În cele din urmă, în virtutea înţelegerii încheiate cu socialist-revoluţionarii de stânga, s-a hotărât ca Adunarea să fie lăsată să se întrunească, pentru a fi mai apoi lipsită de orice puteri legislative şi în final desfiinţată. Lenin, care la 1 decembrie afirmase despre ea că exprima „în mod desăvârşit” voinţa poporului, declara la 12 decembrie că lozinca „Toată puterea Adunării Constituante” devenise contrarevoluţionară. Adunarea nu avea de ales decât fie să ratifice hotărârile Congresului al II-lea al Sovietelor şi decretele Sovnarkomului, fie să se aştepte la „adoptarea de către puterea sovietelor a măsurilor celor mai energice, mai rapide şi mai ferme” împotriva ei. Era sentinţa de condamnare la moarte a Constituantei. În toate declaraţiile publice ulterioare, reprezentanţii bolşevicilor, care în octombrie insistaseră că numai trecerea puterii în mâinile sovietelor putea garanta convocarea Constituantei, afirmau acum că a o sprijini echivala cu a contesta sovietele.

Socialiştii au reacţionat la aceste argumente cu o intensă campanie de contrapropagandă. Uniunea pentru Apărarea Adunării Constituante şi-a trimis agitatorii în fabrici şi cazărmi, încercând să strângă cât mai multe semnături pe apelurile în favoarea Adunării, din partea muncitorilor şi soldaţilor, inclusiv a celor care votaseră cu bolşevicii. Socialist-revoluţionarii şi menşevicii, care conduceau Uniunea, sperau că un sprijin popular masiv faţă de cauza Adunării i-ar fi descurajat pe bolşevici să folosească forţa împotriva ei. Unii socialişti considerau însă că războiul psihologic nu era suficient. Voiau să răspundă forţei prin forţă şi au reuşit să convingă un număr de unităţi militare din garnizoana Petrograd să participe la o demonstraţie armată în favoarea Adunării, în chiar ziua deschiderii lucrărilor, la 5 ianuarie. Organizatorii demonstraţiei au cerut aprobarea Comitetului Central al Partidului Socialist-Revoluţionar. Li s-a răspuns cu un „nu” lipsit de echivoc şi cu afirmaţia că masele aveau nevoie de timp pentru a învinge boala „bolşevismului”, o demonstraţie armată putându-se dovedi în acel moment o „aventură” periculoasă. Comitetul Central a acceptat doar ideea unei procesiuni paşnice, fără arme. Informaţi despre decizie, soldaţii au refuzat să rişte o confruntare cu unităţile bolşevice fără a dispune de arme şi au renunţat să mai participe.

La 4 ianuarie, Lenin l-a numit pe Podvoiski, fostul preşedinte al organizaţiei militare bolşevice care înfăptuise puciul din octombrie, şef al unui stat-major militar extraordinar, însărcinat să rezolve problema Constituantei. Podvoiski a instaurat legea marţială la Petrograd şi a interzis întrunirile publice. Pravda avertiza că orice adunări în zona Palatului Taurida, unde urmau să se desfăşoare lucrările Constituantei, aveau să fie dispersate cu forţa. La 5 ianuarie ziarul bolşevic titra pe prima pagină: astăzi hienele CAPITALISTE ŞI SLUGILE LOR VOR ÎNCERCA SĂ SMULGĂ PUTEREA DIN MÂINILE SOVIETELOR.

În ziua de vineri, 5 ianuarie, Petrograd-ul – mai ales în zona din vecinătatea Palatului Taurida – avea aerul unei tabere militare: trupe puternic înarmate fuseseră desfăşurate în jurul palatului şi pe străzile care duceau spre el. Forţa principală o reprezentau puşcaşii letonieni, care îi susţineau pe bolşevici şi aveau să le aducă în următorii doi ani servicii de nepreţuit, atât în interiorul ţării cât şi pe fronturile războiului civil.{26}

Participanţii la demonstraţia paşnică în sprijinul Constituantei s-au pus în mişcare spre Taurida la orele 10 dimineaţa. Înainte însă de a fi ajuns la palat, unităţile bolşevice au tras asupra lor, împrăştiindu-i.

Lenin a sosit la Taurida la orele 13:00, pentru a supraveghea dispersarea Constituantei. După mărturiile secretarei sale, era „palid ca un mort şi agitat… Paloarea teribilă a feţei şi a gâtului făceau ca fruntea să îi pară şi mai mare, ochii îi erau dilataţi şi strălucitori, privirea îi ardea fără încetare”. Era un moment hotărâtor, în care soarta tinerei dictaturi bolşevice atârna în balanţă.

Lenin, care stătea deoparte, neluând parte la agitaţia din jur, a amânat deschiderea şedinţei până la orele 16:00, pentru a fi sigur că mulţimile de sprijinitori ai Constituantei aveau să fie risipite. Tactica bolşevicilor în aceste împrejurări s-a bazat pe tulburarea în permanenţă a lucrărilor. De la primul sunet al clopoţelului, deputaţii bolşevici şi gărzile înarmate i-au întâmpinat cu vociferări şi râsete batjocoritoare pe vorbitorii opoziţiei; unii şi-au îndreptat armele înspre ei. Mulţi dintre marinari şi soldaţi erau beţi, după votca pe care bufetul palatului le-o distribuise cu generozitate. În momentul în care propunerea lor ca Adunarea să renunţe la puterea legislativă şi să se limiteze la a aproba decretele Sovnarkomului a fost respinsă prin vot, bolşevicii au declarat Adunarea „contrarevoluţionară” şi au părăsit sala.

La indicaţiile lui Lenin, Constituanta fost lăsată să îşi desfăşoare lucrările în continuare. Puţin după orele 4 dimineaţa, un marinar anarhist, acţionând la ordinele adjunctului lui Lenin însărcinat cu securitatea palatului, a urcat la tribună şi a cerut preşedintelui, socialist-revoluţionarul Viktor Cernov, să suspende şedinţa, pe motiv că gărzile erau obosite. Din ce în ce mai mulţi soldaţi apăreau în sală, afişând un aer ameninţător. Cernov a reuşit să prelungească lucrările pentru încă două ore, apoi (erau orele 6 dimineaţa, în zorii zilei de 6 ianuarie) le-a suspendat până în după-amiaza aceleiaşi zile, la orele 17:00. A doua şedinţă nu avea să mai aibă loc niciodată, fiindcă în cursul dimineţii Iakov Sverdlov, preşedinte al CCE-ului şi mâna dreaptă a lui Lenin, a dizolvat în mod oficial Adunarea. Pravda a apărut în ziua respectivă anunţând cu litere de-o şchioapă:

SLUGILE BANCHERILOR, CAPITALIŞTILOR ŞI MARILOR PROPRIETARI… SCLAVII DOLARILOR AMERICANI, TRĂDĂTORII – SOCIALIST-REVOLUŢIONARII DE DREAPTA – CER ÎN ADUNAREA CONSTITUANTĂ ÎNTREAGA PUTERE PENTRU EI ŞI PENTRU STĂPÂNII LOR – DUŞMANII POPORULUI… DAR MUNCITORII, ŢĂRANII ŞI SOLDAŢII NU VOR CĂDEA ÎN PLASA ÎNTINSĂ DE DUŞMANII CEI MAI ÎNVERŞUNAŢI AI SOCIALISMULUI. ÎN NUMELE REVOLUŢIEI SOCIALISTE ŞI AL REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE, EI ÎI VOR MĂTURA DEFINITIV PE ASASINII ŞTIUŢI SAU NEŞTIUŢI.

Pentru prima oară, opoziţia faţă de bolşevism era pusă în legătură cu banii americani.

Două zile mai târziu (la 8 ianuarie), bolşevicii au convocat propria lor Adunare, botezată „Congresul al III-lea al Sovietelor”. Nimeni nu avea să îi mai sfideze, fiindcă îşi rezervaseră pentru ei şi aliaţii lor socialist-revoluţionari 94 la sută din numărul de delegaţi. Legile şi hotărârile bolşevicilor au fost de astă dată ratificate