că nutreşte un gînd ascuns. Mă considera, probabil, cel mai periculos dintre albii de faţă şi plănuia să mă facă inofensiv. Era doar limpede că va alege un meşter în mînuirea cuţitului. Totuşi, fără a sta mult pe gînduri, i-am răspuns:

— Sînt gata. Stabilim condiţiile, fumăm pipa jurămîntului, după care lupta poate să înceapă numaidecît.

— Ce mai e şi asta? Interveni Sam Hawkens. Nu pot admite nici în ruptul capului să vă angajaţi într-o asemenea luptă, sir! E o prostie!

— Nu e nici o prostie, dragă Sam.

— Cea mai teribilă din cîte există! O luptă dreaptă şi cinstită presupune ca şansele să fie egale, ceea ce nu e cazul.

— Ba este!

— Ba deloc! Aţi mai luptat vreodată cu cuţitul, pe viaţă şi pe moarte?

— Nu.

— Păi vedeţi! Adversarul va fi, desigur, un neîntrecut mînuitor al cuţitului. Şi apoi, gîndiţi-vă la urmările luptei. Dacă veţi fi ucis, vor muri şi apaşii. În schimb, dacă-l învingeţi pe adversar, moare careva?

Nimeni!

— Ai dreptate, însă apaşii vor fi salvaţi de la moarte şi eliberaţi.

— Şi credeţi că aşa va fi?

— Desigur. Fumăm calumetul, deci jurăm.

— Să-i creadă dracu' jurămintele viclene! Şi chiar dac-ar fi sincer, ce alta sînteţi dumneavoastră decît un greenhorn şi...

— Mai slăbeşte-mă cu greenhorn-ul dumitale, dragă Sam! Îl oprii din vorbă. Ai mai avut ocazia să constaţi că acest greenhorn ştie ce face...

Mă mai contrazise totuşi o bucată de timp. Dick Stone şi Will Parker mă sfătuiau, la rîndul lor, să renunţ. Dar am rămas neclintit în hotărîrea mea. În cele din urmă, Sam strigă supărat:

— Ei bine, fie ce-o fi! Din partea mea, n-aveţi decît să vă daţi cu capul de toţi pereţii! Nu mă mai opun. Dar voi fi atent ca lupta să se desfăşoare cinstit; vai de acela care-ar încerca să vă tragă sau să ne tragă pe sfoară! Îl trăsnesc cu Liddy a mea şi mi ţi-l arunc bucăţele pînă-n nori, să rămînă agăţat în vecii vecilor, dacă nu mă-nşel!

Convenirăm apoi următoarele: lupta se va da pe un teren apropiat, neacoperit de iarbă; se va desena în nisip semnul 8, adică o figură din două cercuri suprapuse; adversarii vor ocupa fiecare cîte un cerc din care nu au voie să iasă în timpul luptei; nu se admite nici o cruţare; unul din doi trebuie să moară, iar cel căzut nu va fi răzbunat de-ai săi. Celelalte condiţii ale luptei, ca şi consecinţele ei, au fost stabilite fără multă greutate.

După ce ne-am pus de acord, Tangua fu dezlegat şi fumarăm calumetul. I-am eliberat apoi pe însoţitorii săi; se întoarseră împreună la trupa lor pentru a-i informa pe războinici despre cele convenite.

Inginerul-şef şi ceilalţi trei experţi mă cam luară la rost, însă nu le dădui atenţie. Nici Sam, Dick şi Will nu mă aprobau, dar cel puţin nu se certau cu mine. Hawkens îmi spuse cu îngrijorare:

— Aţi fi avut ceva mai bun de făcut decît să intraţi în ciorba asta, sir Am spus întotdeauna şi repet: sînteţi un om uşuratic, extraordinar de uşuratic! Ce-o să cîştigaţi dacă vă ucide, hai? Răspundeţi, vă rog!

— Ce-o să cîştig? Fireşte, moartea şi nimic mai mult.

— Şi nimic mai mult? Mai faceţi şi glume proaste pe deasupra.

Moartea e tot ce se poate întîmpla cuiva, căci după moarte nu ţi se mai întîmplă nimic.

— Ba da!

— De pildă, ce?

— Înmormîntarea.

— Tacă-vă gura, stimate sir! Dacă, pe lîngă toate supărările mele, nu mai ştiţi altceva decît să mă enervaţi, atunci regret profund că mi-am irosit dragostea pentru o fiinţă nevrednică.

— Eşti, într-adevăr, necăjit, dragă Sam?

— Cum naiba să nu fiu? Şi mai daţi-le naibii de întrebări idioate!

Aproape sigur că veţi fi şters dintre cei vii, absolut şters! Şi-atunci ce-mi rămîne de făcut la bătrîneţele mele? Ei, ce-am să mă fac? Îmi trebuie şi mie un greenhorn cu care să mă cert cînd şi cînd. Ce-o să se întîmple cu mine? Cu cine mă mai iau la harţă dacă veţi fi înjunghiat?

— Găseşti un alt greenhorn.

— Uşor de spus. Nu mai găsesc eu cît oi trăi un greenhorn atît de perfect şi de incorigibil. Dar un lucru vă declar, sir: dacă vi se întîmplă o nenorocire, apoi kiowaşii ăştia n-au să mă uite cît or trăi! Mă reped în mijlocul lor ca un Uhland turbat şi...

— Roland, dragă Sam, Roland îl cheamă! Îl corectai.

— Mi-e indiferent dacă voi fi un Uhland sau un Roland turbat; principalul e că nu permit să fiţi înjunghiat. Şi, afară de asta, cum rămîne cu generozitatea dumneavoastră, sir? După cîte ştiu, aveţi inima bună şi nu vă place să măcelăriţi oamenii. Nu cumva vă bate gîndul să-l cruţaţi pe individ?

— Hm, hm!

— Hm, hm? Aici nu e vorba de nici un hm-hm, ci de viaţă şi moarte, Sir!

— Ce-ar fi să-l rănesc şi atît?

— Doar aţi auzit că asta nu contează.

— Mă gîndesc să-l vatăm aşa fel, încît să nu mai poată continua lupta.

— Contează la fel de puţin. Înseamnă că nu l-aţi ucis şi trebuie să reluaţi lupta cu alt adversar. Aţi înţeles doar că aici numai moartea rezolvă problema. Unul din voi trebuie să moară. Trebuie! Dacă izbutiţi să-l scoateţi pe adversar din luptă, trebuie să-i daţi lovitura de graţie, să-l ucideţi; altminteri, totul n-are nici o valoare. Să nu vă mustre cugetul pentru atîta lucru! Dacă vreţi să ajungeţi un westman întreg, atunci cuţitul va mai avea să guste din carne omenească. Nu uitaţi că toţi kiowaşii ăştia sînt nişte mişei şi tîlhari, că ei sînt vinovaţi pentru tot ce se întîmplă acum, că totul porneşte de la tentativa lor de a fura caii apaşilor. Ucigînd un ticălos, veţi salva vieţile atîtor apaşi cumsecade; cruţîndu-l, sînteţi pierdut. Ţineţi minte toate acestea, dacă nu mă-nşel! Spuneţi-mi acum, cu deplină sinceritate: vreţi să vă aruncaţi în luptă ca un adevărat westman, care nu leşină de frică şi nici de milă cînd vede curgînd o picătură de sînge? Făgăduiţi-mi, ca să mă liniştesc!

— Dacă asemenea făgăduială te poate linişti, atunci fii sigur că n-am să-l cruţ, pentru că nici dînsul n-o să mă trateze mai blînd. În felul acesta, voi