se destinse cu un strigăt.

— N-o să se mai înmulţească!

Era spre sfârşitul zilei. Înainte de căderea nopţii, vehiculele trebuiau să ajungă într-un loc în care Vampirii să nu mai aibă acces. Dimineaţa, urmau să transfere combustibilul din Vehiculul Doi în Vehiculul Unu, cu care aveau să ajungă acasă.

— Iar voi, spuse ea, voi aveţi reţeaua de bronz.

— Undeva, pe Arcadă, Louis Wu poate să audă şi să vadă prin această reţea. Este ceva ce trebuie să-i arătăm vrăjitorului… dacă vrăjitorul mai trăieşte şi mai este interesat să privească, dacă reţeaua mai este o fereastră.

— Va trebui să vă căutaţi combustibilul în altă parte, îi spuse Buciumei.

Femeia o aprobă.

— O să ne facem cunoscute nevoile. Oamenii Nopţii ne vor alimenta cu alcool pe tot parcursul până la Zidul de Margine. Presupun că Tegger şi Warvia ţi-au spus… vor călători cu noi.

— Nu este o idee rea. Există Roşii pretutindeni. Îşi vor găsi un cămin.

— Întocmai…

— Cum intenţionaţi să vă cumpăraţi un vehicul comercial? Femeia clipi uimită, apoi exclamă:

— Ah, legendara lăcomie a Oamenilor-Maşină! Valavirgillin, avem nevoie de Vehiculul Doi pentru a pune capăt unei ameninţări care-i priveşte pe toţi cei ce trăiesc pe Arcadă. Ştii prea bine că-mi poţi lua vorbele în serios.

— În serios, da, dar deplasarea masivei structuri de spionat nu făcea parte din înţelegerea noastră.

Valavirgillin zâmbi, amintindu-şi de negocierile purtate în afara zidului lui Thurl. De efortul pe care îl depusese pentru a-i convinge pe Oamenii Nopţii să se alăture asaltului ei asupra Cuibului din Umbră! Nu putea să-i îndepărteze cu biciul.

— Aţi muncit din greu ca să obţineţi lucrul de spionat ce i-a aparţinut lui Louis Wu. Presupun că vă gândeaţi să păstraţi secret acest lucru faţă de mine, dar cum?

Ridicase din umeri în felul Demonilor, ca şi cum şi i-ar fi dislocat.

— De unde puteam să ştim că nu vom reuşi să desprindem reţeaua, s-o înfăşurăm şi s-o purtăm cu noi? Era, însă încastrată în ceramică, şi atunci a trebuit să ne dezvăluim taina. Valavirgillin, o să-ţi cumpărăm vehiculul.

Ea spuse o sumă şi adăugă:

— Plătibili în Oraşul-Centru, de oricare dintre Oamenii Nopţii locali implicaţi, când te vei întoarce.

— Vândut.

Valoarea era la limita de jos a rezonabilităţii, dar ce mai conta? Cu mult înainte ca ea să se poată întoarce să-l recupereze, Buciuma ar fi făcut rost de combustibil şi l-ar fi luat, pur şi simplu.

— Trebuie să dau explicaţii superiorilor mei. Mă vor sprijinii oamenii voştri?

— Asociaţii tăi pot afla la fel de multe câte am să-ţi dezvălui şi ţie în noaptea asta. Anumite secrete le vom păstra. Dar, mai întâi, să înghiţim câte ceva, Şefa. Nu-ţi este încă gata masa?

Foranayeedli, strigă două vorbe în limba folosită în Oraşul Centru:

— Şefa! Mâncăm!

Foamea îşi înfipsese dinţii ascuţiţi în burta lui Valavirgillin.

— Ăsta este numele meu secret, îi spuse Buciumei şi se îndepărtă.

18. COSTURI ŞI PROGRAME

2892 d.C. ORAŞUL ŢESĂTORILOR

Chiar şi Marinarii se retrăseseră. Acum, numai o pereche de umbre de căldură, ascunse în iarbă, şi Louis Wu rămăseseră să privească dansul Ultimului.

Ritmul devenise mai alert, dar Ultimul nu părea să fi obosit.

— Asta nu este totul Louis. Am auzit câte ceva din ceea ce le-au spus Păstorilor Roşii. Vorbeau despre Munţii Răsturnaţi şi despre nişte probleme cu o suprafaţă de scrith.

— Utilizează reţeaua. Întreabă-i unde au de gând să meargă.

— Nu, am să păstrez secretul. Lasă-i să mai lupte o vreme, înainte de a le vorbi. Să vedem cât de urgent doresc să-ţi atragă atenţia.

— Mie?

— Louis Wu, cel care a fiert un ocean, O, Subtilitatea Ta! Ei nu ştiu nimic de Ultimul. Louis, tu prezinţi semne distincte de deteriorare. Doreşti îngrijire medicală?

— Da, răspunse bărbatul.

— Foarte bine, spuse Ultimul. Riscul şi efortul meu, implicate în trimiterea spre tine a sondei de realimentare, trebuie recompensate. O să ai mână liberă să…

Louis îi făcu semn să tacă.

— Nu-ţi mai risca sonda, s-ar putea să ai nevoie de ea. Am să mă întorc eu pe unde am venit, înapoi de-a lungul văii Fluviului Shenthy. Există o serie de greşeli pe care nu va fi nevoie să le repet, aşa că o să merg ceva mai repede. Am venit până aici unsprezece ani. Îmi vor trebui nouă ca să mă întorc, poate mai puţin. Vei avea timp să-ţi muţi autodocul în compartimentul echipajului.

— Louis, am montat un disc de păşit pe sonda mea de realimentare. Într-o rotaţie a Lumii Inelare, poate ajunge la tine. Într-o clipă ai fi la bord.

— Sonda aceea este sursa ta de combustibil, Ultimule, iar eu…

— Am realimentat Acul încins al Căutării, care, oricum, este încă încastrat în lavă răcită.

— … nu îndrăznesc să mă gândesc la preţul pe care ai putea să mi-l ceri pentru utilizarea ei. Oricum, vei voi să-ţi muţi autodocul în compartimentul echipajului, sau în hangarul landerului…

— Deja am făcut-o.

Fereastra se schimbase şi Louis putea privi acum în cabina pe care n-o mai văzuse de unsprezece ani. Un coşciug uriaş ocupa ceea ce fusese spaţiul de exerciţii al lui şi al lui Chmeee.

Ei bine, îşi pierdea timpul. Ultimul era nerăbdător.

— Am părăsit Patriarhul Ascuns, la câteva mii de kilometri în aval, continuă Louis. N-ai lăsat cumva un disc de păşit la bordul lui? Pot ajunge acolo în şapte sau opt falani.

— Doi ani? Louis, lucrurile au devenit urgente. Lumea Inelară pare a fi infestată cu Protectori.

— Cum?

Toată inocenţa se adunase în Louis Wu şi un mic zâmbet se dezvoltă în adâncul sufletului