— Înainte să moară, Teela spunea că lăsase în viaţă un Protector Demon, responsabil cu Zidul de Margine. Pot verifica dacă Centrul de Reparaţie este încă activ.

— Arată-mi, spuse Louis.

Fereastra de pe stâncă prinse a se deplasa de-a lungul unui zid măsurând peste o mie cinci sute de kilometri înălţime.

Zidul de Margine era ca o friză: forme de munţi sculptate în relief, pe un perete continuu de culoarea lunii Pământului. Benzi de noapte alunecau pe lungimea lui, într-o mişcare abia vizibilă. Munţii Răsturnaţi se ridicau de la baza lui, ca nişte conuri de opt până la zece kilometri înălţime. De-a lungul acestei porţiuni din Zidul de Margine, douăzeci de flame de culoare violetă, abia vizibile, erau îndreptate spre stele.

— Acestea sunt colectoarele de pe zid, aşa cum erau când le-am văzut prima oară. Am testat o videocameră de tip reţea, asemănătoare cu cea pe care o deţin acum Demonii. Aici suntem cu cinci ani mai târziu… cu şase ani în urmă…

Aceeaşi imagine, din nou noaptea, dar flamele fantomatice dispăruseră.

— Lumea Inelară era din nou la locul ei, pe atunci, spuse pământeanul.

— Ah, desigur. Dar am menţinut supravegherea. Louis, nu vezi jeturile de orientare?

Imaginea se mărise. Acum, Louis putea să remarce gurile întunecate ale conductelor de recirculare, sus, deasupra Munţilor Răsturnaţi, şi formele fantomatice mai mari decât bănuise. Perechi de toroizi, de culoarea cuprului, încercuiau mijloacele subţiri, ca de viespe, a douăzeci şi unu de conuri duble din sârmă subţire: imense, colectoare Bussard scheletice.

— Cu şase ani în urmă?

— Cu şase înainte de a mă sesiza. Captivat de dans, pesemne că am neglijat supravegherea, nu mai mult decât…

Ezită.

— …un falan!

Singur până la limita nebuniei, pierdut într-un dans cu fantomele. Bietul animal de turmă, odinioară atotputernic, acum singur-singurel, respins până şi de semenii săi!

Louis tresări.

— Deci, cineva a montat al douăzeci şi unulea motor, cel pe care l-am găsit pe platforma astroportului.

— Întocmai, dar l-a copiat mai întâi! Iată acum situaţia cu mai puţin de doi ani în urmă…

Douăzeci şi trei de motoare şi al douăzeci şi patrulea, cel cu orientare oblică, nemontat încă. Louis nu reuşea sa vadă ce anume le deplasa, ci numai mici modificări de poziţie.

— Reţeaua mea nu are o rezoluţie mai mare. Este clar că noi motoare au fost fabricate şi puse în locaşurile lor de pe Zidul de Margine. Nu este asta dovada unui Protector?

— Mai mult decât unul, spuse Louis. Fabricare, transport, plasare, supervizare.

Din nou, Ultimul ezită, înainte de a vorbi.

— Louis, unii hominizi se adună în cirezi sau în triburi, dar înregistrările mele indică faptul că Protectorii n-o fac. Cred că eu aş putea monitoriza toate activităţile astea. La fel ar putea s-o facă şi un singur Protector.

— Hm! Şi apărarea?

— Un al doilea Protector utilizează Apărarea Antimeteoritică, pentru a distruge navele invadatoare!

— Marcat.

— Dar creatura nevăzută ce îl urmărea pe Păstorul Roşu?

— Nu, nu era vorba de aşa ceva. Un Demon spiona alţi Demoni. Politici locale.

— Louis, gândeşte-te. L-am văzut intrând în sanctuarul Vampirilor! Trebuie să fie un Protector, dacă nu a fost afectat de miasma lor.

— … Marcat. Ce crezi că ar fi făcut acolo?

— Se pare că îl proteja pe Păstorul Roşu. S-a putea să aparţină acestei specii. Mă aştept ca următoarea imagine pe care o s-o am cu el va fi pe fluviu.

— Într-adevăr. Oricât s-ar ascunde, cu siguranţă că nu poate scăpa de miasma de Vampiri. Dar n-o să-l mai vedem, pentru că videocamera ta zace pe platforma de marfă a…

— Trei Protectori, Louis. Sau şase până la opt, dacă bănuielile tale sunt corecte. Războiul între Protectorii Pak ar transforma în deşert radioactiv propria lor lume.

— Înţeleg ce vrei să spui, rosti Louis pe un ton calm.

— Protectorii unor specii diferite vor arunca în spaţiul interstelar fragmente din Lumea Inelară. Louis, nu mai avem nici doi ani! Eu aş putea să scap în stare de stază, până la sfârşitul Universului. Tu nici măcar nu vei ajunge la Acul încins al Căutării!

— Poate că vor coopera, spuse Louis. Hominizii de pe Lumea Inelară o fac de mult. Sunt specii diferite şi nu utilizează aceleaşi resurse. Toţi cooperează cu Demonii. De vreme ce te afli într-o asemenea situaţie, nu poţi ţine partea nici unuia dintre ei.

— A existat un război între Păstorii Roşii şi Giganţii Ierbii.

— La dracu, Ultimule, ambele specii aveau nevoie de iarbă!

— Simt că situaţia este urgentă.

Louis se întinse şi încheieturile îi trosniră; tendoanele protestaseră chiar şi la exerciţiul moderat din acea după amiază.

— Uite ce o să facem, spuse el. Trimite sonda de realimentare acolo unde am părăsit Patriarhul Ascuns. Este o ţintă suficient de mare pentru tine. Eu am să cobor pe fluviu, să văd dacă prietenii noştri Constructorii Oraşului vor să ni se alăture. Asta o să dureze opt falani, doi ani tereştri, unul de-al vostru. Apoi, dacă ajungem la o înţelegere, am să-ţi accept îngrijirea medicală.

Ultimul era nedumerit.

— Înţelegere?

— Am să concep un contract.

— Eşti într-o poziţie prea slabă pentru a negocia.

— Dă-mi de veste dacă-ţi schimbi părerea, spuse Louis.

Se ridică şi traversă înapoi apa… aşteptând un ţipăt muzical în spatele lui. Aceasta nu veni, însă.

Louis se trezi încet, ameţit din cauză că nu dormise suficient. Sawur se simţea bine şi se împingea în el.

— Ţesătorii rishează o dată cu primele raze de soare? întrebă.

— De preferinţă, da.

— Marcat.

Louis îi simţi braţele mângâindu-l şi îşi plimbă şi el palmele peste blana ei.

— E plăcută.

— Mulţumesc.

Ea se întinse de-a lungul lui. Degetele îi mângâiau scalpul şi ceea ce mai rămăsese din păr. Începură să se mişte ritmic în rishathra. Se desfăşura din plin un stil de viaţă minunat.

În cele din urmă, Sawur se retrase pentru a-l privi mai bine.

— Obosit sau nu, pari foarte relaxat.

— Cred că am câştigat.

Noapte.

— Am formulat un contract, spuse Ultimul.

— Şi eu, răspunse Louis Wu. Îşi ridică translatorul.

— Este în memorie, în majoritate, ciorne.

— Nu pot să citesc asta. Va trebui să lucrăm de aici.

Stânca străluci